Joi,
28.03.2024
Cer Senin
Acum
11°C

Surse: sutele de tone de motorina din Saliste, confiscate de la Aral. Deja au fost si vandute

Aral EU SRL este societatea din Săliște de unde inspectorii antifraudă au confiscat aproape 400 de tone de motorină și unde au dispus suspendarea activității timp de o lună, au confirmat pentru Turnul Sfatului surse inclusiv din cadrul societății.  Am contactat și reprezentanții societății, care au preferat să nege orice legătură cu rezultatele controalelor efectuate de inspectorii antifraudă. ”Nu, nu, eu nu sunt acolo. Nu, nu de Aral este vorba”, a susținut Dumitru Bratu, administrator și asociat în cadrul SC Aral SRL.

Declarația lui este, parțial, adevărată: activitatea din benzinăriile Aral a fost mutată, în ultima perioadă, pe societatea SC Aral EU SRL. Acționarii acesteia sunt, în proporții egale, Letiția Iuga (o femeie în vârstă de 75 de ani) și Ioan Hașiu (care a împlinit 75 de ani acum câteva zile). Administratoarea societății, însă, este Maria Bratu, soția lui Dumitru Bratu, administrator al SC Aral SRL. Cel  mai probabil, aceste transferuri de activitate de pe o societate pe alta au avut loc în urma anchetelor pe care DNA le derulează.


Au plătit deja amenda la jumătate. Iar motorina a fost vândută

Potrivit unui comunicat emis de Direcția Generală Antifraudă, inspectorii de la Sibiu au descoperit mai multe nereguli la o societate din Săliște, al cărei obiect de activitate îl reprezintă comercializarea combustibililor. Fără să pronunțe numele societății, cei de la Antifraudă au făcut public faptul că au aplicat o amendă contravențională de 50.000 de lei societății, deoarece comercializa carburant fără autorizație, printre altele. În plus, cei de la Antifraudă au dispus confiscarea celor puțin peste 393 de tone de motorină și suspendarea activității în toate cele 16 stații de combustibil administrate de firma în cauză.
Turnul Sfatului a aflat că cei de la Aral EU SRL au și plătit amenda. Plata a fost făcută în termen de 48 de ore, astfel că a fost achitat doar jumătate din cuantumul amenzii.
În ceea ce privește motorina confiscată, aceasta a ajuns la Administrația județeană a finanțelor publice. Cu acordul celor de la Aral EU SRL, având în vedere condițiile necesare pentru depozitarea unui astfel de produs, motorina a fost scoasă la vânzare și a fost și valorificată, până acum încasându-se aproximativ 1,2 milioane de lei.

Cei de la Aral au deschis proces. Benzinăriile încă funcționează

Împotriva amenzii, a confiscării motorinei și a suspendării activității celor 16 benzinării pe care le administrează SC Aral EU SRL, administratorii acesteia au depus o plângere în instanță. Dosarul deschis în urma contestației celor de la Aral nu a primit, încă, termen, dar fiind pe rol contestația, măsura suspendării activității celor 16 stații de combustibil nu se aplică, deocamdată.

Pentru staţiile de distribuţie a carburantului societatea deţinea atestat de comercializare en detail motorină şi benzină pentru un număr de rezervoare de două ori mai mic decât cel deţinut şi operat în realitate. Carburantul depozitat fără autorizaţie reprezenta cca 70% din motorina destinată comercializării şi avea o valoare totală de 2.469.888,83 lei”, anunțau, în cursul zilei de ieri, inspectorii antifraudă, într-un comunicat de presă


Trimiși în judecată în dosarul ”Motorina”

Cei care au administrat de-a lungul timpului benzinăriile Aral din Sibiu nu sunt la prima confruntare cu autoritățile de control ale statului. Atât numele societății SC Aral SRL, cât și al administratorului acesteia apare în dosarul Motorina, instrumentat și trimis în instanță de DNA Brașov. În acest dosar, procurorii anticorupție susțin că o amplă rețea de benzinari – printre care și cei de la Aral – au produs un prejudiciu bugetului de stat de peste 21 de milioane de lei. Prejudiciul a fost produs în urma livrării pe piață a peste 200 de cisterne de motorină achiziționată fără accize și fără TVA, în scopul livrării acestui combustibil în străinătate și în antrepozite fiscale. În realitate, însă, motorina nu a ajuns nici în străinătate și nici în antrepozite fiscale, la pompele administrate inclusiv de SC Aral SRL.

