Vineri,
29.03.2024
Cer Senin
Acum
19°C

Medieseanca Andreea Dragoman reprezinta Romania la Campionatul European

Cadeta medieșeancă Andreea Dragoman face parte din lotul național de tenis de masă, deplasat la Campionatul European.

Sportiva se află la al doilea European la care participă, după cel de anul trecut de la Ostrava, din Cehia, unde a reușit să obțină primul loc cu echipa națională  și să câștige medalia de bronz la dublu fete. Sportiva de 14 ani va concura atât la individual, cât și la concursul pe echipe, la categoria cadeți (14-15 ani).

"Europeanul e ocazia perfectă de a arătă tuturor de ce sunt ȋn stare. Ȋncerc sa fiu cât se poate de concentrată și atentă, vreau sa dau tot ce am mai bun. Ȋmi doresc foarte mult să iau o medalie la individual și la echipe să obțin locul I alături de lotul național", a declarat Andreea Dragoman, pentru Turnul Sfatului.

Pregătirea pentru Europene a realizat-o alături de componenții lotului național, printr-un cantonament la Buzău, timp de o săptămână. "M-am pregătit foarte bine ȋn cantonamentul de la Buzău, unde am avut parte de antrenamente dificile cu parteneri de o valoare ridicată. Cu toții suntem bine pregătiți, pentru că ne-am antrenat foarte serios", a mai spus sportiva medieșeancă.

Competiția va avea loc ȋntre 11 și 20 iulie și se va disputa ȋn Italia, localitatea Riva del Garda.Turneul va debuta cu proba pe echipe, pe 11 iulie, pentru ca, mai apoi, din 14-15 iulie să ȋnceapă competiția la individual. Andreea Dragoman ȋmpreună cu lotul național vor face parte din grupa A, formată din reprezentativele naționale ale Turciei, Bulgariei și Cehiei.

Foto: contul de Facebook al jucătoarei

Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Adrian Stoinea

de Adrian Stoinea

Sport
Telefon:
0764 614 986

Comentarii

0 comentarii

Anuleaza raspuns

Lasa un comentariu

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim. Adresa ta de email nu va fi publicată.

Sus