X

Ultima zi de emisie Antena 1 Sibiu: ”atmosfera este trista si apasatoare”

Marți, 15 aprilie, este ultima zi de emisie a postului de televiziune Antena 1 Sibiu. Stația de la Sibiu a postului național este prima stație a unui post privat înființată în România, înființată acum 18 ani. 1996 este anul în care a fost înființată Antena 1 Sibiu, franciza fiind preluată de o serie de oameni de afaceri din Sibiu. Postul a fost controlat, de-a lungul anilor, de persoane cu interese politice în zona fostului PUR (actualul PC). În ultimii ani, franciza a fost plătită de Vasile Presecan, fost membru al PC și unul dintre cei mai mari investitori în panificație din Transilvania. După ce de câțiva ani s-a retras din politică, acum Presecan anunță că a decis să nu mai continue contractul cu trustul de presă controlat de familia Voiculescu.

”Renunțăm la o parte din viața noastră”

Reporterii și cameramanii stației locale au aflat de faptul că își vor pierde locul de muncă în urmă cu aproximativ trei săptămâni. ”Atmosfera este tristă și apăsătoare. Francizorul a plecat  cu toate echipamentele  de emisie, iar angajații au fost concediați. Renunțăm la o parte din viața noastră pe care am dedicat-o Antenei 1 Sibiu.  Sunt aproape  două decenii de când Antena 1 Sibiu a emis program local în fiecare zi, fără întrerupere. O performanță importantă pentru un post de televiziune care, de-a lungul timpului și-a câștigat existența doar din publicitatea locală, fără niciun sprijin financiar din partea postului central”, povestește unul din cei mai vechi angajați ai stației locale. Din punctul său de vedere, era de așteptat aceste deznodământ. ”Într-un fel, sfârșitul era inevitabil. Dar nimeni nu a  știut că va fi acum”.

Decizia ține de economic

Decizia lui Presecan ține de chestiuni economice, declara acesta pentru Turnul Sfatului acum două săptămâni. ”Sunt mai multe motive ce țin de digitalizare, de starea economică. În plus, nu văd nicio perspectivă, chiar dacă vom emite digital, pentru că nici așa nu vom fi foarte vizibili, vom depinde foarte mult de societățile de cablu. În plus, nicio televiziune locală nu va putea emite HD cu clienții de publicitate care există într-un județ. Contractul se încheie oficial în 15 aprilie. Eu nu am niciun interes politic, iar afacerea nu mai este rentabilă de mai mult timp. Viitorul nu sună bine în acest domeniu”, spunea Vasile Presecan.

Un județ cu trei televiziuni

Antena 1 Sibiu va fi preluată de postul-mamă, după ce la Sibiu va mai rămâne doar o echipă de corespondenți formată din cameraman și reporter. Deocamdată, însă, nimeni nu a formulat o ofertă serioasă de preluare a francizei, prin urmare dispariția totală a numelui ”Antena 1 Sibiu” este iminentă din punctul de vedere al oamenilor de televiziune din județ. În prezent, în Sibiu mai funcționează doar trei stații locale de televiziune, dintre care una în Mediaș.

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim

Comentarii

comentarii

24 opinii

  1. Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

  2. Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

    mako si chisalitzu

    ce se face fatuca aia ce anunta weekendul de miercuri? Avem un post liber la Tribuna, pe social-economic-sport-editorial.. nu trebuie experienta, doar limba lunga!

  3. Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

  4. Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

    xyz

    oricum erau penibili cu totii, incepand de la ragusita aia de dimineata si pana la increzuta aia de la stiri. nu aveau nicio treaba cu televiziune, vedeam la ei stiri pe care le citeam acum 2 zile in ziare, cat despre faptul sa schingiuiau limba romana nu mai vorbesc. bine ca am scapat de ei.

  5. Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

    H

    Posturi locale, da, e ok. Iar cand spunem \”locale\” ar trebui sa intelegem posturi sibiene, nu sateliti asa cum sunt aceste \”antene\” ale securistului dovedit, Voiculescu. Valabil pentru toate localitatile nu doar pentru Sibiu. Altfel, cultura ardeleana de tip central-european moare…

  6. Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

    tele

    la cit program avea ,o ora dimineata si una seara ,ce s-ai faci astia de la centru vor s-a cenzureze si s-a izoleze sibiul ,bine ca are bani toate catunele si unde mai pui ca au cite 5-6 televiziuni ,va dau eu o sugestie o televiziune locala puternica cu acoperire pe raza de citeva sute de km si in loc s-a platim la digi si alte televiziuni de *** care de stiri din sibiu numai cind se intimpla ceva negativ bani pe abonament platit de sibieni loco nu s-a traiasca bine aia de la ,cluj ,iasov ,tg miures care au televiziunea centrala cu studio platit de noi fraieri din sibiu ,jos mafia de la ,tvr si cele de partid care ne intoxica creierile ,revenit la programele din perioada cind isiu faceau reclama ,pentru a avea citi mai multi abonati ,si ma refer la rtl ,rai ,1,2 ,3 ,4 ,cele spaniole etc , cind am facut contractul nuy era ,antene ,pro tv si alte televiziuni de cacao

  7. Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

    @ H

    Uite aici, la asta de la postarea 6 (tele), \”cultura ardeleana de tip central-european\”… si ca el sunt multi la Hermannshit! Noroc cu restul tarii, ca altfel sunteti un staul de vite cu pretentii de ferma occidentala.

