Joi,
28.03.2024
Cer Senin
Acum
12°C

Ce spun intelectualii sibieni despre candidatura lui Klaus Johannis

Dincolo de gargara nesărată a multor oameni politici, am căutat să aflăm și poziția unora dintre intelectualii Sibiului despre intenția primarului Klaus Johannis de a deveni președinte al României. Poetul Radu Vancu ar vota cu Johannis doar în turul doi, graficianul Dan Perjovschi ar vota cu ambele mâini, iar profesorul Ion Dur se arată dezamăgit de concurenții primarului Sibiului.

Profesorul universitar, scriitorul și eseistul Ion Dur spune că va vota la alegerile prezidenţiale din noiembrie, aşa cum a procedat de altfel şi la precedentele evenimente de acest tip.  „Să nu eludăm înainte de toate un aspect: Klaus Johannis este în precampanie electorală, îşi pregăteşte prin exerciţii practice orchestra cu care va lucra efectiv în campanie şi colindă astfel ţara de la nord la sud şi de la est la vest. Vrea să îşi cunoască în carne şi oase, adică faţă-n faţă, alegătorii, la care ajunge deocamdată şi prin reţeaua structurilor de partid, acest caracter pragmatic de candidat autentic fiind ascuns cu grijă de unele televiziuni, preocupate mai cu seamă de limbajul gen «urzică moartă» al candidatului Victor Ponta sau de vocalizele şi jocurile cu creta pe asfaltul penibilului ale candidatei Elena Udrea. În pofida unor obstacole media sau a defăimărilor puerile instrumentate de cei ce se tem enorm de candidatul la preşedinţie al ACL-ului, lumea află ce gândeşte şi ce face Klaus Johannis. El şi staff-ul său de campanie, din care doar o parte e scoasă la încălzire, comunică: prin banalul, dar eficientul dialog om-la-om, prin televiziunile unde jurnaliştii n-au devenit încă mercenari, prin presa scrisă ai cărei publicişti nu lucrează pe plantaţiile Guvernului, dar comunică mai cu seamă on-line. Nu este exclus ca Johannis să asculte de una din învăţăturile lui Obama, cel ce a obţinut victoria în alegeri îndeosebi prin campania făcută – personal şi de o echipă aparte – prin reţelele de socializare”, apreciază Dur. El consideră că Johannis este, deocamdată, singurul dintre candidați care ”aduce elemente adecvate noi şi productive pentru postura de preşedinte al României”. ”O ofertă care cred că va fi îmbrăţişată de foarte mulţi români şi minoritari. Împotriva opiniilor gratuite ale unor comentatori de duzină, primarul Sibiului este un om cu adevărat european, dezvoltă o mare forţă de persuasiune printr-un alt tip de politică pe care o face, printr-un discurs absolut diferit de cel al competitorilor săi. E drept că, în unele dezbateri televizate la care a participat, moderatorii l-au angajat, tendenţios şi cu o insuficientă documentare, în discuţii care nu lămureau cu nimic portretul de preşedinte pe care îl propune Johannis. Vorbele sale cântărite nu lasă loc beţiei de cuvinte, adică trăncănelii sau bârfelor de bodegă vehiculate non-stop de candidaţii la preşedinţie şi amfitrionii unor posturi de televiziune, structuri media pe care, cei dintâi, parcă le-au luat în locaţie de gestiune”. Pentru Ion Dur, candidatura lui Klaus Johannis este ”marele pericol pentru toți candidații la președinție”. ”E motivul esenţial pentru care toţi, în frunte cu Ponta & comp., s-au năpustit cu toate armele neconvenţionale asupra bolidului-Johannis care vine, vine. Personalitate puternică, afirmată prin performanţe evidente, confirmate deopotrivă şi de distincţiile şi premiile acordate de instanţe naţionale şi internaţionale, Johannis ar putea fi preşedintele diplomat, sobru şi elegant, cel care să aducă deci românilor cumpătarea, echilibrul, să-i vindece de agitaţia inutilă, de starea de nevroză naţională, de neîncrederea în forţele proprii”, spune Ion Dur.

