In Sibiu va circula, timp de o luna, un autobuz electric

Mâine, înainte de prânz, reprezentanții Tursib SA vor prezenta administrației locale primul autobuz electric adus la Sibiu, anunță reprezentanții Primăriei Sibiu. Autobuzul electric va circula în probe la Sibiu, mai anunță, deocamdată, sursa citată.
Un astfel de autobuz a circulat tot o lună și în Brașov, în primăvara acestui an, la inițiativa firmei care importă aceste mijloace de deplasare produse în China. ”A circulat timp de o lună, iar reacțiile au fost pozitive. Este foarte silențios, iar pentru Brașov autonomia este suficientă. Autobuzul a fost încercat și spre Poiana Brașov. Acum, există intenția de a achiziționa astfel de autobuze, pentru a fi folosite în zona centrului istoric”, a declarat purtătorul de cuvânt al Primăriei Brașov, Sorin Toarcea, pentru Turnul Sfatului. Potrivit lui, singurul impediment în achiziționarea autobuzelor electrice este prețul: între 300.000 de euro și 500.000 de euro (în funcție de capacitate) costă un astfel de mijloc de transport. Autoritățile brașovene vor încerca să depună un proiect cu finanțare europeană pentru a obține banii necesari.

Autobuzul care a circulat prin Brașov are o autonomie de 150 – 280 de km la fiecare încărcare. Alimentarea se face cu ajutorul unui dispozitiv conectat la rețeaua trifazică de la sediul regiei de transport. Un astfel de mijloc de transport a circulat în februarie și prin Suceava, unde reprezentanții regiei de transport au calculat că energia electrică ce este consumată pe parcursul unei zile costă aproximativ 60 de lei. Cu aproximativ 400 de lei mai puțin decât ar fi consumat un autobuz echipat cu motor diesel. Doar că, la Suceava, testele nu au durat prea mult: după câteva zile de la punerea în circulație, polițiștii au tras autobuzul pe dreapta deoarece regia de transport nu a mai și încheiat actele necesare punerii în circulație a unui astfel de mijloc de transport.

În prezent, parcul auto Tursib este format din 100 de autobuze, după ce de mai mulți ani rețeaua de troleibuze a fost desființată pe motiv că generează costuri de întreținere foarte mari.

Foto: brasovromania.net

25 opinii

  1. Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

    cunoscător

    Traian Deleanu, transportul cu troleibuze a fost desfiinţat cu începere din 15.11.2009 pe motiv că \”generează costuri de întreţinere prea mari\”. Transportul cu troleibuze a fucţionat în Sibiu între 22.08.1983 şi 15.11.2009. Tramvaiul nu mai circulă prin Sibiu de 44 de ani. DOCUMENTEAZĂ-TE MAI PROFUND ŞI NU MAI SCRIE PROSTII!!!

  2. Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

  3. Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

    altu

    @2. – idee e ca am inlocuit troleibuzele (care erau ecologice) cu autobuzele care polueaza enorm mediul….. Acum vrem autobuze electrice… eco…. Sesizezi prostia conducatorilor? sau mai bine spus interesele lor :)

  4. Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

  5. Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

  6. Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

    of of mai

    mai adiarc, daca pui mana pe orice ai tu in casa are ceva in el facut in china…si tie ti-ar trebui vreo 2-3 neuroni chinezi sa nu se mai simta cel existent singur

    diferenta de pret dintre electric si diesel/benzina este enorma si nu se recupereaza niciodata(vezi durata de utilizare electric fata de celelalte)

  7. Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

    alexandrion

    Locuri de munca noi si pentru toti! Va oferim pe loc contract legal! Din ce in ce mai multi oameni lucreaza cu noi! Au fost acordate si primele plati! Avem dovada disponibila pentru toti! Oferim si cerem seriozitate maxima! NU e joc piramidal si NU e MLM! Cautam operatori online care sa lucreze 3 ore pe zi, cu un castig de 300 dolari lunar. Detalii va oferim dupa ce trimiteti textul \”Info\” la adresa de email:
    annaferdinand.alexandru@gmail.com

  8. Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

    Anca

    Cele mai noi locuri de munca! Seriozitate maxima! Contract legal si incheiat imediat! Au inceput primele plati! Foarte multi oameni lucreaza deja cu noi! NU e joc piramidal si NU e MLM! Cei care au inceput activitatea sunt foarte multumiti! Lucrati 3 ore pe zi, ca operator online, si castigati 300 dolari lunar! Va trimitem detalii dupa ce expediati textul \”Info\” la adresa de email: ankaa51@yahoo.com

  9. Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

  10. Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

    klaustofob

    Un autobuz pentru sau contra traseisi???
    L-am auzit pe traseistul umorist Klhause 6 6 6 ca iar a comis o autoironie : Va avertizez cacur tea va respiunge ordonanta..bla bla bla .
    Anticomunistul privat iar a uitat sa-si ia pastila !!!

  11. Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

    marian

    Cele mai sigure locuri de munca! Oferta extrem de serioasa! Asiguram din start contract legal! Deja s-au facut primele plati! Multi oameni s-au convins, e randul dumneavoastra acum! NU este MLM! NU este joc piramidal! Castigurile sunt garantate! Cautam operatori online care vor sa castige cel putin 300 de dolari lunar, cu o munca usoara de 3 ore pe zi! Pentru a va oferi detalii, trimiteti textul \”Info\” la adresa de email: maryan1983_1983@yahoo.com

  12. Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

    @IP 69.22.186.186

    M+am covins!Ai primit ceva glăji(de la cine trebuie), ai prins curaj şi înşiri verzi şi uscate!Aşa o să te duci şi la vot din păcate.Însoţit de ăi de teapa ta…

  13. Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

    Necunoscator

    Pt cunoscatoru de la punctul 1.
    Ce treaba avem cu trolleybusele??
    Un autobuz electric nu e acelasi lucru cu un trolleybus. S-au dus, gata.

