Vineri,
19.04.2024
Ceata
Acum
2°C

Evenimente sportive, festivaluri si Targul Olarilor in acest weekend la Sibiu

Weekend-ul debutează la Sibiu cu Festivalul Studenţesc de Modă şi Design Vestimentar "Be Creative”. Sâmbătă şi duminică, Casa de Cultură a Studenţilor din Sibiu şi Agenţia de Modele "Cleopatra Models” aduc în faţa sibienilor cea de-a III-a ediţie a festivalului, eveniment realizat sub forma unei competiţii la nivel național, un adevărat maraton artistic de evenimente în cadrul cărora îşi vor da concursul creatori de modă din ţară şi străinătate, modelele profesioniste, echipe de fotografi, artişti make-up şi hair stilişti.

„Pe parcursul celor două zile de concurs vom afla cine este ”cel mai creativ tânăr designer”, din Româ¬nia. Tot în cadrul acestui eve¬niment vom organiza şi un concurs de modele, aspirantele la acest titlu fiind aşteptate la castingul organizat la Casa de Cultură a Studenţilor, vineri 5 septembrie, începând cu ora 12.00”, spun organizatorii.

Şi această ediţie "Be Creative” va fi coordonată de Cleopatra Popescu, sibianca aleasă "Miss România” în 2002.

Rugby la Sibiu

Ediţia a XII-a a Memorialului "Bebe Boboc" se desfăşoară tot zilele acestea, iar meciurile încep de la ora 10:00 în fiecare zi şi duminică sunt programate finalele.

„Echipe de rugby de tradiţie din ţară vor participa, în primul weekend al lunii septembrie, la cea de-a XII-a ediţie a Memorialului „Bebe Boboc”, pe terenul de lângă pădurea Dumbrava. Evenimentul este un omagiu adus celui mai important reprezentant al rugby-ului sibian, jucătorul şi, mai apoi, antrenorul Bebe Boboc. Totodată, meciurile reprezintă un bun prilej pentru toate echipele participante de a-şi măsura forţele şi de a avea un antrenament cu public înainte de începerea campionatului. După desfiinţarea echipei sibiene, memorialul nu a mai fost organizat, însă, din fericire, tradiţia a fost reluată în ultimii ani”, spun organizatorii.

Targul Olarilor în Piaţa Mare

Cel mai vechi eveniment cultural al Sibiului contemporan are loc în acesta sfârşit de săptămână şi aduce în actualitate o veche utilitate a Pieţei Mari: cea de loc al desfăşurării târgurilor. Prin prezenţa olarilor români, maghiari şi saşi se respectă astfel tradiţia din secolul al XVIII-lea, când în Piaţa Mare se strângeau negustori de diferite etnii şi din diverse zone ale ţării, etalându-şi creaţiile şi dând posibilitatea localnicilor şi turiştilor să admire şi să cumpere oale, ulcele, vase decorative, farfurii şi căni, toate realizate de aceştia.

Aproximativ 150 de meşteri din renumite centre de olărit din ţară - Horezu, Corund, Baia Mare, Oboga, Glogova, Marginea, Obârşa, Rădăuţi - îşi etalează creaţiile, dând posibilitatea localnicilor şi turiştilor să se târguiască şi să cumpere oale, ulcele, vase decorative, farfurii şi căni, toate realizate din lut. Din perimetrul târgului nu va lipsi roata olarului, aşa că publicul va avea prilejul să urmărească transformarea unei bucăţi de lut în vas, în timpul demonstrațiilor oferite de meșteri olari.

De asemenea, pe parcursul celor două zile, artiști ceramişti vor îndruma copiii să își descopere talentul si îndemânarea, să își dezvolte imaginația şi inventivitatea, în cadrul unor ateliere de modelaj în lut şi pictat plăci ceramice. Noutatea acestui an este prezenţa în cadrul târgului a unui producător de materii prime necesare pentru industria ceramicii, care va participa cu un stand de vopsele şi glazuri ecologice.

Evenimente în cartiere

„Zilele Vecinătăţii” revin în cartierele sibiene la început de septembrie. Zonele în care se va readuce în actualitate tradiţia vecinătăţii sunt Bulevardul Mihai Viteazu (cartier Hipodrom) şi respectiv strada Gladiolelor (cartier Terezian).

„Zilele Vecinătăţii îşi propune să reînvie tradiţia vecinătăţilor şi să transforme pentru câteva zile străzile cartierelor sibiene în spaţii de petrecere a timpului liber. Dorim să aduce în atenţia locuitorilor mediul în care trăiesc şi unde învaţă”, spun organizatorii.

Proiectul „Weekend de poveste” îi învită pe sibienii de toate vârstele duminică, de la ora 17:00 în parcul din Cartierul Valea Aurie pentru a se distra alături de personajele din poveştile lor preferate.

„Proiectul propune exploatarea locurilor de joacă în aer liber ale orașului Sibiu și transformarea lor într-un tărâm magic al poveștilor. Mai multe weekend-uri la rând, cei mici se vor întâlni în parcurile lor preferate cu personaje magice din lumea poveștilor. Aceştia le vor povesti aventurile lor și se vor juca împreună cu cei mici, profitând de spațiile verzi ale orașului și antrenând copiii în activități educative în aer liber. Sub coordonarea artistei Daniela Levai, în timpul atelierelor, copiii vor realiza lucrări creative - desene, colaje, mici figurine din elemente naturale, care să reflecte subiectul Orașul meu îmi aparține”, spun organizatorii.

Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Dorina Nitu

de Dorina Nitu

Social
Telefon:
0742 381 305

Comentarii

0 comentarii

Anuleaza raspuns

Lasa un comentariu

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim. Adresa ta de email nu va fi publicată.

Sus