Vineri,
29.03.2024
Cer Senin
Acum
20°C

Andrei Dinu: "Cinci colosi din top 10 concureaza la Strongman Champions League la Sibiu"

Pasionații de "powerlifting" şi "bodybuilding" vor putea admira cei mai puternici oameni din lume la Sibiu, în perioada 20-21 septembrie. Celebra competiție Strongman Champions League, înființată în 2008 după modelul circuitului „World’s Strongest Man”, va fi găzduită de Sibiu. Despre probele concursului și participanți, aflăm de la organizatorul evenimentului, Andrei Dinu.

Reporter: Nu s-a mai organizat o etapă de Strongman CL în România, din 2008, de la Constanța. Cum v-a venit ideea organizării și ce atuuri a avut Sibiul pentru a organiza un astfel de eveniment de anvergură?
Andrei Dinu: Pentru Federația Internațională de Strenght Athletes au contat foarte mult evenimentele pe care le-am organizat până acum, Streetball și Sibiu Sands. Federația Internațională a fost foarte încântată și a fost de acord să se organizeze evenimentul aici, în Piața Mare. Ei vor ca această competiție să devină an de an etapă de Campionat Mondial, la Sibiu. Încercăm să organizăm în Sibiu evenimente de nivel înalt, să implicăm cu fiecare ocazie publicul, să vină și amatorii să practice acest sport. Sperăm ca, în anii ce urmează, să inspirăm mulți tineri care practică bodybuilding-ul ca hobby, în sălile de fitness, să treacă la nivel de profesioniști.

Rep.: Există mulți practicanți în Sibiu. Nu v-ați gândit să faceți niște competiții demonstrative pentru amatori, să alegeți câteva persoane din public care să concureze între ele?
A. D.: Ne-am gândit, dar considerând că este etapă de Campionat Mondial, acest lucru nu se putea, cel puțin între probe. La sfârșit ar fi fost posibil, însă să nu uităm că aici se depun niște eforturi supraomenești, oamenii aceștia trag camioane de 12 tone sau ridică pietre care cântăresc 150 kg. Pentru amatori s-ar putea organiza ceva cu greutăți mai mici, dar există mai multe riscuri, pentru că această ramură sportivă presupune o pregătire amănunțită și din timp: lucruri tehnice cu poziția de ridicare, prinderile și alte aspecte. Trebuie să fii un bun cunoscător pentru a nu te accidenta.

Rep.: La competiția din 2008, de la Constanța, au participat Zydrunas Savickas și Ervin Katona, considerați cei mai puternici din lume. Cu ce nume sonore veți surprinde audiența sibiană?
A. D.: Vor fi prezenți opt sportivi internaționali din top 10 și doi sau trei români. Primii doi din clasament, Martin Wildauer și Ervin Katona, vor oferi spectacol. Vor mai concura și alții precum: Mariusz Lalas-Lituania,  Lauri Nami-Estonia, Dainis Zageris-Latvia. Zydrunas Savyckas, campionul mondial al edițiilor 2008 și 2012, își anunțase și el prezența, însă săptămâna trecută, în Portugalia, acesta s-a accidentat și nu va mai putea participa. Prezența sa ar fi fost ceva de "main event", pentru că el promisese că va doborî recordul mondial la "îndreptări" de 410 kg.

Rep.: Cele mai spectaculoase probe ale acestui sport sunt cele de tractare a camioanelor sau de ridicare a butoaielor. Vor face și ele parte din etapă? Ce alte probe vor mai fi?
A. D.: Da, vor fi șapte probe. Prima se numeşte "Bus pulling", unde un autobuz cu greutatea 14-18 tone va trebui să fie tras pe o distanță de 30 m. A doua probă se cheamă "îndreptările", concurenții fiind nevoiți să ridice o bară de 350 de kg. Alta va fi "Atlas Stones", ce se referă la arhicunoscutele pietre rotunde de greutăţi diferite - 105, 115, 130, 135, respectiv 165 kg, care trebuie ridicate la diferite înălțimi, într-un timp cât mai scurt. O nouă probă va fi cea cu butoaie, ce vor fi aruncate peste o stativă de cinci metri. Încă una ar fi "Hercules Hold", concurenții vor ține două mașini aflate pe două rampe, iar participanții vor trebui să le țină cât mai mult. Spectaculoasă se anunţă și "Farmer's walk" - concurenții vor căra greutăți de 300 kg pe distanța de 40 m.

Rep.: Cum vedeți evoluția acestei noi ramuri în Sibiu, prin organizarea acestui eveniment de anvergură mondială?
A. D.: Cred că în România acest sport poate fi practicat la nivel de profesioniști, pentru că sunt foarte mulți adepți, mulți oameni care merg la sală. La noi se dezvoltă mai greu această ramură, pentru că nu avem mari sportivi de performanță. Avem doar un român foarte bun, Paul Pârjol, care o să participe la competiție. Avem un handicap din punct de vedere genetic față de occidentali. Vedeți că cei mai puternici din lume sunt din Scandinavia sau Polonia. Faptul că televiziunile Eurosport 1 și 2 vor transmite în reluare  evenimentul este un lucru benefic pentru Sibiu. Se va auzi de acesta în peste 80 de țări din lume.

Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Adrian Stoinea

de Adrian Stoinea

Sport
Telefon:
0764 614 986

Comentarii

0 comentarii

Anuleaza raspuns

Lasa un comentariu

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim. Adresa ta de email nu va fi publicată.

Sus