Potrivit preşedintelui clubului Gaz Metan Mediaş, Ioan Horoba, jucătorul american, Kevin Thomson, semnase contractul cu echipa în urmă cu două zile şi urma să facă vizita medicală la Sibiu.
"Este un caz mai puţin obişnuit. Nu am toate datele referitoare la caz pentru că nu sunt în ţară, dar cert este că sportivul este acum la spital. A semnat contractul cu noi în urmă cu două zile şi urma să facă vizita medicală la Sibiu. Acum nu ştiu ce se va întâmpla, având în vedere cele petrecute. A fost găsit pe malul râului. Am anunţat şi Ambasada SUA despre starea lui, pentru că nu ne-am mai confruntat cu un astfel de caz până acum", a declarat, joi, pentru MEDIAFAX, preşedintele Gaz Metan Mediaş, Ioan Horoba.
El a precizat că baschetbalistul american s-a simţit rău în timpul antrenamentului de miercuri după-amiază, susţinând că aude voci şi fiind agitat.
Conform sursei citate, a fost necesară intervenţia Poliţiei, care l-a transportat la Spitalul Municipal Mediaş, dar sportivul a fugit din unitatea medicală, fiind găsit în cursul serii pe malul râului Târnava Mare, plin de sânge.
Preşedintele clubului Gaz Metan Mediaş a precizat că baschetbalistul american a fost internat la Spitalul de Psihiatrie din Sibiu, unde se află şi în prezent.
Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).
Tag-uri: Ioan Horoba , Târnava Mare , Gaz Metan Mediaş , Kevin Thompson , Kevin Thomson , Spitalul Municipal Mediaș , Ovidiu Teleabă
Vizualizari: 459
Ultimele comentarii
Acum 21 minute
HBomb
Acum 45 minute
@Pol-Pot
Acum 45 minute
Soso
Acum 51 minute
Bunu
Acum 55 minute
A