X

Regele romilor: intretinut sau evazionist fiscal?

Daniel Cioabă, ”instalat” rege al romilor din România după decesul tatălui său, Florin Cioabă, nu este asigurat la Casa națională de asigurări de sănătate. Dincolo de aspectele medicale, o astfel de informație are și conotații fiscale, având în vedere că Daniel Cioabă are și un trecut de om de afaceri, asociat și administrator al unor firme cu profit. Iar cum pentru orice venit, de la salariu, la dividende sau chirii, trebuie plătită și contribuția de 5,5% pentru Casa de asigurări de sănătate, rezultă că regele romilor fie nu a realizat niciun venit din firmele sale, deci este întreținut, fie face evaziune fiscală. ”Trăiesc din averea familiei”, susține Daniel Cioabă.
 
De faptul că Daniel Cioabă nu este asigurat al Casei de asigurări de sănătate am aflat întâmplător, după ce am găsit datele sale de identificare publicate în Monitorul Oficial al României, partea a IV-a, în care se publică actele legale ale agenților economici din țara noastră. Pe baza acestor date de identificare, am interogat Sistemul Informatic Unic Integrat (SIUI) al Casei naționale de asigurări de sănătate. ”Serviciul Web a întors următorul mesaj: persoana selectată nu este asigurată”, este rezultatul interogării.
”Situația în care persoana figurează în SIUI ca neasigurat apare în momentul în care încetează o categorie de asigurat, persoana având obligația legală de a anunța Casa de Asigurări în evidența căreia se află despre acest fapt(ex.: încetarea contractului individual de muncă, încetarea calității de pensionar, este asigurat al Casei OPSNAJ ș.a.). Începând cu data de 01.07.2012, potrivit prevederilor legale, plata contribuției la FNUASS, se face la administrația financiară la care este luată în evidență persoana”, au arătat pentru Turnul Sfatului reprezentanții Casei județene de asigurări de sănătate Sibiu.
Cum din 2012 de încasarea contribuțiilor sibienilor pentru sănătate se ocupă Fiscul de pe Calea Dumbrăvii, am întrebat specialiștii de acolo în ce condiții un om cu afaceri poate fi în situația de a nu fi asigurat, adică de a nu plăti impozite, inclusiv contribuția pentru Fondul Naţional Unic de Asigurări Sociale de Sănătate (FNUASS). ”Această contribuție se calculează direct de către Fisc, acum. Dacă o persoană apare ca nefiind asigurată de către Casa de asigurări de sănătate, asta înseamnă că persoana respectivă nu a declarat nici un venit pentru care să aibă obligația de a plăti acea contribuție de 5,5%”, a fost explicația primit de Fisc.
Ca detaliu important, de anul acesta statul cere contribuția de asigurări sociale de sănătate inclusiv pe veniturile obținute din chirii, pe lângă cele din investiții, premii și câștiguri din jocuri de noroc, dividende etc.
 
Daniel Cioabă, omul de afaceri
 
În arhivele Registrului Comerțului îl regăsim pe Daniel Cioabă ca asociat în cadrul a patru societăți comerciale: Star Plast SRL, Metal Nef Ind SRL, Metal Nef Group SRL și Metal Nef Rom SA. Primele trei sunt deja radiate de la Registrul Comerțului (Metal Nef Group SRL fiind închisă în urmă cu doar trei luni), singura care mai funcționează (deși nu are bilanț depus din 2011) fiind Metal Nef Rom SA, unde Daniel Cioabă este și administrator. Star Plast avea ca obiect de activitate principal fabricarea de diferite produse din mase plastice, restul fiind orientate înspre turnarea materialelor neferoase. Din urmele rezultatelor financiare care mai pot fi găsite on-line, rezultă că firmele au generat și profit. Mai mult, după cum se poate observa din diploma postată pe site-ul propriu, firma încă în funcțiune a ”regelui romilor” a fost clasată, în 2012, pe locul doi în ”Top profit România”, la categoria ”turnarea metalelor neferoase ușoare”. Într-un dosar înregistrat la Tribunalul Sibiu în prima zi a acestei luni, Fiscul sibian cere insolvența acestei firme aflate încă în funcțiune, primul termen al procesului fiind programat pentru jumătatea lunii octombrie.
 