 

Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Traian Deleanu

de Traian Deleanu

Investigații, Administrație
Telefon:
0740 039 148
E-mail: traian[at]turnulsfatului.ro

Comentarii

24 comentarii

sibian

Acum 9 ani

In 10-20 de ani un inspirat regizor ar putea face un film avand D.N.A.-ul ca subiect , dupa modelul Corado Catani in Italia anilor 1990.
Raspunde

@1sibian

Acum 9 ani

Bună idee,în rolurile principale să fie,printre alții:cindrea,ariton-de după pom,boetesh,ralu turcan-curcan,benzinarii-ciobani-evazioniști,Carabu(c)lea,Maricuță-Șelimbăreanu,chioru-bețiv de la cotroceni,ponta-pinocchio,lenuța udrea,bulldogu-blaga,gigi berbecali...und viele andere idioten...regia:KLAUS-WERNER-JOHANNIS-GIRATORIU...sigur vom lua Oscarul:))))
Raspunde

fara de nume

Acum 9 ani

daca ar fi o justitie adevarata dupa denuntu primilor oameni in stat ,presedinte ,premiee ,le punea catusele in direct ca ei s-au acuzat singuri ca sunt cei mai corupti oameni din tara pe care ei o conduce ,dar asta tine numai la bobor cu auto denuntu
Raspunde

@3

Acum 9 ani

Fără de nume, fără de carte !
Raspunde

Antifrauda NU NA

Acum 9 ani

Va urma .........................................................
Raspunde

@2

Acum 9 ani

Nu te inteleg, ce cauta d-l Bottesch si d-l Johannis an enumerarea ta,oameni care au facut atatea lucruri bune pentru Sibiu si sibieni,ori esti si tu vreun frustrat si invidios de venetic,ori umbli dupa ciolan,ori esti vreun masochist idiot,ori unu de nu te ajuta capul,,ori vreo scursura invidios pe sibieni.
Raspunde

@6

Acum 9 ani

Ori trebuia să te bag și pe tine în distribuția filmului,nu de alta ,dar ești de-o prostie rar întâlnită ghiolban lingău al sașilor hoți și penali.....boettesh și johannus or fi făcut și lucruri bune pt Sibiu,nimic de zis,însă aceste lucruri bune,din păcate,sunt anulate de nenumăratele hoții,sifonări,licitații trucate și retrocedări dubioase în favoarea lor și a camarilei lor,înțelegi acum prostovane??????
Raspunde

vecina

Acum 9 ani

bai idiotule de la nr 7 ,mai mare rusinea sa faci sasii hoti si penali,habar nu ai de istoria Sibiului fara ei nu mai locuiai in Hermannstat,si nu mai avea nimeni ce sa viziteze in Sibiu puncte istorice,sau poate casa lui bunicata...
Raspunde

@8

Acum 9 ani

Dragă vecină proastă,termină-ți treburile prin casă,vezi că ți se arde drobu și fripura,nu mai posta tâmpenii și azi în Sâmbăta Mare,pregătește-te să mergi la biserică și nu le mai lua apărarea sașilor din fruntea Sibiului,că nu merită....au prea multe nelegiuri făcute(sifonări,delapidări,retrocedări cu dedicație etc),no acu înțeles-ai vecino??FROHE OSTERN-PAȘTI FERICITE ȘI ȚIE ȘI TUTUROR FORUMIȘTILOR DE PE TURNU SFATULUI(BUNI SAU RĂI-NU CONTEAZĂ!)!!
Raspunde

@9

Acum 9 ani

”friptura” e corect:)
Raspunde

oblio

Acum 9 ani

Nu il bagati in seama pe ala de la 7 &9, e prostu blogului.
Raspunde

pt.oblio

Acum 9 ani

Care blog mă?
Raspunde

@11

Acum 9 ani

Tu după nume ești TATA PROȘTILOR de pretutindeni...auzi la el ...OBLIO:))...treci la culcare că s-o făcut noapte!
Raspunde