  14. Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

    LML

    Oferta serioasa de locuri de munca!
    Suntem deja un fenomen in extindere, pentru ca oamenii se conving zilnic de seriozitatea noastra! Oferim din start contract legal si dovada platii! Am trimis deja si primele castiguri! NU e MLM si NU e joc piramidal! Lucrati lejer 3 ore pe zi si castigati 300 dolari lunar, ca operator online! Pentru detalii, trimiteti textul
    ”Info” la adresa de email: contact_afaceri@yahoo.com

  15. Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

  16. Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

    @3

    Fizica asta ne omoara, mergi pana la librarie, cumpara o carte de fizica si uita-te cum functioneaza curentul alternativ, ai sa vezi de ce nu era profitabil sa ai troleibuze sau tramvaie. Aici cat incarci atat curent folosesti in schimb reteaua de curent ptr troleibuze si tramvaie mergea continuu iar curentul se pierdea in retea …

  17. Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

    @17

    fizica chiar ne omoara, daca bagi degetele in priza poate mori, sau nu atingi bornele. sa inteleg ca cei de la electrica au pierderi foarte mari sau ne dau curent cu intreruperi si asa avem curent alternativ, este logic ce spui tu ca sunt pierderi si in casa ai asa ceva, dar nu de ordinul falimentului. din ce stiu eu era greu de intretinut macazele care se rupeau iarna ca soferii de troleibuze erau schumacheri la viraje, plus sarma care se uza si trebuia schimbata, logic cupru.

  18. Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

  19. Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

    oltentafod

    ba te doaretare johannis nesti un mare frustrat tu si circotasi sibiului ,s-a vezi ce batalie va da in noiembrie sifonarilor de bani publici mai dute bai regatene lamunca ca johannis va creat locuri de munca dealea adevarate si nu putine vreo 40 000 ,s-au nu te uiti ce se intimpla la nivel national problema este locurile de munca ,ba de ce crzi ca s-a dus cu alaiul dupa el copy -paste la chinezi ,ba asta de il vreti presedinte este paralel cu orce inseamna economie ,bai taranew s-a dus vremurile cind nea ceasca muta la voi la olteni si moldoveni industria sibiului unicata pina s-a vina comunisti si s-a o destructureze si acum se vede rezultatru nici noi dar nici voi ca nu va duce capu numai la copy -paste si s-a stati cu mina in buzunarele bugetului central cu politiceni guralivi si plini de emfaza ,ba mai descurcativa si voi pe seama voastra ,s-au nu vezi ca tiau venit toate neamurile de la vale ,acum ai ocazia s-a devi samsar de case si s-a nu mai fi invidios pe johannis ,cu o garsoniera in broscarie vinduta ,cumperi la tine in prazburgia un cvartal de blocuri s-a ai unde s-a ti pepeni si zarzavaturile ,s-au nu vezi ca s-a dus cu copy -pastesi olguta de craiova s-a vina chinezi pe bani nostri s-a va construiasca bloace ,muriti de invidie jivine comuniste ,ba autonomie locala si ai s-a vezi frustratule unde va ajunge sibiul fata de voi sugative si beneficiari tot timpul la subventi din cauza saraciei si prostiei care va caracterizeaza ,ba numai punetiu azi miine nici roti la masinile ford ,pina acum va tot procopsit olteni care au condus tara cu diferite marci de masini ,olcit ,deu ,si acum ford pina cind ,ba voi la cultivat pepeni si praz nu va bagati in necunoscut ca nu aveti cap numai la ciordit si copy -paste ,dute si iai cu tine pe toti frustrati si detractori sibiului ca numairau faceti comunitarti sibiene cu frustrarile voastre

  20. Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

    sibian

    Multi ai doamne in gradina ta , nu stiu sa faca difernta int-re penibilele troleibuze cu \’\’ruditele\’\’ atarnate pe cabluri care erau mai mult decuplate, ca sa nu mai zic de penabilitatea firelor de curent si un autobuz ecologic . Iartai Doamne ca nu stiu ce zic .

  21. Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

  22. Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

  23. Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

  24. Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

  25. Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

    alo, parlamentari

    Parlamentari de Sibiu ce faceti acolo,puneti pe tapet problema retrocedarii deconcentratelor furate mirsav de catre brasov, alba s,a. calculate sumele furate de aici prin aceste deconcentrate si cerute inapoi cu rata inflatiei si dobinzile aferente plus jecmanenile de la bugetu central la care am furati de zeci de ani.Vrem sa stim si noi sibienii de ce banii nostri merg la altii , sumele care au fost furate de aici prin legile ticaloase care sau promovat si in buzunarele cui au mers acesti bani. Tribunalu sta de ani de zile in renovare, nu se lucreaza la el si astia de la Alba isi bat joc de noi, cereti explicatii de ce nu se lucreaza , asa-i daca am ajuns sa stam sa ne uitam cum nesibienii care ne-au condus au vindut toate deconcentratele si nu ia tras nimeni la raspundere. Puneti de asemenea problema continuarii constructiei coridorului CF pan european-Arad-Sibiu-Vilcea-Pitesti -Bucuresti, nu se poate asa ceva in anii 70 eram principala statie CF din tara dupa Bucuresti si am ajuns datorita \”grijii\” regionalei iasov sa ajungem o statie neinsemnata si dintr-un coridor CF principal normal sa ne transforme in unul secundar si de asemenea a autostrazii Sibiu- Pitesti si a spitalului regional.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

Turnul Sfatului Online
  • Sibiu
  • Contact