”Trăiesc din averea familiei”
 
Daniel Cioabă poate fi zărit adesea prin Sibiu la volanul Maybach-ului său. Pe care, asemenea celorlalte bunuri ale sale, nu l-a dobândit din veniturile realizate de el, potrivit declarațiilor date de Daniel Cioabă pentru Turnul Sfatului. ”Exact. Nu realizeze venituri. Nu am… momentan nu mai sunt la nicio firmă asociat. Aceste firme au intrat în insolvență și…”. Întrebat, atunci, din ce trăiește, Daniel Cioabă spune că are avere. ”Din averea familiei. Păi, da?”. În ceea ce privește rezultatele financiare pozitive ale firmelor deținute și administrate de el, Daniel Cioabă susține, iarăși, că personal nu a avut nimic de câștigat. ”Profiturile s-au reinvestit”.
Pe de altă parte, Daniel Cioabă consideră că statutul său de neasigurat al sistemului național de sănătate nu trebuie legat în vreun fel de calitatea de ”rege al romilor din România”. ”Ce legătură are asta cu problema romilor? Asta îi împiedică pe ei, dacă nu sunt eu asigurat? N-are nicio treabă. Eu, când am nevoie de servicii medicale, le plătesc și asta este. Dar, din fericire, n-am avut nevoie până acum”, a mai declarat Daniel Cioabă. De anul trecut, acesta este și președinte al Centrului Creștin al Romilor, care – potrivit declarațiilor acestuia – numără peste 40.000 de membri.
 
Un rege, doi regi
 
Daniel Cioabă a devenit persoană publică din vara lui 2013, după moartea tatălui său, declarat rege al romilor. Fiul cel mare al acestuia, Dorin Cioabă, a fost încoronat lângă sicriul tatălui său drept rege internațional al romilor, Daniel Cioabă (acum în vârstă de 35 de ani) fiind numit rege al romilor din România. 
Dorin Cioabă apare ca fiind asigurat al Casei de asigurări de sănătate, dar  – la fel ca fratele său mai mic – nu se bazează foarte mult pe venituri, după cum rezultă din declarația de avere completată în vara lui 2012, atunci când acesta candida pentru funcția de consilier județean. Potrivit respectivului document, singurele bunuri pe care Dorin Cioabă le deținea în aprilie 2014 erau două terenuri intravilane și o casă în Sibiu. Capitolul ”venituri” nu avea completată nicio rubrică, iar în ceea ce privește datoriile, Dorin Cioabă declara un credit de 155.000 de euro, contractat în 2008 pentru o perioadă de 30 de ani.

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim

Comentarii

comentarii

9 opinii

  1. Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

    sibian

    Grija mare cu tigani , ne-au plecat Sasi si se inmultesc tigani ! Ce o sa fie in 20-30 de ani ? nimeni nu vede, nimanui nu-i pasa , este o problema majora pentru Romania pe termen lung . Toti se gandesc la alegerile de anul acesta s-au cel mult de la anul !

  2. Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

    2

    de cateva saptamani isi face gard din beton si niciun inspector de la primarie sau de la constructii nu-l intreaba nimic. oricum, de ce nu s-a ocupat niciun procuror de tigani? de ce tiganii au imunitate?