Johannis - alt stil, altă ştachetă

Dan Perjovschi, desenator, ilustrator, scriitor,  jurnalist şi autor de performance, afirmă răspicat și tare că el va vota în mod cert cu primarul Sibiului pentru Președinția României. “Am votat şi o să votez la toate alegerile. Este un drept pe care mi-l exercit fără smiorcăieli. Johannis este o şansă europeană pentru România. Alt stil, altă ştachetă. Locuiesc şi la Sibiu şi văd diferenţa dinainte de venirea lui şi iată acum după. Dacă cineva îşi poate imagina această transformare şi la nivel de ţară are răspunsul. M-am săturat de politicieni-tv, de dat din gură, de cafteli şi vulgaritate, de “nu se poate”. Primarul Johannis a pariat pe cultură şi educaţie. Îmi doresc aşa ceva la nivel naţional şi cred că “primarul României” va reuşi asta”, spune Dan Perjovschi.
Că Johannis poate aduce noul în politica națională este și opinia președintei Uniunii Scriitorilor din România, filiala Sibiu. Rita Chirian spune că votează de fiecare dată, considerând că exercitarea dreptului de vot este “un gest de minim civism”, iar în ceea ce îl priveşte pe Klaus Johannis, înclină să creadă că aceasta ar putea fi candidatul care să garanteze „decența, europenizarea”.
„Uneori mă gândesc la un joc de marionete, alteori la figuri providențiale, câteodată la normalitate, decență, sobrietate, civilitate, adeseori la liberalism și noocrație; Klaus Johannis cumulează câteva atribute pe care le văd sine qua non în imaginea unui prezidențiabil: rectitudine, diplomație, retorică occidentală și – de notat! – absența balcanismului, a locvacității «spirituale» de șmecheraș, a versatilității spumoase și a practicilor jucătoare, de tip ași din mânecă și lovituri sub centură. Îl voi vota pe candidatul care-mi va garanta normalitatea, decența, europenizarea. Mi-ar plăcea să cred că ar putea să fie Klaus Johannis”, spune Rita Chirian.

