Sâmbătă,
20.04.2024
Innorat
Acum
9°C

Tribuna spera la ieftiniri. Si calculeaza procentele centurii

Jurnaliştii de la Tribuna au găsit locuinţe şi cu 40 la sută mai ieftine decât anul trecut. Ei susţin că astfel de ieftiniri s-au produs în blocurile comuniste. "Nici programul Prima casă pare să nu readucă piaţa imobiliară pe pilonii înalţi pe care stătea ţanţoşă anul trecut. Chiar dacă preţurile au mai crescut pe ici – pe colo, ele nu vor mai ajunge mult timp la maximul atins în 2008", comentează Laura Buciu, autoarea articolului.


Fără să punem la îndoială calculele în materie de ieftiniri imobiliare, se ridică totuşi semne de întrebare asupra procentului de 48 la sută pe care un articol din Tribuna îl pune asupra gradului de finisare al primului tronson al centurii ocolitoare a Sibiului. "Ritmul este unul destul de bun în condiţiile în care de acum încolo viaductele se apropie de finalizare, iar firme de construcţii au început turnarea mixturii asfaltice. Cel mai bine se lucrează la cele 18 viaducte de pe traseul centurii. Acestea sunt finalizate în proporţie de 62 la sută, iar ritmul este unul accelerat, urmând ca în perioada imediat următoare să se treacă la montarea grinzilor. în acest moment, s-a turnat mixtura asfaltică pe un kilometru, iar alţi trei kilometru sunt pregătiţi pentru turnarea straturilor de asfalt", arată articolul din Tribuna. De să fie puse la îndoială calculele? Pentru că în 2007, când la centură nu mai lucra nimeni, conducerea CNADNR scria negru pe alb că centura (inclusiv tronsonul doi) este finalizată în urma lucrărilor efectuate de Todini în proporţie de 39,74%. Prin urmare, ori procentul asumat de CNADNR era fals, ori cel lansat de Tribuna - fără nicio sursă - este îndoielnic, din moment ce lasă de înţeles că, până acum, centura a crescut de anul trecut cu numai nouă procente.

Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Tag-uri: Laura Buciu

Vizualizari: 374

Comentarii

0 comentarii

Anuleaza raspuns

Lasa un comentariu

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim. Adresa ta de email nu va fi publicată.

Sus