Vineri,
29.03.2024
Cer Senin
Acum
20°C

Presedintii Germaniei si Romaniei vor patrona bisericile fortificate din Transilvania

Episcopul Bisericii Evanghelice CA din România, Reihart Guib, anunță înființarea Fundației Biserici Fortificate care va fi patronată de președinții Germaniei și României și care are drept scop conservarea și promovarea celor peste 200 de biserici fortificate din această zonă a țării. Prezentarea Fundației patronată de cei doi șefi de stat va avea loc în prima zi a săptămânii viitoare, alături de reprezentanții celor două administrații prezidențiale, anunță Biserica Evanghelică C.A., într-un comunicat de presă.
”Preşedintele României, domnul Traian Băsescu, şi preşedintele Republicii Federale Germania, domnul Joachim Gauck, şi‐au dat acordul pentru preluarea patronajului Fundației Biserici Fortificate a Bisericii Evanghelice C.A. din România. Preluarea patronajului Fundației Biserici Fortificate înseamnă recunoaşterea valorii şi asumarea de către România şi Germania a acestui patrimoniu cultural drept bun comun european”, se arată în comunicatul amintit.
Inițiativa Bisericii Evanghelice C.A. face parte dintr-un cerc mult mai larg de acțiuni menite să conserve și să protejeze peisajul cultural reprezentat de cele peste 200 de monumente istorice, dintre care cele mai multe se află pe teritoriile județelor Sibiu, Brașov, Mureș și Alba. Șapte din aceste biserici fortificate (una este secuiască) sunt înscrise pe Lista UNESCO a  patrimoniului cultural mondial - cele de la Biertan, Valea Viilor (Sibiu) Câlnic (Alba), Dârjiu (biserică unitariană – Harghita), Prejmer, Viscri (Brașov) și Saschiz (Mureș).
Acum trei ani, Consistoriul Superior al Bisericii Evanghelice C.A. din România a și lansat un proiect de reabilitare a 18 dintre bisericile fortificate pe care le administrează, proiect  finanțat de Uniunea Europeană cu 16,59 milioane de lei.

Bisericile şi ansamblurile fortificate reprezintă un patrimoniu cultural european unic datorită diversității şi densității acestor obiecte de arhitectură, care în marea lor majoritate şi‐au păstrat nealterată forma lor medievală. Edificate de către etnicii germani, sosiți în secolele XII‐XIV şi XVIII în Transilvania, bisericile fortificate reprezintă un simbol al multiculturalității specifice acestei regiuni. Fortificate din rațiuni defensive, monumentele reprezintă astăzi o moştenire comună şi atestă permanența legăturilor şi schimburilor culturale dintre regiunile vestice şi estice ale Europei, inclusiv în noul context al unității europene”, comunicat Biserica Evanghelică C.A. din România

Foto: Biserica fortificată din Dealu Frumos

 

Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Traian Deleanu

de Traian Deleanu

Investigații, Administrație
Telefon:
0740 039 148
E-mail: traian[at]turnulsfatului.ro

Comentarii

16 comentarii

HA HA HA:))

Acum 9 ani

Ce combinație mortală...Gauck&Băsescu,te-apucă râsu nu alta,din partea României era mai indicat ca președinte sasul nostru KlausW.Johannis,că marinaru matol de la Cotroceni nu știe bine nici engleză dapăi germană...așa-i când președinții au doar atribuții de clovni,păpușari cu cheiță...își fac de lucru aiurea!
Raspunde

alzara

Acum 9 ani

1. Basescu nu e vesnic (desi...) 2. Patronajul trebuia sa cuprinda si Luxemburg, Olanda, Belgia zona de origine a sasilor.
Raspunde

hop sasa

Acum 9 ani

sasi belgieni si olandezi? asta-i tare! da\' sasi vikingi si celti nu aveti la oferta?
Raspunde

@2.

