Vineri,
29.03.2024
Partial Noros
Acum
18°C

La ULBS a fost deschisa scoala de vara "verde"

Knowledge-based Green Economy este numele școlii de vară a cărei cea de-a treia ediție a fost deschisă azi, la Universitatea ”Lucian Blaga” din Sibiu. Proiectul implementat sub umbrela programului Erasmus de către Facultatea de Științe Economice reunește câteva zeci de studenți și profesori universitari din Spania, Italia, Slovacia și România. Timp de două săptămâni, aceștia vor participa la un program intensiv în care cursurile vor urmări, printre altele, legătura dintre fenomenul migrației forței de muncă și criza economică, modul în care structurile europene tratează diversitatea culturală, managementul mediului înconjurător și promovarea etichetei eco în turism.
Școala de vară ”EbGY” promovează în special schimbul de idei, susțin cei din spatele acestui proiect. ”George Bernard Shaw spunea că dacă doi oameni au câte un măr pe care îl schimbă între ei, atunci ei vor avea tot câte un măr. Dar dacă fiecare dintre cei doi are câte o idee și fac schimb de idei, atunci cei doi vor avea mai apoi, fiecare, câte două idei. Sper să aveți un schimb de idei foarte bun”, a declarat la deschiderea Școlii Cristina Tănăsescu, coordonator al Școlii de vară.
În afara cursurilor intensive, cei 30 de studenți și profesorii lor vor avea parte și de excursii și plimbări menite să le permită să descopere frumusețea Sibiului și a locurilor înconjurătoare.

Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Traian Deleanu

de Traian Deleanu

Investigații, Administrație
Telefon:
0740 039 148
E-mail: traian[at]turnulsfatului.ro

Comentarii

0 comentarii

Anuleaza raspuns

Lasa un comentariu

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim. Adresa ta de email nu va fi publicată.

Sus