Vineri,
29.03.2024
Cer Senin
Acum
12°C

Cel mai mare festival de poezie incepe vineri la Sibiu. ”Numai la noi pe scriitor il trecem cu vederea”

23 de poeți din 13 țări întinse pe trei continente participă la cea de-a treia ediție a Festivalului Internațional de Poezie de la Sibiu, ”cel mai amplu festival internațional de poezie de la noi”. Nume importante, inclusiv din România (Mircea Cărtărescu, Florin Iaru), poeții invitați la Sibiu reprezintă ”toate generațiile poetice”, arată organizatorii reprezentați de Revista Transilvania și Biblioteca Astra, în cadrul căreia funcționează acum revista. Festivalul începe de vineri, 19 septembrie, și se încheie duminică, 21 septembrie, lecturile având loc la Librăria Humanitas ”Constantin Noica” de pe strada Nicolae Bălcescu.
Unul dintre cei mai valoroși oameni de cultură ai momentului în Sibiu, Radu Vancu, este printre organizatorii acestui eveniment. El a răspuns câtorva întrebări adresate de Turnul Sfatului pe tema festivalului de poezie.

Reporter: Cum se vede Festivalul din interior? Există la Sibiu public pentru poezie?
Radu Vancu: Din interior, lucrurile se văd de regulă exacerbate - și în bine, și în rău. Pe de o parte, nimeni nu știe mai bine decât organizatorii defectele unui proiect; pe de alta, nimeni nu e mai atașat decât ei de acesta. Așadar, dacă ar fi să încep cu calitățile, aș spune că și eu, și Dragoș Varga, și Vlad Pojoga știm că nu mai există în România un al doilea festival de poezie cu atât de mulți invitați străini și de asemenea nivel; că, de asemenea, nu există o antologie a vreunui festival autohton comparabilă cu a noastră - o antologie trilingvă, cu texte în limba originală, plus traducerile lor în română și în engleză. Însă asta nu înseamnă că nu vedem lipsurile - din punctul meu de vedere, cea mai dureroasă este imposibilitatea de a plăti onorariile poeților. Ca orice tip de artist, în lumea civilizată și poetul câștigă de regulă atunci când își expune arta; numai la noi ne-am obișnuit ca, dacă pe actor și pe muzician ni se pare normal să-i plătim, pe scriitor să-l trecem cu vederea. Sper să se schimbe cât de curând lucrurile și să înțelegem că scriitorii nu-s pe gratis - cum nici ceilalți artiști nu sunt. Sigur, Biblioteca Astra face toate eforturile ca infrastructura festivalului să fie OK; Universitatea „Lucian Blaga” ne ajută și ea decisiv; însă n-ar fi stricat ca, de pildă, proiectul festivalului nostru să nu fie respins de pe agenda culturală a primăriei – am fi putut și noi acorda onorariile cuvenite poeților, dacă tot vorbim despre asta. Mă rog, poate pe viitor își vor reconsidera poziția. Cât despre public - sigur că există deja un public foarte bun de poezie la Sibiu, se știe asta; însă publicul festivalului nu mai e strict local, vin oameni din toată țara pentru a participa la lecturile unor poeți pe care altfel, vorba lui Răzvan Țupa, numai pe Youtube îi găsești.
 
R.: Cum au răspuns poeții din celelalte țări atunci când a venit vorba de invitația de a veni la Sibiu?
R.V.: Au răspuns foarte pozitiv, cu toate că sunt nume dintre cele mai mari. Unii chiar au avut ei inițiativa și ne-au întrebat dacă-i putem accepta în program - cum sunt Eric Brogniet, de pildă, academician belgian, director de instituții culturale europene de prim rang, sau Bas Kwakman, directorul celui mai mare festival de poezie din Europa, Poetry International din Rotterdam. Firește că i-am acceptat cu entuziasm (aici, medierea prin filiala Bruxelles a Institutului Cultural Român a jucat un rol decisiv). Ceilalți, de asemenea nume foarte importante, precum David Baker din SUA, sau Amir Or din Israel, au acceptat și ei fără rezerve. Singurul meu regret e că n-am putut sincroniza calendarul în așa fel încât să ajungă și americanul Robert Pinsky, unul dintre cei mai mari poeți în viață de azi (nu doar dintre americani!), vehiculat și ca potențial laureat Nobel; a acceptat în primă fază, însă când ne-am consultat agendele, am văzut că el trebuie să fie la Seattle pe 18 septembrie, unde primește un mare premiu, și îi e imposibil să ajungă în timp util la Sibiu. Am convenit însă că va fi prezent la ediția de la anul, când vom construi tot festivalul în jurul lui.

