Vineri,
29.03.2024
Partial Noros
Acum
16°C

Autoritatile sibiene au adoptat un plan de masuri impotriva cersetoriei

Directorii instituțiilor deconcentrate din Sibiu au adoptat astăzi, în cadrul ședinței lunare a Colegiului Prefectural, un plan de măsuri împotriva cerșetoriei în municipiul Sibiu. Planul a fost elaborat de Inspectoratul Județean de Poliție, împreună cu Poliția Locală și Inspectoratul Județean de Jandarmi.

Conform planului de siguranţă publică al municipiului Sibiu, ”se va acționa în zona centrală, incluzînd Piaţa Mare, str. Mitropoliei, Tribunei, Parc Astra, Ghe. Lazăr, Parcul Cetăţii cu străzile adiacente, unde se concentrează  un număr mare de trecători şi mai ales turişti români şi străini, preponderent în timpul manifestărilor cultural-sportive din sezonul estival, vor acţiona pe zona centrală extinsă, pînă la Piaţa Cibin, Constituţiei”. În același document se arată că ”Poliţia locală Sibiu va acționa zilnic cu două patrule, timp de 24 ore, în municipiul Sibiu, între orele 14:00-22:00 în zona teraselor din Centrul Istoric”, iar ”Poliţia municipiului Sibiu, secţia Centru Istoric, va acționa cu o patrulă Magheru, Coposu, oraşul vechi”. În plus, ”Patrula independentă de jandarmi va acționa când este planificată pe zona centrală”.

Cât privește combaterea cerșetoriei în zona marilor magazine, în special în zona Sibiu Shopping City, Poliţia locală Sibiu va acționa zilnic, cu o patrulă auto, timp de 24 de ore, Poliţia municipiului Sibiu va acționa cu patrulele de ordine şi siguranţă publică sau patrule mixte poliţist-jandarm, funcţie de efectivele aflate în serviciu, pe 3 schimburi.

”Deşi fapta nu prezintă un pericol social deosebit, fiind inclusă în categoria micii infracţionalităţi stradale, este frecvent întîlnită, afectează un număr mare de persoane şi crează o imagine necorespunzătoare turiştilor români şi străini care vizitează Sibiul, dat fiind faptul că cerşetorii se poziţionează în zone agomerate, pe trotuare, la intrarea în magazine sau lăcaşe de cult, la intersecţiile semaforizate, la ore de vârf, iar uneori devin agresivi cu trecătorii, creând temere minorilor şi persoanelor în vârstă”, se mai arată în documentul elaborat de IPJ Sibiu.

Prezent la ședința Colegiului Prefectura, președintele Consiliului Județean Sibiu, Ioan Cindrea, a salutat adoptarea planului de măsuri și a declarat că în România anului 2014 nimeni nu are vreun motiv să cerșească. ”Nu există niciun motiv pentru un cetățean român să cerșească. Avem instituții și ajutoare sociale, iar oamenii au drepturi și trebuie să și-le cunoască, nu trebuie să ajungă să cerșească”, a declarat Cindrea.

Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Stefan Dobre

de Stefan Dobre

Administrație
Telefon:
0724 605 815

Comentarii

15 comentarii

BB

Acum 9 ani

”Poliţia locală Sibiu va acționa zilnic cu două patrule, timp de 24 ore, în municipiul Sibiu, între orele 14:00-22:00 în zona teraselor din Centrul Istoric”??? 1. Oare între ora 14:00 şi 22:00 sunt 24 de ore? Atunci înseamnă că ziua a crescut şi are acum, numai la Sibiu cred, 40 de ore, da? 2. Credeţi oare că acele persoane care cerşesc dorm până la ora 14:00? 3. Credeţi oare că sunt suficiente 3 patrule +/- 1, pentru o zona atât de mare, când ei (cerşetorii) îi depăşesc categoric din punct de vedere numeric? 4. Concret care vor fi măsurile coercitive, sau numai vor fi monitorizaţi să nu fie agresaţi de turişti?
Raspunde

sibian

Acum 9 ani

Mergeţi în parcul Astra şi în Biblioteca ASTRA sediul nou, să vedeţi cum stau toţi boschetarii de la adăpostul de noapte din Turnişor la cerşit şi in caz de vreme rea se adăpostesc în bibliotecă , aceasta devenind adăpost de zi a boschetarilor. Angajaţii undeva să şi câştige existenţa cinstit.
Raspunde

sibian

Acum 9 ani

Mergeţi în parcul Astra şi în Biblioteca ASTRA sediul nou, să vedeţi cum stau toţi boschetarii de la adăpostul de noapte din Turnişor la cerşit şi in caz de vreme rea se adăpostesc în bibliotecă , aceasta devenind adăpost de zi a boschetarilor. Angajaţii undeva să şi câştige existenţa cinstit.
Raspunde

Georg

Acum 9 ani

INCONSTIENT sau CINIC?:[...]”Nu există niciun motiv pentru un cetățean român să cerșească. Avem instituții și ajutoare sociale, iar oamenii au drepturi și trebuie să și-le cunoască, nu trebuie să ajungă să cerșească”, a declarat Cindrea.[...]
Raspunde

Nelu Pompagiu

Acum 9 ani

Ca sa terminati cu cersetoria in Sibiu acesta trebuie repopulat cu alt material uman; asta de acum este expirat si pute.
Raspunde

pt. sibian

Acum 9 ani

Unde sa-i angajeze? Crezi ca vor sa munceasca?! Mai bine stau si dorm in biblioteca sau se uita pe internet!
Raspunde

...

Acum 9 ani

sa mearga aia de la piete sa sa ridice cersetorii ca masinile nu mai au voie
Raspunde

...

Acum 9 ani

poate pun impozit si cas pe banii cersiti...ca astia-s in stare sa gandeasca asa ceva
Raspunde

Georg

Acum 9 ani

-Cersetori, intrati in LEGALITATE...cersitul nu este legal, ci FURTUL este LEGAL...
Raspunde

...

Acum 9 ani

sa-si faca pfa cu activitatea de cersetorie sau de furt si sa plateasca impozitele la termen, ca asa-i corect.
Raspunde

...

Acum 9 ani

unde-s aricolele alea cu ridicatul ilegal al masinilor in oras? de ce le-ati cenzurat?
Raspunde

Traian Deleanu

Acum 9 ani

@11 turnulsfatului.ro/17145/ridicarea-masinilor-in-sibiu-nu-este-legala.html
Raspunde

cetatean

Acum 9 ani

undeva la cca 7 km de Sibiu sta permanent in fata unui magazine satesc copii asistati sociali, luati in ingrijire CARE CERSEC , bani care apoi sunt flositi de cea/I care ingrijesc ptr BAUTURA! cu expunere la intreg satul...... Frumoasa imagine si confort ptr platitorii de taxe si impozite!!!!!!!!
Raspunde

carmen

Acum 9 ani

De ce vanzatorii din piata taraneasca nu emit bon fiscal.Consiliul judetean stie?
Raspunde

un cetatean

Acum 9 ani

In ambele sedii ale Bibliotecii ASTRA e plin de fel si fel de dubiosi, care practic locuiesc acolo. Acolo mananca, acolo se spala, acolo fac galagie din te miri ce. Cel mai rau este ca ii deranjeaza pe adevaratii utilizatori ai Bibliotecii.
Raspunde
Anuleaza raspuns

Lasa un comentariu

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim. Adresa ta de email nu va fi publicată.

Sus