Vineri,
29.03.2024
Partial Noros
Acum
17°C

Johannis: invingator, invins sau strategie?

Așa cum se întâmplă de obicei în politică, orice victorie poate fi transformată din vorbe într-o înfrângere de către adversari. Sau invers, atunci când vrei să pari câștigător într-o situație în care au luat-o pe coajă rău de tot. Vorbe. După Congresul PNL de la sfârșitul săptămânii trecute, Johannis este privit ca victima lui Antonescu, președintele de fațadă al PNL, marele pierzător și așa mai departe. Veștile respective la dau cei care nu-l înghit sub nicio formă. Pentru alții, Johannis este marele învingător, politicianul care a demonstrat mare diplomație politică atunci când a dejucat planul propus de fostul lider al PNL de a-i pune pe delegați să aleagă între el și primarul Sibiului pentru afla pe cine trimite PNL în lupta electorală de la toamnă. Johannis și-a fixat la acest Congres patru puncte. Alegerea sa în funcția de președinte, intrarea PNL în PPE, acceptul partidului pentru fuziunea cu PDL și nominalizarea sa pentru candidatura la funcția de președinte al țării. Din patru a obținut trei, cu mențiunea că la ultimul punct lupta nu este decisă, ci doar amănată. Practic, Johannis a evitat un vot extrem de strâns în forul suprem al partidului, o posibilă sciziune a partidului, pentru o analiză mai largă într-un for mai restrâns, pe care îl conduce chiar el, Delegația Permanentă. Mircea Ionescu Quintus l-a întrebat atât pe Johannis, cât și pe Antonescu dacă doresc să candideze pentru alegerile prezidențiale. Și unul și celălalt a spus da. Este însă posibil ca unul dintre ei să fi mințit. Johannis a declarat în mai multe rânduri că nu se simte pregătit pentru funcția de președinte al țării, ci mai curând pentru cea de premier. Pornind de aici, dar și de la numeroasele declarații de susținere pentru Crin Antonescu ale primarului Sibiului, putem crede și altceva. Demisia lui Antonescu, alegerea lui Johannis, propunerile celor doi de a candida, pot fi doar un imens joc pentru a-l reintroduce în luptă pe Crin Antonescu. Un Antonescu reîmprospătat, după prestațiile sale din ce în ce mai obosite și stângace de după ieșirea PNL din USL. Răspunsul îl putem afla doar după discuțiile din Delegația Permanentă. Atunci putem discuta despre învingători și învinși sau despre un PNL unit într-o echipă nouă. Sau veche: Antonescu la prezidențiale, Johannis - premier.

Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Alin Bratu

de Alin Bratu

Politic
Telefon:
0745 590 991

alin[at]turnulsfatului.ro

Comentarii

2 comentarii

unu\'

Acum 9 ani

Saptamina trecuta,la Congres s-a facut mare tam-tam pe seama faptului ca PNL,partid serios,are doi prezidentiabili seriosi.Saptamina asta,Iohannis la Antena3 iar Antonescu la RTV ,adica doi seriosi la doua posturi TV serioase.Unul din cei doi seriosi va fi candidatul Dreptei la Presedintie,combatind alt serios,de Stinga:Lolek sau Bolek impotriva lui Mickey Mouse,o epica batalie care va arunca in eterna uitare Alesia,Cannae sau Wagram.
Raspunde

ttttt

Acum 9 ani

si intre cele doua personaje este baronu mihauzeen [ponta ] ba nu stiu de ce acepta ,johannis si antonescu ,s-a se duca la televiziunile de casa si familie psd ,aia demninata pina seara ,apare cu tot felu de lachei platiti si emisiuni de denigrare mediatica s-a prosteasca boboru ca vezi doamne de ce sunrem saraci nu ca sefilor care au dat tepe de sute de miloane de euro , johannis cu casele lui ,dar de casele lor de la monaco ,barselona ,londra etc nimic acolo numai un amarut de apartament cu 2 camere ,face cit cele 6 case de care se vaita televiziunile santajiste ,asta suge singele boborului puneti tunurile pe el ca de ajunge acolo si se trezesc romanii s-a vezi atunci surprize ,surprize cu degetele in prize
Raspunde
Anuleaza raspuns

Lasa un comentariu

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim. Adresa ta de email nu va fi publicată.

Sus