Între Macovei și Johannis. Mai întâi, Macovei

Pentru poetul sibian Radu Vancu, Klaus Johannis este candidatul pe care l-ar vota în turul doi, dar în primul tur, Monica Macovei este cea pe care va pune ştampila. ”Luată în sine, candidatura lui Klaus Johannis e un lucru bun. Mai bun, în orice caz, decât candidatura lui Crin Antonescu - care și-a erodat tot capitalul de încredere pe care-l avea în Occident prin declarațiile anti-europene și anti-americane din vara lui 2012. Mai bun, de asemenea, decât candidatura lui Tăriceanu - care, dincolo de extracția liberală, e de fapt unul dintre cei mai credincioși soldați ai PSD. Mai bun, apoi, decât candidatura Elenei Udrea sau a lui Dan Diaconescu - din rațiuni evidente, care nu mai au nevoie de explicație”, consideră tânărul poet, cu atitudine extrem de pertinente referitoare și la viața cetății.
Radu Vancu inventariază mai amănunțit calitățile ofertei venite de pe partea dreaptă a politicii mioritice. ”Judecată însă prin comparație cu poziția reprezentată de candidatura Monicăi Macovei, cea a lui Johannis își arată imediat deficiențele. Macovei e tranșantă în opțiunea ei euro-atlantică și pro-stat de drept. Johannis a fost oscilant în atitudinea față de Rusia (a admis recent că «e o amenințare» - adică, de fapt, exact ce a reușit să admită și Victor Ponta, un rusofil declarat), și e cu totul ezitant în ce privește situația statului de drept în vara lui 2012. Am explicat într-un articol recent de pe Contributors de ce ezitarea aceasta a lui Johannis îi aduce deservicii. Sondajele recente ale INSCOP și IRES, nedate publicității fiindcă nu sunt favorabile lui Victor Ponta, însă apărute în presă «pe surse» îmi dau dreptate: Johannis e la 28-30 la sută, cu tendințe de scădere, în vreme ce Monica Macovei, fără structuri de partid în spate, fără susținere financiară etc., e deja la 11-15 procente, cu tendințe de creștere”.
Radu Vancu crede că Johannis ar mai avea timp să ”recupereze” în cursa cu europarlamentarul român. ”Ceea ce Johannis trebuie să facă e să adopte un discurs la fel de tranșant ca și Monica Macovei. Cu riscul de a pierde câțiva eventuali electori USL, dar cu perspectiva de a câștiga publicul de dreapta în întregimea lui - și, mai ales, indecișii. De asemenea, Johannis și Macovei trebuie să nu se atace prea radical unul pe celălalt, pentru a nu-și antagoniza electoratele. Dușmanul comun e Victor Ponta -  a cărui victorie ar fi o catastrofă pentru România. În turul al doilea, e vitală joncțiunea între cele două electorate ale lor”.
O intrare a lui Johannis în turul doi înseamnă o singură variantă certă de vot, pentru Radu Vancu. ”Firește că, dacă Johannis va intra în turul 2, îl voi vota. Însă sunt încă voci ale votanților de dreapta care spun că vor sta acasă în această eventualitate, fiindcă Johannis nu pare suficient de diferențiat de Victor Ponta în opțiunea lui pentru statul de drept și justiție. Iată, așadar, ce are de făcut Klaus Johannis: să arate limpede ceea ce îl diferențiază de Victor Ponta. Pentru aceasta, crucială e atitudinea lui față de vara lui 2012. Precum și opțiunea fermă pro-DNA, pro-UE & SUA, anti-Rusia și pro-stat de drept”.
 

După ce a câştigat competiția internă pentru desemnarea candidatului ACL la Președinția României, președintele PNL, Klaus Johannis, şi-a anunţat oficial candidatura la prezidențiale. Johannis a spus că vrea să fie un preşedinte ”mediator şi integrator”, pentru că în România ultimilor zece ani ”a fost prea multă disensiune, au apărut prea multe falii şi acest lucru trebuie să se schimbe”. Lansarea oficială a candidatului ACL la Președinția României va avea loc luna aceasta, la București.

Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Dorina Nitu

de Dorina Nitu

Social
Telefon:
0742 381 305

Comentarii

20 comentarii

Mitica

Acum 9 ani

Să spui că Tăriceanu e soldat al PSD este o lipsă crasă de raționament. Tăriceanu vehiculează o nouă suspendare a lui Băsescu, deci logic țintește voturile electoratului PSD. Fragmentând electoratul PSD practic îî scade numărul de voturi lui Ponta. Băsescu în schimb ce-a făcut? Și-a trimis soldații să divizeze electoratul de dreapta, Macovei și Udrea practic fură voturi de la Johannis. Jocurile se fac pentru Ponta și \'telectualii noștri nu pricep nimic.
Raspunde

sb

Acum 9 ani

Si unde l-ati gasit pe intelectualul asta ? MACOVEI ?????M-ai studiaza poetule !
Raspunde

sb

Acum 9 ani

Mai . ( greseala de tipar)
Raspunde

Zorro

Acum 9 ani

Ce intelectuali ,ce candidatura ,sa fim seriosi,cu un amarat de fost profesoras de fizica cu tendinte naziste(iohannis) nu ne putem mandri...din pacate,sasul nost mai bine statea pe c.u.r.u.l lui la primaria Sibiului...asa,in grandomania si prostia-i crunte il vor calca in picioare miticii lui poanta si ai lui lenuta udrea!
Raspunde

