Joi,
28.03.2024
Cer Senin
Acum
13°C

Stirea de maine: autostrada Sibiu – Pitesti va fi drum expres, nu autostrada

Noul Masterplan general de Transport (MPGT) asumat de Guvernul Ponta va prezenta mâine autostrada Sibiu – Pitești transformată în drum expres. Autostrada Sibiu – Pitești este singura porțiune pe care România ar mai avea-o de construit pentru a completa unul din coridoarele europene prioritare de transport de pe teritoriul țării noastre, Coridorul IV Pan European. Autostrada fost transformată în drum expres în noul Master Planului General de Transport prezentat Comisiei Europene, informează Hotnews.ro. Ca autostrăzi, au fost păstrate cele prezentate în strategia politică Ponta-Șova din 2013: Sibiu-Brașov-Ploiești, Brașov-Bacău și Pitești-Craiova. Documentul oficial va fi făcut public mâine. 
Strategia din MPGT-ul transmis la Bruxelles prevede o rețea de drumuri expres de peste 2.200 de kilometri, în timp ce rețeaua de autostrăzi este de doar 479 de kilometri.
Ideea a fost prezentată de ministrul Transporturilor, Ioan Rus, în urmă cu o lună. ”Ne-am gândit să mărim drumul-expres Curtea de Argeş-Sibiu cu câte o bandă pe sens. Aşa ne-ar costa la jumătate şi am avea bani să deschidem şi Piteşti-Craiova”, spunea minstrul într-o promisiune concretizată acum. Cu toate acestea, în aceste zile se află în pregătire o licitație pentru studiul de fezabilitate al autostrăzii Sibiu – Pitești.

Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Comentarii

50 comentarii

@@@

Acum 9 ani

o doamneee ! SLAP ON THE FACE
Raspunde

WTF!!

Acum 9 ani

Mare-i gradina lu D-zeu....iar tembelul de rus ,ca si predecesorii de la Transporturi au sarit printre primii gardu....BLEAHHHH:))))))))))
Raspunde

sofer

Acum 9 ani

ba asta este electorata ,astia de la toate guvernele incepind cu nastase en case ,au inbercat s-a scoata sibiul din context ,s-au nu vedeti ce sperietura as de cind este candidat ,johannis la presedidentie ,dupa ce 2 instanye lau dat nevinovat cine sifonari statului si insista pe o ticalosie fara margini ,pentru care va fi tara pusa la colt ,ba nu semnatura lui johannis a adus tara in colaps ,bai mai ne credeti pe toti prosti ,ba rus de deturnarile voastre de la cluj nimic ,stadionu ,arena ,sala de sport etc ,toate prin faptul ca voi vati coalizat la deturnat fonduri ,bai ani si dna ,acolo l;a cluj este coruptia mare si caz de incopatibilitati si detrurnari de fonduri nu de o semnatura data pe un contract la 3 judete de apa -canal sunteti penibili ,ba va este frica de notmalitate ,johannis presedinte ca de nu veti izola tara si veti ne veti baga in cea mai crunta saracie si izolare ,ba rus trebuia cu bani investiti in stadioane si sala de sport la tine la cluj sa0ti fi facut drum expres ,cluj -rachitele s-a ajunga papagalu si husanu ala de alfel ca si tine de tarani cu ifose de lideri nationali ,ba nu acum s-a ceretibaniu de la buget ,ba vreu s-a stiu ca cetatean platitor de taxe si impozite cit a colectat de la sibiu anaf iasov de la sibieni si dat explicati unde se duc bani sibienilor ,s-a nu ne trezim ca platim noi sibieni pentru iresponsabilitatea si ingimfarea unora cu clanta mare din alte judete ,sali de sport ,patinoare ,aeroporturi etc ,bani sibienilor in invcestiti pentru judet si sibiu ,si la sibiu trebuie stadioane si sali de sport +drumri expres ,trezitiva si votati johannis ,este singura sansa s-a ne ocidentam si s0a scapam de impostura si mugalomania cripto -comunista ,asa o s-a vedeti in continuare ,terenuri in panta ,etc si nu infrastucrtura unde trebuie ,astia sunt paraleli cu ce onseamna o strategie de tara
Raspunde

@3

Acum 9 ani

Ba husane ...voi la Sighii nu aveti nevoie de patinoare si sali de sport, nici de piscine sau sali de teatru..voi sunteti ciobani cu apucaturi de rromi. Asa ca \"mucles\"
Raspunde