  3. Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

  4. Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

    @sibieni

    Uitați ca Sibiul prin definiție e un județ de evazioniști. Locul 2 pe tara la furtul fondurilor de la handicapați , locul 1 la furt gaz de la eon , zeci de milioane de euro evaziune la benzinarii aia doi, zeci de milioane furați de ăla care s-a sinucis de la bolnavii de cancer, Carabulea, etc . Măcar nu mai fiți ipocriti

  5. Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

    gogu

    La burta pe care o detine m-as gandi si la probleme de sanatate! Vine vara, pleaca intr-o vacanta in Turcia sau in Grecia si se imbolnaveste pe acolo, nu plateste spitalizarea pt. ca asa e etnia lui, si se ajunge la scanal diplomatic. Atentie la purcelusii de lapte!!!

  6. Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

    @4

    Ai dreptate, da tii lista invers,mai pe intelesu tau pe loc 1 sau 2 din coada. Clasarile tale sunt mincinoase, in primul rind controalele sau facut si se fac numai la Sibiu de ani de zile, la voi liber la furat, ati furat banci,bancorex, credit bank, banca religiilor, petrom, becthel, centura Sibiului, safi, fni, jaf in banul public, fabricile sibiene, deconcentratele sibiene, gazul metan din Sibiu, oamenii de afaceri sibieni sabotati de mafioti din alte zone cu ajutoru cozilor de topor sibiene [bursa sibiana sabotata de sima venit expres de la centru ca sa o falimenteze, cazul Vonica sabotat de clici mafiote de la bucuresti] mafioti pe care justitia nu-i cauta ptr, sabotaj si subminare, firme sibiene capusate si conduse de ale zone care-si aroga drept de conducere si dictat si alte si alte megatunuri incurajate de clicile mafiote comuniste care sau perindat pe la conducere, hotul al mare isi aroga dreptul de control.Dar bag de seama ca si tu esti un paduche parazitar la banii sibienilor la deconcentratele furate de brasov. Controale la primaria voastra de la brasov care o primit 600 de miliarde din bani publici si care s-o evaporat, or cu banii aia trebuia sa fie gata si autostrada Comarnic- brasov plus tot judetu si alte judete dezvoltate, multi furati de la Sibiu. Calculati toate sumele furate si pagubele suferite prin sabotaj, minciuni fabricate, spoliere de bani din Sibiu si actionati in judecata la Curtea Europeana toti acesti matraplazicari si restituite inapoi toate sumele sifonate de aici cu rata inflatiei si rata dobinzilor calculate si actualizate,nu ca unii ne fura de zeci de ani si ei isi fac stadioane,sali de sport, aeroporturi, centuri de diamante, miliardari de carton [din gaz si bani publici] tin echipe in prima divizie- pe banii nostri si culmea tupeului mai fac si bascalie si fabrica minciuni despre noi. AJUNGE CIT RAU ATI FACUT SIBIULUI, LOAZE COMUNISTE SI MAFIOTE. O SOSIT TIMPUL SA DATI SOCOTELA PTR. CEEA CE ATI FACUT ACESTUI JUDET SI OAMENILOR LUI.

  7. Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

    @4

    stii care-i treaba cu furtul fondurilor pentru handicapati? pe cei pe care noi ii consideram handicapati si care trebuie intretinuti, voi ii considerati buni si apti de munca. asa au ajuns toti handicapatii prin ministere si prin parlament, spritarii prin cotroceni, etc. noi nu avem de unde sa stim cat de normal esti tu, dar tu iti permiti sa emiti tot felul de tampenii despre noi.

  8. Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

  9. Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

    iulia

    Cele mai sigure locuri de munca! Oferta extrem de serioasa! Asiguram din start contract legal! Deja s-au facut primele plati! Multi oameni s-au convins, e randul dumneavoastra acum! NU este MLM! NU este joc piramidal! Castigurile sunt garantate! *** care vor sa castige cel putin 300 de dolari lunar, cu o munca usoara de 3 ore pe zi! Pentru a va oferi detalii, trimiteti textul \”Info\” la adresa de email: iuliasimonacaprarin@gmail.com

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

Turnul Sfatului Online
  • Anchete
  • Contact