@7,9

Acum 9 ani

Bai naparca invidioasa si retardata,ba eu am copilarit ,am trait si muncit o buna parte din viata cu sasii si stiu mult mai bine ca tine ce mentalitate au ba gunoierule,la ei nu sa stiut de hotii si sifonari de bani ca la voi ,ba curca plouata si proasta ,asta-i ocupatie sudista ba retardatule mai termina cu folclorul asta ieftin si vezi-ti de treburile tale si lasa sibienii in pace ca ne-am saturat de unii ca tine care se baga mereu ca musca in curu calului
Raspunde

faliment

Acum 9 ani

bai farfuridi de vilcea s-au sifonar de sibiu ,daca dinfolcloru tau ieftin era numai 2 la suta adevarat ,la cita ura ai tu pe sasi erau legati de mult ,s-au nu vezi ca de aia ai tai corecti care au dat marile tunuri ,centura sibiului cu 15 km mai scurta ,bechetel,petrom ,sidex ,romtelecom etc nu se leaga nimeni ,s-au esti si tu vreun beneficiar al spagilor din aceste mega tunuri date de patri -hoti ca tine ,stiu ca te doare sasi ,teau lasat pe unmunte de bani husane ,chiar daca fura ,fura ce li se cuvine ca a fost a lor ,dar deocamdata tu stai cripto comunistule in ce au construit ei dea lungul celor 1000 de ani ,cind ai tai dormeau in bordeie si prin pesteri ,va adus civilizatie ,au plecat au lastat industrie ,cultura si ati venit voi in 70 de ani ati transformat industruia din sibiu unicat in tara lui copy -paste in mormane de fier vechi ,ba asta care il vrei la puscarie a creat dupa dezastru lasat de voi ,pe fostele intreprinderi ,40 000 de noi locuri de munca +alte vreo 10 000 in judetul limitrof alba ,dute ba la sud acolo este originea celor multi si de ale lui MITICA
Raspunde

@14,15

Acum 9 ani

Măi amărâților,măcar în ziua de Paști nu mai aruncați cu lături,mizerii și nu mai stâlciți lb română,s-aveți și voi Paști Fericite,să vă dea cel de sus mai multă minte și să mai puneți mâna și pe o carte de română+gramatică,că ne faceți pe noi sibienii de râs cu postările voastre tragi-comice penibile!!
Raspunde

oblio

Acum 9 ani

Pentru trogloditul de la 16, un paste,DOI pasti, deci Pasti Fericiti, daca tii neaparat sa fii corect. Prostane!
Raspunde

@17

Acum 9 ani

Pai si atunci cum trebuie sa-ti zic corect F...tuti pastile matii sau f...tuti pasti matii?
Raspunde

joseph

Acum 9 ani

Corect ar fi aşa: \'tu-ţi Paştile mă-tii!
Raspunde

@18,19

Acum 9 ani

MĂI MĂI MĂI....și de Paști înjurați...nu vă e rușine măgarilor????încă sunteți matoli chefliilor??
Raspunde

joseph

Acum 9 ani

Băi, eternule inadecvat, tu nu vezi că eu i-am oferit suport tehnic ăluia?
Raspunde

DIN SIBIU

Acum 9 ani

DUPA CATE STIU MARFA CONFISCATA DE FINANTE SE VINDE IN REGIM DE CONSIGNATIE. CUM AM PUTEA AFLA CU CE PRET A FOST VANDUTA MOTORINA(BENZINA) CONFISCATA DE LA EVAZIONISTII DE BENZINARI?
Raspunde

Rembrant

Acum 9 ani

Sibienii sa ia la mooooie cu talent :))))
Raspunde

alt sibian

Acum 9 ani

Un articol excelent. Felicitari! Ce bine ar fi sa comenteze si persoanele care il citesc...
Raspunde
Anuleaza raspuns

Lasa un comentariu

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim. Adresa ta de email nu va fi publicată.

Sus