Bugetul FITS 2014 este de aproape 8 milioane de euro. Contributia Ministerului Culturii este de un milion de lei

Constantin Chiriac, președintele Festivalului Internațional de Teatru de la Sibiu, a declarat că Ministerul Culturii a sprijinit festivalul de la Sibiu doar în urma unor intervenții și foarte târziu.

"Bugetul este ceva mai mare decât cel de anul trecut, se apropie de opt milioane de euro din care ban public este un procent de 17,5 la sută", a anunţat Constantin Chiriac, luni, într-o conferinţă de presă.

Conform lui Chiriac, pentru anul 2014, Consiliul Local şi Primăria Sibiu au alocat Teatrului Naţional "Radu Stanca" din Sibiu, organizatorul principal al FITS, suma de 12,5 milioane de lei, în timp ce Ministerul Culturii a contribuit "în ultimul moment" cu un milion de lei.

"Avem, din fericire, şi sprijinul Ministerului Culturii, care a venit în ultimul moment, au fost intervenţii foarte multe. În primul rând, zeci de ambasadori ai ţărilor care sunt partenere ale festivalului au făcut presiuni şi la nivelul Guvernului şi la nivelul ministerului şi acest sprijin s-a concretizat", a mai spus Chiriac.

Potrivit acestuia, organizarea festivalului în acest an, având în vedere cele două campanii electorale, a fost extrem de dificilă.

"Un festival într-o perioadă atât de grea, cu două campanii de presă, cu două sisteme de alegeri într-un an, se organizează foarte greu. Cei un milion de lei pe care-i primim în ultimul moment, fiţi convinşi că dacă i-am fi primit în ianuarie ar fi valorat mult mai mult. Un leu pe care-l primesc în ianuarie contează cât cinci lei primiţi acum, pentru că altfel îi investeşti. Oricum, prind foarte bine şi îi mulţumesc Ministerului Culturii că a făcut acest efort", a adăugat directorul FITS

Comments

comments

31 opinii

  1. Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

    Sibian

    Bine ca ungurul a apreciat festivalul si a dat ceva bani.Primaria are mai multi bani decat Ministerul Culturii vai de capu lor!?O sa fie ceva senzational festivalul!Va dati seama ce putere are Sibiul sa poate fi organizat un festival de 8 mil de euro.Felicitari organizatorilor!

  2. Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

    Lilu

    Asa e…VA DATI SEAMA CAT COSTA ACESTE PORCARII DE SPECTACOLE IN STRADA PE CARE CHIRIAC LE NUMESTE TEATRU… Un spectacol de teatru adus din Bucuresti, Cluj, Iasi,Timisoara, cu jucate piesele marilor clasici, costa de 18 ori mai putin decat costa acele trupe galagioase de strada, cu spectacole \”noncomformiste\”… DNA, RUSINE!!!…

  3. Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

    John

    O grămadă de bani pt o circotecă jalnică a găștii penale chiolhannis&chiriac-pui de drac…pe când niște zăngănit de cătușe la sifonarii ăștia ordinari?Sibiul se chinuie încă,cu o grămadă de străzi de pământ și boii din conducerea orașului își bat joc de banii contribuabilului cu nonșalanță….RUȘINOSSSSS!!!!!!!!!

  4. Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

    loco

    O gramada de bani aruncati pe apa simbetei de catre Ciolhanis si ai sai care se infrupta din ciolanul sibienilor sfidindu-i si tratindu-i ca pe niste boi.Individul ciudat de la teatru este maestru in cheltuirea banului public

  5. Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

    joseph

    Băi, fraierilor, iarăși vă dați cu părerea în lucruri care vă depășesc puterea de înțelegere. Banii ăia sunt o investiție, nu o sponsorizare și nu s-ar da dacă nu s-ar întoarce înmulțiți. Ce nu pricep eu, de unde sunt banii privați, ceilalți 82,5 % ? A, și să nu uit, de-acuma încolo, când aveți ceva a spune despre Iohannis, formula de adresare trebuie să fie \”d-l președinte\”, s-a înțeles?

  6. Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

    prostalăi

    Mergeţi bă la grătarele voastre şi la manele, ăştia care tot băgaţi de vină. Dacă s-ar sta după voi, nu s-ar mai face nimic în oraşul ăsta. Din fericire sunteţi o minoritate!