Mihai A

Acum 9 ani

Eu nu inteleg de ce trebuie sa il tragem la raspundere pe Klaus Johannis pentru vara lui 2012 cand atunci el era NEAFILIAT POLITIC ?! In PNL s-a bagat abia in februarie 2013, iar umila sa parere nu a contat decat pentru un vot al reprezentantului FDGR, O. Ganţ. Ca sa nu mai spun ca Johannis a avut dreptate cu privire la vara lui 2012. Chiar a fost \"la limita Constitutiei\". Si nu a fost o \"lovitura de stat\", ci o \"lovitura de Palat al Parlamentului\". Pur si simplu, PSD a racolat multi tradatori de la PDL si au facut o noua majoritate, iar dupa s-au grabit haotic sa schimbe tot in calea loc. De aceea, Constitutia a fost calcata in spiritul ei, u in litera ei.
Raspunde

telu

Acum 9 ani

ba comunistule decit un copy -paste care habar nu are cu ce se mannca economia dupa ,johannis se vede uitate in fiecare sfirsit de saptamina furnicar de oamen in pietele medievale a orasului ,asta inseamna ca functioneaza orasu si este apreciat detoata lumea nu numai din tara de pe tot mapamondu ,s-au nu vezi cum se sradiuiesc vestitele orase ale romaniei s-a tina ritmu si s-a ne copy -paste ,si cum merg reporteri printe oameni s-a caute cite unu s-a fie srtrain ,la sibiu iei din gramada si din 10 turisti 7 sunt ,din germania ,spania ,franta etc ,asa va arata si romania daca la 16 noiembrie vom vota acest profesoras ,apucate de marile proiecte ca in noiembrie vafi buzele la toti romanii cu s-a traiti domn presedinte JOHANNIS ,atunci s-a vezi cum de bubele pe voi ofticati din toata tara unitiva cum vati unit televiziuniile mafiote si de spalare de creiere ,numai pe johannis il aratatri in postura negativa de parca aici nu se confrunta soarta tari si trebuie proiecte de tara ,johannis este personaju negativ si copy -paste ala coabitatu si tradatoru lui antonescu este ala pozitiv ,johannis cere la cei ce te reprezinta ca imagine ca s-a ii oblige s-a prezinte imagine cu tine la grivco ,ca nu cred ca fostu sef al sediulkui grivco ,actualmente locatar la rahova unde isi scrie memorile si da pe arpacas face cura si regim alimentar ca de la caviar si cirnati oltenesti cu fasole atrecut la fasole la cazan si ceai cu bromura ,asta cum inainte de revolutie a lucrat la ochiul si timpanu ,are in arhiva toate filmele compromitatoare cu astia de ii trec pragu ,material de santaj pentr-u viitor ,niu presupuneri si scosi tot felu de de aia cu dosare penale in derulare care isi amintesc tot la interval de o saptamina cite unu ,prima a aparut ,gabi si vrinceanu si firea si pandele al 2 penalu seres al 3 dragnea suntem curiosi care esteurmatoru pe lista cred ca nu gidea
Raspunde

pupen kur

Acum 9 ani

Frustrați aceștia și-au mai vărsat lăturile prin Turnul Sfatului.
Raspunde

pt.(IP 69.22.186.184)

Acum 9 ani

Care mai este treaba cu cele 40.000 de adeziuni(plătite fiţuicii volante) \"demolarea\" sensului unic de pe strada VIP? Limitează-te la ce stapâneşti mai bine, manipulatorule!
Raspunde

joseph

Acum 9 ani

Radu Vancu, ai grijă ce declarații faci, că iar te lasă cindrea fără obiectul muncii.
Raspunde

joseph

Acum 9 ani

Ăla din poză o fi ditai intelectualu\', mi-am dat seama după ghiul și dupe dungile de la cravată care se intersectează la unghi de 45 cu cele de la costum.
Raspunde