  8. Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

    Uraaaaaaaaa!!!

    Uraaaaaaa! ura o au in suflet! acesta nu este jurnalism este o manipulare crasa folosit in scopuri de indobitocire a maselor. Selectia naturala este singura noastra scapare .

  9. Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

    x

    Rai4 nu exista…si atunci nu era nici o lege a dreptului de autor. Se traduceau sincron filme de pe pro 7 sau rtl, sat 1 rete4 italia 1. Intre timp exista o sumedenie de posturi pay-per-view. Ideea este ca trebuie sa platesti. un post local la sibiu nu se poate sustine deoarece nu sunt consumatori. Nu poti vinde publicitate ca nu ai la cine: (sub)cultura marginimii combinata cu variatiuni saraco-oltenesti fac combinatia perfecta la a nu plati si a nu consuma: vezi lipsa unui mall adevarat, a unui cinema sau a unui aqua park. Si aste sunt doar 3 exemple. Astfel doar reteta OTVista combinata cu manele pe dedicatii rezista in acest oras. Dedica-mi-as in direct. Asta este.

  10. Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

    @9

    Corect și bine punctat domnule,subscriu la cele scrise de tine,cât îl privește pe ”înghesuitul agramat” de la postarea 6 io cred că în mintea lui încețoșată de la prea multă slugărnicie și de la prea mult alcool exisă și pro tv4,trinitas 6 etc:)))))))))))))))

  11. Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

  12. Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

    @9 , 10

    Majoritatea presei exista ca sa pupe dosul maritului patron, si a partidului din care face parte. Iar cei cativa care nu sunt afiliati vreunui partid, fac campanie mascata cui plateste mai bine (vezi articolele pt primarul din Rasinari de aici, Rosia Montana etc). Asta este presa \’libera si independenta\’ din Romania. Cand nu (mai) exista interes politic, se inchide pravalia ….. cazul de fata.
    Nici postul de la Bucuresti nu ar rezista mai mult fara politica…. chiar dc are emisiuni pt marea masa de retarzi, pardon consumatori

  13. Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

    gogu

    Nu va amagiti ca mai exista presa libera de orice interese economice si politice… Nici la noi, nici in alte parti. Cu atat mai putin la noi. S-a incheiat era democratiei.

  14. Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

  15. Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

  16. Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

    asd

    Presa locala in goana dupa audienta si primarul in goana dupa voturi v-a spus ca sibiul e cu moț. Dar au omis sa spuna ca e un rahat cu moț.V-ati facut de ras in toata tara si din cauza lor . Un alt motiv e ca nu prea va ajuta capul si originile ciobanesti inca se vad

  17. Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

    @16

    ce vorbesti ba urangutane ca nu ne ajuta capul ,ba la cita desteptaciune aveti sunteti cu 200 de ani in urma sibienilor,prostanu prostanilor

  18. Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

    Marius

    Din punctul de vedere al \”libertății presei\”, pot spune că Antena1 Sibiu nu a atacat niciodată pe nimeni. Aici la Sibiu era altceva decât e la București, au recunoscut asta și politicienii de dreapta, Raluca Turcan. Am lucrat în Ant1 și nu au fost nici un fel de presiuni politice.

  19. Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

    Crin

    Mulți compară un post TV local cu cele naționale, greșit. Posturile locale au menirea doar de-a informa cetățenii urbei, ceva de genul \”știri din sat\”. Un post local nu poate creea un program local de valoare, zilnic, mai lung de 30 min. S-a încercat ceva și la Ant1 Sibiu, dimineața, dar a fost un eșec. În schimb seara, poate cu-n alt moderator, ar fi avut șanse mai mari…

  20. Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

    vasile

    Sunt un om care n-a lucrat niciodata in media,dar iti dau perfecta dreptate.Antena Sibiu avea o abordare decenta si corecta a stirilor si emisiunilor,n-am vazut incercari de manipulare si prezentare deformata a realitatii, asa cum din pacate vedem pe media de la Bucuresti, n-am vazut niciodata la A1 Sibiu sa hartuiasca si sa intre cu forta in viata privata a oamenilor si a persoanelor publice.Felicitari pentru tot ce a-ti reprezentat pentru noi sibienii.Din pacate in tara asta valoarea n-are loc.

  21. Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

    matei

    O televiziune (locala) poate emite astazi jurnalism de calitate si pe internet. (Exemplu: Travel Mix, Nasul TV). Daca emisiunile online vor avea audienta, pot fi preluate si de companiile de cablu tv, televiziunea respectiva va putea apare chiar si intr-o aplicatie smart tv de streaming. E o oportunitate ca sa nu dispara o echipa de jurnalisti, folositi internetul (cat inca mai e posibil).

  22. Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

  23. Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

  24. Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

Lasă un răspuns către un sibian Anulează răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

Turnul Sfatului Online
  • Sibiu
  • Contact