Ministrul german al Afacerilor Externe, Frank-Walter Steinmeier, trebuia să ajungă la mijlocul lunii iulie în București și Sibiu, într-o vizită ce ar fi trebuit să transmită nivelul înalt al relațiilor dintre cele două țări. Planul inițial a fost însă dat peste cap din motive ce, oficial, nu au fost transmise. Totuși, sub protecția anonimatului există două variante: social-democrații au considerat că o astfel de vizită l-ar fi avantajat pe Klaus Johannis într-o eventuală campanie electorală, iar cealaltă variantă vorbește de un context politic internațional ce nu ar favoriza o astfel de întâlnire.
Oficial, Ministerul Afacerilor Externe ne-a transmis că dacă nu s-a comunicat oficial vizita, înseamnă că nu există. ”Ministerul Afacerilor Externe are în lucru perfectarea a numeroase vizite la nivel bilateral. Realizarea acestora necesită timp, pentru o pregătire prealabilă consistentă. Anunţarea oficială a vizitelor se face, conform practicii, prin intermediul agendei publice a MAE şi a comunicatelor de presă, înainte de realizarea propriu-zisă a acestora, când sunt finalizate toate aspectele organizatorice. Comunicarea publică se face de comun acord cu partenerii, în ziua şi data convenite”, susține MAE printr-un mail transmis redacției Turnul Sfatului.
Deputatul Ovidiu Ganț a confirmat însă planurile vizitei, însă nu a putut explica motivele pentru care deplasarea ministrului Frank-Walter Steinmeier în România nu s-a mai produs. ”Eram de față atunci când ministrul de externe Titus Corlățean i-a adresat o invitație de a vizita România, știu că în contextual vizitei în țară trebuia să vină și la Sibiu. Nu știu de ce nu s-a materializat această vizită și nici nu mă pot pronunța. Din informațiile pe care le am, vizita a fost amanita”, a spus Ovidiu Ganț.
Frank-Walter Steinmeier este liderul socialiștilor germani, însă a avut o poziție extreme de dură față de Guvernul Ponta, în 2012 când s-a luat decizia restrângerilor atribuțiilor Curții Constituționale. "Este inacceptabil să restrângi în doar câteva zile atribuțiile Curtii Constituționale, să adaptezi procedurile parlamentare (scopului tău, n.r.) și să ocupi funcții importante peste noapte”, declara în 2012 liderul socialiștilor din Bundestag-ul german, Frank-Walter Steinmeier.
Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).
Tag-uri: Afacerilor Externe , Ovidiu Ganț , Titus Corlățean , guvernul Ponta , Turnul Sfatului , Klaus Johannis , Curtii Constituționale , Walter Steinmeier , Deputatul Ovidiu Ganț , Ministerul Afacerilor Externe
Vizualizari: 717
Ultimele comentarii
Acum 1 oră
AndreiM
Acum 1 oră
Dragoș Ratiu
Acum 1 oră
O sibianca
Acum 1 oră
Cetatean
Acum 2 ore
Hermann Stadt