Acum 9 ani

Tu numa te faci ca stii. In realitate ai auzit si tu ceva, canva, de la cineva.
Raspunde

@2

Acum 9 ani

Eu vreau si sasi palestinieni....ca teutonii de acolo qu venit
Raspunde

frant

Acum 9 ani

BA regatene dute si lasa sibieni in pace tu nu vezi ba ca toata europa se lupta s-a vine investitori germani ,ba oaie nu mai da cu fecale ,s-au esti pus de patri -hoti care sunt disperati de evolutia sibiului ,dute ba si numai polua aeru pe aici ca ati facut destul rau cripto -comunistilor acestui oras 70 de ani ba sasi au migrat si va lasat pe voi ,si ati facut dezastru ,dute ba la ,facut ,fuse si linguri ,s-au nu vezi ce salbaticie este la voi in valahia ,bai interlopilor la bani publici
Raspunde

@frant

Acum 9 ani

Ti s-a frant limba romana ...cand ai scris in felul asta?.. Hai mai baiete cu deconcentratele ca asat ti se potriveste!
Raspunde

alzara

Acum 9 ani

Cititzi (sau intrebati) regiunile din care au emigrat cei numiti in cronici \"saxones \" :Flandra, Brabant, Luxemburg (reg Mosella, Rin etc) .Limba si portul -diferite de la sat la sat arata zona din care au plecat.
Raspunde

@alzara

Acum 9 ani

Nu toti alzara...cei din Tara Barsei au venit din alta parte... Tarziu cam prin 1450 au aderat la Universitatea Saxona...dar cam atat...dialectul sasesc din Tara Barsei este diferit iar etimologia \"saxona\"este data de faptul ca toti aplicau jurisprudenta asemanatoare Saxoniei fara a avea o legatura etnica cu saxonii adevarati...
Raspunde

@alzara

Acum 9 ani

astea-s de pe net. cauta ce a fost la 1241. apoi vezi cand au fost construite bisericile fortificate. hai, ca istoria este foarte interesanta. Istoria Ardealului nu-i doar Horia si Avram Iancu.
Raspunde

pt. neo-non-românii de mai sus

Acum 9 ani

de Glad si Menumorut, fưtu-va-n gat sa va fưt , e voie sa stim ?
Raspunde

pt 11 (Karla)

Acum 9 ani

***www.botosaneanul.ro/stiri/ruina-casa-marelui-compozitor-george-enescu-sta-sa-darame/ da\' de asta avem voie sa stim mah roman nespalat? sau voi doar urlati ca sa aerisiti gura din cand in cand? jeguri comuniste, lenese si putrede !
Raspunde

karla

Acum 9 ani

\'\'România, anul 2014. Aşa arată casa memorială George Enescu, din Mihăileni, Botoşani. Face parte din patrimoniul ţării... Unde sunt marii români, ăia verzi, urlătorii de serviciu, spărieţii patriei, ăia care nu mai pot de grija celorlalţi, dar care nu ar face nimic pentru România, niciodată, în afară de a înjura pe cei care gândesc diferit... Tot patrimoniul nostru, cu rarisime excepţii, se duce dracului, dar ce contează, noi ne tragem direct din poporul primordial şi suntem buricul pământului... În fine... este jenant, tot ceea ce ne reprezintă ca etnie, ca şi cultură, tradiţii, etc. \'\'
Raspunde

@șparla

Acum 9 ani

ce-ai fa, ai baut cuie ? sau ti s-o terminat ajutorul social putoare mica ? ai fost sa impingi apa-aerul prin imparatia lu\' Dragnea pe la sinistratii aia ? jegoaso, lichea menopauzista care vorbeleste grohaituri ca sa n-adoarma.
Raspunde

karla

Acum 9 ani

ti-am bagat unghia in rana bine tarfa bolsevica....a?? :)))
Raspunde

@11.

Acum 9 ani

Peste doua-trei generatii, romanii asta vor stii: Glad si Menumorut, astia or facut bisericile.
Raspunde
Anuleaza raspuns

Lasa un comentariu

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim. Adresa ta de email nu va fi publicată.

Sus