R.: Dar cum văd Festivalul numele mari de la noi (Cărtărescu, spre exemplu...)?
R.V.: Asta pe ei ar trebui să-i întrebați. Eu cred că, de vreme ce au acceptat să vină, îl văd bine. Florin Iaru, de pildă, un nume legendar al generației 80, a spus textual: „Vin și pe jos!” Entuziasmul acesta al lui, și al lor în general, ne dă certitudinea că ce facem e OK.

R.: Cum poți capta mesajul unei poezii dintr-o limbă străină? Pe care poate nu o stăpânești prea bine (ca să nu vorbesc de situația în care limba îți e total străină)...
R.V.: Sigur, marele defect al destulor festivaluri internaționale e că lecturile nu sunt traduse - și am avut deseori, chiar la festivaluri importante, sentimentul că m-am dus degeaba - fiindcă nu fusese nimic tradus, și nu exista nici o antologie bilingvă sau trilingvă de care să mă pot folosi pentru a înțelege ce vedeam. La Sibiu am procedat ca la festivalurile serioase - lecturile poeților străini sunt însoțite de proiectarea pe ecran a traducerii în engleză și în română. Astfel încât oricine să poată înțelege ce se aude. Iar când citesc poeții români, pe ecran sunt proiectate traducerile în engleză ale poemelor lor. În plus, există antologia despre care vorbeam - și care, am văzut la edițiile trecute, a făcut ecouri în Europa.  

Practic, o spun fără să exagerez, festivalul nostru și-a luat drept obiectiv standardele europene cele mai exigente. Sper că le-a și atins. Și că, în felul acesta, impune el însuși un standard. Și nu numai pentru festivalurile românești”, Radu Vancu


Programul Festivalului

Vineri, 19 septembrie, ora 18:00
Librăria Humanitas „Constantin Noica”

Deschiderea Festivalului
Florin Iaru
Stanka Hrastelj (Slovenia)
Emilian Galaicu-Păun (Republica Moldova)
Ionel Ciupureanu
Kateryna Babkina (Ucraina)
Marius Chivu
David Baker (SUA)

Sâmbătă, 20 septembrie, ora 11:00
Librăria Humanitas „Constantin Noica”

Arturo Sánchez (Spania)
Rita Malhotra (India)
Răzvan Țupa
Matei Hutopila
Paul Jeute (Germania)
Tara Skurtu (SUA)
Dumitru Crudu (Republica Moldova)

Sâmbătă, 20 septembrie, ora 18:00
Librăria Humanitas „Constantin Noica”

Vasilis Amanatidis (Grecia)
Ioana Nicolaie
Page Starzinger (SUA)
Amir Or (Israel)
Ruxandra Cesereanu
Gökcenur C. (Turcia)
Mircea Cărtărescu   

Duminică, 21 septembrie, ora 11:00
Librăria Humanitas „Constantin Noica”

Zona nouă. Prezentarea grupului & lecturi:
Vlad Pojoga
Cătălina Stanislav
Daniel Coman
Krista Szöcs
Sînziana Șipoș
Andrei Șerban  

Duminică, 21 septembrie, ora 20:00
Welt Kultur

Beat Bukowski. Spectacol pe texte de Charles Bukowski susținut de Claudiu Fălămaș
Închiderea Festivalului

Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Traian Deleanu

de Traian Deleanu

Investigații, Administrație
Telefon:
0740 039 148
E-mail: traian[at]turnulsfatului.ro

Comentarii

6 comentarii

@@@

Acum 9 ani

Niste aiuriti!!!
Raspunde

@1

Acum 9 ani

Cărtărescu, Iaru, Vancu, ş.a.m.d aiuriţi?Vai de capul şi de zilele tale!
Raspunde

@2

Acum 9 ani

Mata ce ai citit din acesti poeti? Scrie aici, pe forum, 2 versuri care ti s-au intiparit pe creieras!
Raspunde

alina

Acum 9 ani

de-ar fi mai multi aiuriti ca aceste nume pe metru patrat! Si ne-am simtii imediat altfel! Este minunat, ca sunt evenimente care aduna acesti scriitori, poeti, si oricine poate sa asculte, sa cunoasca!!!
Raspunde

nume

Acum 9 ani

cum la sibiu asa ceva nu se poate ,eu ma asteptsam pe la cluj ,iasov ,bucale etc ,iara va da bubele de invidie circotasi din toate catunele tari unitiva libidinosilor
Raspunde

@nume

Acum 9 ani

Vai, cum vorbesti, iubitorule de poezie! Daca nu stiai, la Sibiu sunt mereu evenimente de acest fel: lansari de carte, intalniri cu scriitori, lecturi publice... Intelectualul din tine doarme?!
Raspunde
Anuleaza raspuns

Lasa un comentariu

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim. Adresa ta de email nu va fi publicată.

Sus