  7. Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

    @Lilu

    Tu ai impresia că teatru înseamnă numai piesele marilor clasici? La care merg pensionarii nostalgici după Florin Piersic, îmbrăcaţi la costum?
    Teatrul e viu, e actual, e şi în stradă, ce festival ar fi cu teatrele din ţară interpretând clasici?
    Ce, vrei să vezi \”O scrisoare pierdută\” a 500-a oară?

  8. Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

    spectatoru

    Cand vor intelege capetele patrate ca exista mai multe forme de arta, nu doar teatru clasic, iar festivalul ofera aceasta diversitate pentru toate gusturile. Fiecare poate sa-si aleaga spectacolul pe care sa-l vizioneze.

  9. Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

    teatru

    felicitari ,chiriac ,nu te da batut astia care comenteaza sunt frustrati si manipulatori din judetele limitrofe si din intreaga tara nu mai pot de invidie ,s-au nu vedeti cum au crescut fetivalurile in tara precum ciupercile dupa ploaie ,la aia sunt capodopere la sibiu sunt chiciuri mergeti bai la mazare ca in fiecare saptamina se imbraca in mascarici s-a vina turisti si rezultatul se vede nema strazi modernizate si alte utilitati la un oras cum se pretinde constanta ,nu va place drumul este liber la voi la bilciuri si la rinbhispil daca stiti ce este ala si dupa pupaturi si plinsete dupa marie plecata la cules de capsuni in spania si castraveti in germania ,ba ce face ciriac la acest festival devenit al treilea din lume ca valoare este o notorietate pentru sibiu si tara ca si asa ne percepe cum ne percep europeni ,s-au crezi ca japonezi ,chinezi si alte peresoane din toata lumea vine daca nu ar fi valoros ,frustratilor da bubele pe voi de invidie

  10. Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

    Intrebari

    Sunt curios cum de se gasesc bani tot timpul pentru teatru, festival de muzica si pentru sport se dau doar firimiturile? Din cate am citit mai demult, intreg sportul sibian a primit de la municipalitate mai putin de un milion de lei. Atunci se explica de ce nu mai avem fotbal, volei sau rugby la Sibiu. Si probabil nici nu vom mai avea pina vom fi condusi de Iohannis si gashca lui!

  11. Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

    bani

    acest fitsu pitsu pisu miroase a bani, se lanseaza festivalul si se discuta de bani. Conferinta de presa despre bani? despre buget? Unde e totusi evenimentul cultural? Unde este minunea teatrului, care ar trebui sa fie anuntata? si pt cine este? 3 milioane de euro din buzunarul sibienilor numai in acest an!!!!!! de la bugetul orasului??? Cite tomografe se puteau cumpara cu ele? faceti o piscina domnilor cu acesti bani, unde sibienii pot sa mearga la innot!!!! de asta este nevoie arzatoare!!!!! nu de circul infinit, cu scurgerea asta de bani!!!! Concerte rock pop sunt tot anul, la teatru sunt piese tot anul. Cite vieti se puteau salva cu aceste fonduri? Si pina la urma ce e? Concert andra? majorete? Totusi citi beneficiaza? ce e de fapt? In program exista 42 de piese de teatru anuntate (care de fapt nu se regasesc in caietul program). Dar si asa adica 4 piese pe zi, restul sunt expozitii si picioroange. Atita bani, si galgara umflata pt ce? Vreau sa spun, ca programul anuntat in caietele de program nu corespund cu cea de pe site. Cu atitea milioane de euro nu au bani saracii sa scoata un program coerent care sa informeze masele, ca zecile de mii de cetateni ai sibiului sa se imbulzeasca la eveniment! mai exact 62.000 de spectatori, frate!!!!!! Cita minciuna si pina cind?????? Stimati edili ai orasului, consilieri locali va rog sa va informati corect asupra evaluarii reale al acestui proiect, ca e mult mult mult, muuuuuuuuult peste masura cea ce se perinda cu acest eveniment in acest oras. Lumea nu este chiar proasta sa inghite la nesfirsit minciunile si gogoase chiar asa de umflate!!! Chiar credeti, ca nu se sparge buba odata si odata? Chiar trebuie sa ne obisnuim, ca in acest oras este dominat un discurs mincinos? cineva va trebui sa dea socoteala la un moment dat!!!!!

