Joi,
28.03.2024
Cer Senin
Acum
9°C

Studentii cu dizabilitati din ULBS: "suntem o resursa umana valoroasa, care trebuie exploatata la maxim"

250 de studenți cu dizabilități și 200 de cadre didactice universitare vor fi implicate într-un proiect care are drept scop transformarea studiilor superioare într-o formă de educație accesibilă, inclusiv prin modificarea programei.
Proiectul „e-Incluziune” se desfășoară în perioada 1 mai 2014 – 31 august 2015, fiind finanțat din fonduri europene. Universitatea ”Lucian Blaga” din Sibiu este beneficiara acestei finanțări, proiectul fiind implementat în parteneriat cu Universitatea de Vest din Timișoara.
”Proiectul se adresează unui număr de 250 de studenți cu handicap ușor, mediu, accentuat și grav, și unui număr de 200 de cadre didactice din mediul universitar, implicate în procesul de adaptare a curriculumului  universitar în raport cu necesitățile persoanelor cu dizabilități. Printre obiectivele specifice se numără adaptarea unor programe de studiu la nivel de universitate pentru a răspunde nevoilor studenților cu dizabilități, dar și îmbunătățirea și actualizarea serviciilor din universitățile partenere, inclusiv prin accesibilizarea lor conform nevoilor educaționale ale studenților cu dizabilități”, arată dr. Daniela Preda, managerul proiectului.
Proiectul universitarilor sibieni, evaluat la două milioane de lei, vine în contextul în care, potrivit ultimelor cercetări în domeniu, doar 8,3% din persoanele cu handicap din România au accesat cursuri universitare.

Un proiect de suflet

Rectorul ULBS, Ioan Bondrea, spune că un astfel de proiect implică și o serie de sentimente. ”Este un proiect de care trebuie să aveți grijă, este unul deosebit. Asigură o continuitate a preocupării ULBS de a asigura studenților accesul la o educație normală. E important să puneți suflet în acest proiect, mai mult ca oriunde. Și pasiune”, a declarat rectorul în cadrul conferinței de lansare a proiectului e-Incluziune.
Proiectul inițiat de către Universitatea ″Lucian Blaga” din Sibiu pune accentul pe accesul egal la educația de calitate și la instruire continuă pentru persoanele cu dizabilități, contribuind astfel la o participare deplină la viaţa socială şi îmbunătăţirea calităţii vieţii acestora, arată reprezentanții ULBS.

”Suntem o resursă umană valoroasă”

Mihai este student în anul II la Teologie, în cadrul ULBS. A suferit un accident, pe clasa a VIII-a, în urma căruia deplasarea lui depinde de un cărucior cu rotile. ”Numai 8% din persoanele cu dizabilități accesează mediul universitar. Ceea ce este foarte puțin. ULBS face foarte bine implementând acest proiect, deoarece resursa umană trebuia exploatată la maxim. Persoanele cu dizabilități trebuie încurajate să acceseze mediul universitar”, a arătat Mihai, în cadrul conferinței de lansare a proiectului. După terminarea Facultății de Teologie, Mihai își dorește să urmeze și cursurile Facultății de Drept. În relația sa cu profesorii din cadrul ULBS, studentul sibian născut în Cîmpulung Muscel folosește și platforme de e-learning.

”Un proiect extraordinar”

”Procesul incluziunii presupune o implicare, care nu pentru mulți este comodă. Dar este expresia unei mentalități deschise, față de toate persoanele, indiferent dacă unii întâmpină anumite probleme. Sunt țări europene unde mentalitatea este alta, la care au contribuit și factorul economic, dar și cel uman”, expert în educație în cadrul acestui proiect. El a invitat cei câțiva zeci de participanți la lansarea proiectului ”e-Incluziune” la o dezbatere pe tema incluziunii.
”Tinerii cu dizabilități nu au întotdeauna un IQ mai redus, deci pot fi utili societății, iar familia și ceilalți membri ai societății îi poate privi cu alți ochi. Acest proiect este extraordinar, trebuie popularizat în rândul familiilor din Sibiu. Pe tinerii cu dizabilități nu trebuie să îi stigmatizăm, să îi excludem, ci să le dăm șanse”, a arătat în cadrul dezbaterii o profesoară universitară din cadrul Facultății de Medicină de la Sibiu.

Proiectul „e-Incluziune: Dezvoltarea și implementarea unui program de asistență bazat pe tehnologii TIC,  pentru creșterea accesului la învățământul superior al persoanelor cu dizabilități” este finanțat din Fondul Social European, prin Programul Operaţional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane 2007 – 2013.

Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Traian Deleanu

de Traian Deleanu

Investigații, Administrație
Telefon:
0740 039 148
E-mail: traian[at]turnulsfatului.ro

Comentarii

2 comentarii

Alex

Acum 9 ani

Resurse umane valoroase ... dar nu exista locuri de munca oricum, nici pentru cei abili nici pentru cei cu dizabilitati
Raspunde

2

Acum 9 ani

la maximum, nu? altfel il declaram handicapat gramatical pe orice prost agramat!
Raspunde
Anuleaza raspuns

Lasa un comentariu

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim. Adresa ta de email nu va fi publicată.

Sus