X

Viitorii milionari IT-isti ai Sibiului

Program de facturare on-line, Smart Bill este aplicația desemnată drept cea mai utilă din șase țări ale acestei părți de lume. Are deja peste 25.000 de clienți, care facturează anual peste un miliarde de euro prin această aplicație și este dezvoltată de trei tineri sibieni.

Radu Hasan (CEO) responsabil de viziune, strategie, coordonarea celorlalți manageri, relația cu investitori și parteneri strategici. Ioana Hasan (Product Manager) coordonează echipa de development, responsabilă de toată suita de produse Smart Bill. Și Mircea Căpățână (Marketing Manager) responsabil de marketing, PR și Sales. Sunt cei trei tineri sibieni care, în 2007, implementau Smart Bill, ”singura soluție de facturare din România ce oferă atât o interfață dedicată pentru desktop și web, cât și pentru mobile cu iOS și Android. În plus, oferă rapoarte și funcționalități noi și unice pe piață”, este cea mai recentă prezentare a aplicației. Una cât se poate de apreciată, având în vedere rezultatele concursului Business Wall of Fame, organizat de Romtelecom pentru a descoperi cea mai utilă aplicație în afaceri în șase țări: Croația, Cehia, Ungaria, Polonia, Slovacia și România. Concursul s-a încheiat recent, iar aplicația celor trei sibieni a fost declarată câștigătoare, cu un număr de suporteri cam cât al tuturor celorlalte competitoare la un loc. Și au fost înscrise peste 130 de aplicații în concurs. Al cărui premiu a fost o campanie de promovare estimată la 30.000 de euro.

Cum a crescut afacerea

Cei trei sibieni au început să lucreze împreună în 2006, iar în 2007 au lansat Smart Bill. În primăvara lui 2012, peste 12.000 de clienți număra aplicația lor, iar acum numărul celor care au cumpărat licența Smart Bill a trecut de 25.000. ”Smart Bill a fost profitabil de la început, era singura opțiune dat fiind faptul că am început fără niciun ban. Nu am realizat imediat potențialul lui și mult timp am investit în alte proiecte care nu au avut succesul sperat. Însă am câștigat foarte multă experiență din toate astea”, amintește acum Ioana Hasan.

Echipa condusă de cei trei sibieni numără 22 de membri dedicați acestei aplicații.  ”Intenționăm să o mărim în continuare. 12 sunt în Sibiu și zece în București”.

”În acest moment se facturează anual peste un miliard de euro cu Smart Bill. Desigur, ca să nu existe confuzii, noi nu avem nicio tangență cu acești bani, ei reprezintă banii clienților noștri :)”, Ioana Hasan

Atrași de Smart Bill

Aplicația dezvoltată de cei trei sibieni a atras între timp atenția altor antreprenori români din domeniu. Acum aproximativ un an a decis să investească în Smart Bill și Lucian Todea, sibianul care a fondat soft32.com, iar cel care în 1992 înființa Gecad Software devenind unul dintre cei mai de succes antreprenori români în IT, Radu Georgescu, este acum Advisor în cadrul companiei care dezvoltă Smart Bill.

”Pe plan financiar, personal încă nu am avut de câștigat din Smart Bill decât un salariu lunar care probabil că este considerabil sub cât câștigă colegii noștri de facultate. Asta pentru că tot profitul obținut se întoarce în dezvoltarea Smart Bill. Investim tot ceea ce avem și asta ne-a ajutat să creștem până acum și ne va ajuta să creștem în continuare. Întotdeauna am preferat să mărim echipa și să accelerăm dezvoltarea în detrimentul remunerației personale.  Recompensa financiară va veni când vom face Exit (când probabil o bună parte din bani îi vom investi într-un nou start-up)”, mai spune Ioana.

Viitorul sună ”internațional”

Reporter: La peste 22.000 de clienți, ce mai înseamnă pentru voi, acum, câștigarea concursului Romtelecom?

Ioana Hasan: Ne bucurăm mult pentru câștigarea acestui concurs și declararea Smart Bill drept cea mai bună aplicație de business Cloud din România. Acum urmează să fim introduși în portofoliul Romtelecom și să primim expunere la peste 150.000 IMM-uri, deci ar fi loc de creștere frumoasă la numărul actual de clienți. Ne bucurăm foarte mult și de susținerea pe care a primit-o aplicația noastră din partea firmelor, Smart Bill adunând mai mulți suporteri decât toate celelalte aplicații la un loc. Evident nu a fost singurul criteriu, dar cu siguranță a contat destul de mult.

R.: Cum atrageți noi clienți? Vin ei cu precădere dintr-o anumită zonă geografică sau dintr-o anumită zonă a afacerilor?

I.H.: Promovarea o facem exclusiv online, clienții noștri fiind din toate județele și din toate domeniile (servicii, comerț, profesii liberale etc). Cei mai mulți clienți sunt din București, dar aș spune că numărul lor într-un județ e direct proporțional cu cel al numărului de firme din acel județ. Pe lângă această promovare online ne bucuram de foarte mulți clienți care vin din recomandări.

R.: Încotro se va mai dezvolta Smart Bill?

I.H.: Ca întotdeauna, vom continua să îmbunătățim aplicația pe care o oferim deja. În curând vom lansa un plug-in pentru magazinele online create pe platforma Magento, urmând apoi Presta Shop și OpenCart. De asemenea, ne pregătim pentru versiunea de Gestiune Cloud pe care sperăm să o lansăm la începutul lui 2015. În paralel – și motiv pentru care căutăm și o investiție – vom începe extinderea pe piețe precum Franța, Italia și Spania. Am ales aceste piețe deoarece seamănă cu Romania atât ca legislație, cât și ca cultura, însă sunt considerabil mai mari (de aproximativ 36 de ori este mai mare piața decât cea din România).

R.: tocmai.ro a fost dezvoltat la Sibiu și rapid vândut. Voi, ce aveți de gând: veți vinde, veți mai crește și veți vinde sau nu vă gândiți, deocamdată, la astfel de variante?

I.H.: Planul actual este să creștem cât mai repede și să atragem o investiție de la un fond de investiții pentru a intra pe noi piețe. Plănuim o vânzare (Exit) sau poate chiar o listare la bursă când momentul va fi oportun. În acest moment mai e loc foarte mult de creștere.

R.: Am văzut că ați mai lucrat și la alte aplicații (orar pentru școli, platforma de creare a site-urilor etc). De ce credeți că acelea nu au avut același succes?

I.H.: A fost un cumul de factori: lipsa de timp și de focus, piața prost aleasă, dar mai ales faptul că nu ne-am făcut temele înainte de a începe dezvoltarea. Am lucrat foarte mult la platforma de creare a site-urilor înainte de a vorbi cu potențialii clienți și de a le cere feedback. Am învățat foarte mult din aceste greșeli și acum validăm tot timpul presupunerile înainte.  

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim

Comentarii

comentarii

3 opinii

  1. Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

  2. Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

  3. Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

Lasă un răspuns către BE SMART! Anulează răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

Turnul Sfatului Online
  • Contact