  12. Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

    joseph

    10, Pentru că Sibiul a ales să meargă pe mâna culturii, nu a sportului. Nu le poţi face pe toate şi bine. Şi ai dreptate, cât va fi Iohannis primar, tot aşa va fi. Poţi să aştepţi să se schimbe primarul sau poţi să emigrezi la Piatra Neamţ, Braşov, Piteşti, Constanţa, Bucureşti…

  13. Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

    laura

    trezirea popor!
    FITS primeste 3 milioane de Eu de la Sibiu, adica DUBLU cit a primit 78 evenimente pt tot anul!!!!! pt 10 zile primaria plateste 300.000 Eu pe zi. Helo!!! puneti frina, ca e groasa gluma!!! scolile, gradinitele sunt sufocate de spatii nerenovate, spitalele sunt ca dupa un razboi, nu poti sa faci sport in oras, in conditiile acestea cum se justifica astfel de sume? pt ce?

  14. Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

    @12

    Joseph, eu vreau ca ambii mei copii sa creasca sanatos, sa faca sport, miscare, sa aiba modele si idoli din sport. Nu sunt impotriva culturii, dar sunt pentru echilibru si egalitate si in impartirea banilor adunati din impozitele platite de sibieni. Vreau sa am de unde alege, vreau sa am si alte optiuni, nu vreau sa imi vad copii stand doar la calculator asa cum faci tu si te bagi in seama la orice comentariu critic despre conducerea orasului. Probabil nu ai facut sport in viata ta, probabil esti o persoana supradimensionata, care nu iubeste sportul, dar iti recomand sa faci si tu miscare, pentru sanatatea ta. Si daca tot mergi la activitatile culturale ar fi bine sa nu mai mergi doar cu masina ci sa mergi si pe jos. Eu asa imi indemn copii, sa faca sport, sa foloseasca bicicleta, sa nu ramana prizonierii calculatorului si televizorului ca nenea Joseph :)

  15. Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

    @14

    Stai liniştit că \”sportul\”, cum îl cer cei mai mulţi care comentează pe e aici, înseamnă ca oraşul să finanţeze o echipă de fotbal, să se cheltuie aberant de mulţi bani pentru ca mai multe \”vedete\” să ia fiecare câteva zeci sau sute de mii de euro pe ani şi burtoşii să aibă unde să spargă seminţe. Ăsta e sportul care se cere.
    Cine te opreşte să mergi în parc să alergi, să mergi cu Mountainbike-ul ş.a.m.d.
    Ceea ce lipseşte cu adevărat în Sibiu e un bazin de înot decent, de dimensiuni olimpice (50m). Sportul ăsta nu-l poţi practica fără bazin. În rest, eu ştiu? Poate nişte terenuri de tenis, de minifitbal. Dar astea sunt investiţii mai mici, care se pot face de către mediul privat, nu e treaba primăriei.

  16. Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

    joseph

    14, Ce să zic întâi, că vrei să manipulezi a la long, dar nu-ţi prea reuşeşte, sau că te aventurezi în judecăţi lipsite de relevanţă? Să încep cu prima, copiii tăi au unde să facă sport, avem cele mai multe piste de biciclete şi de alergări din ţară, fiecare şcoală are terenuri de fotbal, baschet, mai avem şi o şcoală sportivă, ba chiar şi un liceu cu acest profil. La nivel de performanţă avem o echipă de baschet in primele 5-6 din ţară, o bază pentru tenis de câmp etc. Tu te refereai la fotbal, că asta vă roade, aceaşi placă obosită. Apoi, vorba lui Dabija, ce te roade grija pe tine, cât stau eu pe calculator, sau câte kilograme am, nu contribui cu nici un ban la bugetul meu si nici la greutatea mea, aşa că, ciocu\’ mic, măi, nichipercea ce eşti.

  17. Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

    @15 @16

    Da, am uitat de echipa de baschet.Chiar i-am dus pe copii mei la baschetsi le-a placut. Dar sunt curios cum si cu cat se implica municipalitatea in sustinerea echipei de baschet, cati bani s-au alocat din bugetul municipalitatii si cat reprezinta acea sustinere (ca procent) din banii pentru teatrul sibian. Sunt convins ca sub 5%! Si spun asta pentru ca mi-e teama sa nu ramanem si fara acea echipa de baschet spre satisfactia lui d-lui Joseph…