marginean

Acum 9 ani

ceea ce e nou la candidatul Johannis este convingerea ca daca va fi ales va evolua in bine, ca va invata, nu e deja prins in paienjenisul politruc de intrigi, sataje, jocuri de interese,ca ceilalti, chiar daca ii lipseste experienta pe plan european. La Monica Macovei m-au dezamagit in ultima vreme declaratii si luari de pozitie la nimicuri, e sensibila la atacuri si asta nu e bine.
Raspunde

vasiladi

Acum 9 ani

daca fdgr e urmasul grupului etnic german-hitlerist pe cale de consecinta si memebrii fdgr sint hitleristi la fel si johanis sa vad si comentariile evreilor,putini,ramasi in sibiu despre grupul etnic
Raspunde

Aldy

Acum 9 ani

@vasiladi, nu te mai uita la RTV daca nu vrei sa ramai fix ca ei. Bag seama ca tu ii iei de buni pe Vadim Tudor si pe Albin Marinescu. Numele de cod \"Rahova\" iti spune ceva?
Raspunde

plebei

Acum 9 ani

nu puteti pune in aceeasi \"galeata\" pe care scrie INTELECTUALI pe Perjovschi si pe Vancu. Nu toti intelectualii sunt n mod obligatoriu si modele corecte, oameni echilibrati si cu viziune, la care societatea sa se raporteze ca la un etalon general valabil. Pe scurt: Perjovschi - DA, Vancu - NU, multumesc.
Raspunde

P.E (publicitate electorala)

Acum 9 ani

Daca aceasta este intelectoalitatea reprezentativa a Sibiului proiectul din 2007 se dovedeste un esec. Din fericire pentru noi - NU , NU ESTE!
Raspunde

@@@

Acum 9 ani

Ma apuca rasul!!! Prin ce algoritm ati ajuns la acesti 3 intelectuali?! Nu cumva ati mers la cine era disponibil? Mai sunt destui intelectuali in Sibiu, cand ii luati si pe ei la intrebari?
Raspunde

iondur

Acum 9 ani

@@@ - Daca te-a apucat rasul (nu stiu de care parte a corpului), e bine sa te duci la doctor sau, daca esti intelectual, incearca (nu sunt sigur ca ai sa si reusesti) sa citesti cartea despre ras a lui H. Bergson. Deduc, din ultima fraza, ca ai veleitati de intelectual, desigur unul frustrat, veleitar, inclinat spre mica impostura... Insista, poate reusesti!
Raspunde

mediesean scarbit de b(v)oi !

Acum 9 ani

Constat ca voi sibienii sunteti mari fraieri! Daca l-ati fi tinut pe Iohannis \"inchis\" in primarie, ati fi avut cu ce sa \"defilati\" mandri de valoarea sasului. Asa, apucand in gura ziaristilor de Bucuresti, se devoaleaza toata nonvaloarea, necinstea, si caracterul sasului asa cum l-o facut masa. Bravo pt. ca ne-ati facut un serviciu tuturor.
Raspunde

pt.(IP 5.15.167.194)

Acum 9 ani

Băi buhaiule alege, eşti mediesean scârbit ori eşti sas mediesean?Io cred că eşti pupincuristul lui Cindrea, asta în cazul în care nu ăi fi chiar el.Nu ai IP de Mediasch!
Raspunde

Pt.(IP 92.85.212.229)

Acum 9 ani

Daca aveai ceva de comentat putea-i sa o faci pe marginea adevarurilor spuselor mele. Dar asa... ma \"cauti\" la simpatiile mele pt. care nu sunt dator nimanui sa dau socoteala, cu atat mai mult la orice bulangiu. Apropos ma bucur ca ai constatat ca nu am IP de Mediasch. IP-iul meu e de Medias - boule!
Raspunde
Anuleaza raspuns

Lasa un comentariu

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim. Adresa ta de email nu va fi publicată.

Sus