Vineri,
19.04.2024
Innorat
Acum
5°C

ICCJ admite cererea ANI in dosarul Johannis - Apa Canal

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (ICCJ) a admis astăzi, în principiu, recursul depus de ANI în privinţa stării de incompatibilitate a candidatului ACL la alegerile prezidențiale, Klaus Johannis. După admiterea de principiu a recursului, care înseamnă că cerrea de recurs îndeplinește condițiile formale, Înalta Curte este așteptată să acorde un termen pentru a judeca recursul în fond.
Dosarul lui Johannis va fi judecat în recurs de instanţa supremă, care va decide definitiv dacă primarul Sibiului a fost în incompatibilitate în perioada în care a reprezentat municipiul în adunările generale ale acţionarilor societăţilor Apă Canal şi Pieţe sau dacă raportul ANI va fi anulat.
În 24 aprilie 2013, Agenţia Naţională de Integritate (ANI) anunţa că a constatat că primarul Sibiului se află în stare de incompatibilitate întrucât are şi calitatea de reprezentant al municipiului în Adunarea Generală a Acţionarilor S.C. Apă Canal SA Sibiu, din 5 august 2010 şi SC Pieţe SA, din 30 aprilie 2009, ceea ce contravine prevederilor legale.
În septembrie 2013, Johannis a câştigat procesul intentat ANI, după ce Curtea de Apel Alba-Iulia a admis contestaţia acestuia la raportul de evaluare prin care ANI constata că se află în incompatibilitate şi a dispus anularea raportului de evaluare. Decizia a fost contestată de ANI la instanţa supremă.

Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Comentarii

14 comentarii

FAPTE NU VORBE !

Acum 9 ani

NO!!! ASHE!!! amu cred si io in lege si corectitudine !!
Raspunde

@1

Acum 9 ani

Tocmai modul de actiune in acest caz ma nelinisteste privind \"legea si corectitudinea\" la care faci referire.
Raspunde

lol

Acum 9 ani

O ia sasu\' in bot, pierde si functia de primar. Asta-i ROMANIA LUCRULUI BINE FACUT!
Raspunde

Poantex

Acum 9 ani

mai bine sas ....decat ciuma rosie
Raspunde

@2

Acum 9 ani

ma refeream la ceea ce a spus IOANIS care se da tot el victima pentru multiple fardelegi facute impreuna cu calcatorii de lege si V.Popa (conflict grav de interese) si sotia, cu Bica , Badescu , Dragan, Nistor, Udrea, si consilierii yesmani.
Raspunde

Adevarul

Acum 9 ani

Mda,tace și face averi!! Asta face Iohannis!
Raspunde

Alex

Acum 9 ani

Oai din nou plin de prosti canalagii... \"Reprezentantul municipiului in adunarea generala a actionarilor\" .... Mie mi se pare ca legea dupa care se ia ANI e facuta asa pentru a scapa de cine nu ne place ... Primarum ESTE reprezentantul municipiului ... el REPREZINTA municipiul si oamenii care l-au votat, la fel cum e si presedintele pentru o tara. Parerea mea este ca ani e doar o facatura sau e doar o institutie unde oamenii cu handicap de la DNA sunt trimisi sa spuna ca fac si ei ceva.
Raspunde

vasiladi

Acum 9 ani

toti prezidentiabilii au(daca au)probleme cu justitia numai nuti gabriela udrea-nana- nu are!
Raspunde

xulescu

Acum 9 ani

Draga \"FAPTE NU VORBE\" nu te bucura prematur. Faptul ca au admis de principiu cererea de recurs nu inseamna nimic. Inseamna doar ca cererea respecta cerintele privind formularea ei nu si fondul ei. Dupa ce se va judeca din nou fondul se va vedea daca e sau nu incompatibil. Oricum nu a fost indiferent de cine ce ar spune. Legea e atat de clara in privinta asta si Apa Canal nu este societate de interes local ci regional .
Raspunde

JAWOHL!

Acum 9 ani

Se cam aude zgomot de bratari metalice dinspre ANI si ICCJ pt mai marele nostru sas -prezidentiabil-6 case!
Raspunde

(9)xulescu

Acum 9 ani

1. local insemana si regional adica nu este national deci legea este incidenta. 2. Societatea Piete este locala de asemenea Primarul a incalcat legea dar aici fapele sunt subtiri. Groase is alea cu scolile si liceele ca era in conflict din 2003-2013 ca presedinte FDRG -Grup nazist Etnic German desfiintat de rege- si ca primar le-a dat nelegal bisericii ev . desigur impreuna cu altii din primarie.
Raspunde

rusinica

Acum 9 ani

Halal de ea tara ati ajuns sa cercetati un om care si-a pus o semnatura pe un act in voi ati furat de ati stins si nu va controleaza nimeni. RUSINE, RUSINE RUSINE. Se aude zgomot de bratari metalice la voi comunistilor, cloaca ticaloasa incirdasita in rele. Asa faceati si in timpul lui ceasca, infierati omul care-si vedea de treaba, smardoilor.
Raspunde

joseph

Acum 9 ani

11, local = 3. Adj. (Mat.) Referitor la un singur punct sau la un mic domeniu din plan sau din spațiu. Poate inventeaza judecătorii o altă definiție? De ce nu, în țara lui copy-paste orice este posibil...
Raspunde

Georg

Acum 9 ani

TERMEN pentru judecarea recursului ÎN CAZUL KLAUS IOHANNIS___ (Realitatea-Net: PUBLICAT Miercuri, 1 Octombrie 2014 12:39 ACTUALIZAT Miercuri, 1 Octombrie 2014 14:08 )___ Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a anunţat că termenul în recursul ANI în dosarul în care Klaus Iohannis este acuzat de incompatibilitate va fi stabilit peste 10 zile.____ Dosarul lui Klaus Iohannis va fi judecat în recurs de instanţa supremă, care va decide definitiv dacă primarul Sibiului a fost în incompatibilitate în perioada în care a reprezentat municipiul în adunările generale ale acţionarilor societăţilor Apă Canal şi Pieţe sau dacă raportul ANI va fi anulat.__ Instanţa a stabilit, marţi, să admită în principiu judecarea recursului formulat de Agenţia Naţională de Integritate (ANI) în dosarul în care îl acuză pe Klaus Iohannis de incompatibilitate.__ \"Dispune comunicarea raportului asupra admisibilităţii în principiu a recursului către recurenta-pârâtă Agenţia Naţională de Integritate, către intimatul-reclamant Klaus Werner Iohannis şi către intimata-pârâtă Inspecţia de Integritate, cu menţiunea ca părţile să formuleze în scris un punct de vedere asupra raportului, în termen de 10 zile de la comunicare\", se arată în decizia instanţei.__ După transmiterea acestor puncte de vedere, dosarul va intra în faza de judecată a recursului, judecătorii instanţei supreme urmând să decidă definitiv dacă Iohannis a fost sau nu în incompatibilitate.________ ***www.realitatea.net/termen-pentru-judecarea-recursului-in-cazul-iohannis_1537526.html
Raspunde
Anuleaza raspuns

Lasa un comentariu

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim. Adresa ta de email nu va fi publicată.

Sus