  18. Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

    pt 15 si 16

    De ce in Sibiu poti sa faci sport doar contracost !? poate imi spune 15 si 16 unde pot juca orice sport dar nu contracost….Facand un calcul simplu 8mil de euro buget impartit la 80.000 costul unui teren sintetic(fotbal,Handbal,tenis,baschet) ar rezulta 100 de terenuri unde poti face miscare tu ca, contribuabil dar si copii tai s-ar bucura de un viitor sanatos nu inabusit de picioroange si focurile de artificii care de multe ori pe nota de plata sunt nejustificate. Cu totii ne readucem aminte unde jucam o miuta cu multi ani in urma si cand te uiti la acel loc este imbacsit de betoane sau a devenit privat. Nu cere nimeni investirea banilor intr-o echipa ci investirea banilor pt Noi ….cat despre cultura ,binenteles are un rol foarte important in dezvoltarea elitismului dar nu prin crearea unui balci ce este sugativa an de an la un anumit buget cu care s\’ar putea face diferite chestii de care sa beneficieze si anumite persoane care sunt scarbite de ceea ce inseamna \”sport pt contribuabilul sibian\”

  19. Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

    i

    Fratilor, festivalul are un mare impact, mai ales in afara, vin oameni de pe a doua fata a pamantului,este o excelenta promovare a SIBIULUI, ori asta e castigul cel mai mare.

  20. Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

    rosu

    Gigi-contra astia care tot critica FITS ar trebui sa analizeze programul si sa spuna exact ce este, dupa parerea lor, \”circoteca\”, ce este \”porcarie de spectacol in strada\” etc. Probabil ca acesti critici literari si de teatru nici nu stiu ca majoritatea evenimentelor nici nu au loc in strada.
    Eu personal ma bucur ca incepand de duminica ma aflu in Sibiu si am ce face seara in oras. Bravo, Sibiu!

  21. Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

  22. Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

  23. Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

    Handicapatilor

    Teatrul si Spectacolul de Strada nu e totuna. Anul trecut treceau niste indivizi mascati ce bateau in tobe…Chiriac si mascarada aia o numeste tot teatru; la capitolul circ de strada mai ca mergea…

  24. Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

  25. Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

  26. Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

    nelu

    Daca va doare destinatia banilor sibieni atit de tare faceati un scandal monstru vizavi de destinatia care o au prin legi ticaloase si perverse si anume spre brasov, alba, bucuresti, spre firmele capusa care au invadat Sibiul si asta denota ca nu sunteti sibieni si perversitatea voastra e indreptata numai impotriva Sibiului, primariei si a lui Chiriac,farisei perversi.Bravo d-le Chiriac,ma bucur ca incepe festivalul cu spectacole si spectacole de strada.Asta ridica notorietatea Sibiului si asta ii doare pe frustratii astia,la noi sunt chiciuri iar la ei evenimente mondiale.Nu vedeti si frustratii de la cluj de cite ori au pus tiffu lor falimentar si sponsorizat generos de la buget exact peste Festivalul de teatru sibian ca sa-l bage in umbra.Frustrare si invidie mare.

  27. Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

    sprijin ?

    D-le Chiriac nu mai multumiti ministerului culturii,aia sunt banii sibienilor sifonati de excrocii astia prin tot felul de legi ticaloase,Trebuie calculati lunar citi bani se scurg din judet spre deconcentratele subtilizate mirsav,spre buget unde nu se mai intoarce aproape nimic,de firme capusa care paraziteaza banii sibienilor,iar intr-o viitore democratie reala sa-i actionam in judecata si sa-i cerem inapoi cu dobinzile aferente si cu rata inflatiei.

  28. Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

    @27

    Mai bine ai tăcea papagal pupincurist al găștii de sifonari și hoți ordinari din jurul lui chiolhannis-7 case-ai mai rămas tu,tactu și joseph cu laudele și osanalele grețoase la adresa sasului!

  29. Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

    @5sluga joseph

    Tu crezi că toți suntem niște lichele servile ca tine să ne ploconim în fața lui klaus-giratoriu?spune-i tu ”d-l președinte”că tu tai frunze la câini pe banii sibienilor în folosul chiolhhanisului:))))))))

  30. Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

    @27

    Hahaha, festivalul are buget exact cat da statul banii, pentru restul Chiriac nu da explicatii, el poate sa spuna ca bugetul e 25 milionane de euro din care 2% de la stat ca pe partea de sponsorizari nu da raportul la nimeni.
    Cu 8 milione de euro faceai un festival la Lincoln Center nu in Sibiu circ pe strada.
    Noroc insa ca acum sunt multi cu ochii pe el si sigur sigur e un pic mai speriat….Chiriac pui de drac speriat!

  31. Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

Turnul Sfatului Online
  • Sibiu
  • Contact