5 pt 4

Acum 9 ani

So futi pe mata....
Raspunde

pt 3

Acum 9 ani

pina nu scapam de bucuresti tot asa va fi. banii de la noi smecheriti de ei. jegosii dreacului de mitici!
Raspunde

@6

Acum 9 ani

Ce zici,daca Ardealul era independent si nu mai sugeau de aici banii jegosii de mitici,nu eram cel putin la nivelul Slovaciei sau Cehiei(sa nu zic Austriei)ca dezvoltare?Fuck off miticii!!!!!!!!
Raspunde

alzara

Acum 9 ani

Un masterplan mai realist, deci sanse de a fi realiza. Mai imbatranim cu 16 ani...
Raspunde

x

Acum 9 ani

Ganditi-va la traficul ce se va aduna in nodul de autostrada cu punct taxare la brasov. Vom sta din nou la cozi . Masini mici, mari, camioane, tiruri Nu se gandesc de loc la fluidizare. Dar cred ca tot cum vor ei vor face si noi tot in aceeasi ingramadeala vom circula. sper ca in viitor cineva sa ii traga de maneca pe ganditorii acestei strategii falimentare Cu respect si trustee drag citatory un sofer plictisit si scarbit
Raspunde

SB

Acum 9 ani

Ma doare-n cot de autostrada Sibiu- Pitesti. Eu vreau autostrada catre vest, ca sa pot sa-mi beau cafa la Viena.
Raspunde

joseph

Acum 9 ani

Era normal, acest guvern și-a arătat pe față aversiunea față de Sibiu. Nu se așteaptă nimeni ca acești impotenți să fie în stare să realizeze ceva, nici măcar vreun drum intrajudetean. Când o dispărea ciuma roșie de la putere să mai tragem speranțe.
Raspunde

@4

Acum 9 ani

Mars pe coclaurile tale si nu-ti mai da tu cu parerea de sibieni,frustrat ticalos.Cioban esti tu, acritura
Raspunde

normalitate

Acum 9 ani

JOS CU CIUMA COMUNISTA
Raspunde

roman

Acum 9 ani

Mie sincer mi se pare mai importanta autostrada Sibiu-Brasov - Ploiești. Imfine ,nu mă aștept la postacii plătiți de Turcana sa aprecieze o idee buna.
Raspunde

xxx

Acum 9 ani

Ferește-te de proști, pentru că au mintea odihnită.
Raspunde

nationalist!

Acum 9 ani

Vreau autostrada Sibiu-Pitesti! Nu express, capuccino, milkshake sau alte kkturi! RUSssssssssss se invarte mata-n mormant!!!
Raspunde

ovidiu

Acum 9 ani

Ambele rute sunt foarte importante pentru Romania. Tranzitul Constanta Nadlac se poate face pe ambele iar ruta pe Pitesti este foarte importanta pentru Dacia-Renault. Daca o mai lungim mult francezii vor pleca iar noi vom ramane fara investitii si cu o gramada de someri. Una dintre nemultumirile lor este aceasta bucata de autostrada. Salariile din Romania sunt direct legate si de lipsa infrastructurii. Autostrazile si caile ferate modernizate vor atrage mari investitori pentru ca ei cauta costuri cu logistica mai mici. Concurenta intre ei pe piata si cresterea exporturilor va duce la cresterea salariilor.
Raspunde

Adrian Razvan

Acum 9 ani

Esti perseverent ? Ai rabdare ? Esti responsabil ? Esti ambitios ? Crezi in tine, si in succesul tau ? Ai ambitia de a deveni independent ? Daca da, iti garantez si te voi invata pas cu pas cum sa iti atingi telurile ! Vom deveni parteneri, buni prieteni, capatam incredere deplina unul in altul si CASTIGAM ! Nu este nevoie decat de un calculator conectat la internet. Pentru mai multe detalii astept un mail de la tine la aceasta adresa: [email protected]
Raspunde

Brasoave

Acum 9 ani

ioan rus mai handicapat mintal mai prost si mai penibil decit cretinoidul de sova ne saboteaza in detrimentul iasovului in speranta ca va lega cj,secuii,bv, soldovenii mai repede de tigoinari din miticidava si pe mitici de dinburile pe care sa se dea cu doagele in raport cu ruta cea mai scurta indicata si de occident.
Raspunde

siby

Acum 9 ani

Expres, 4 benzi, 3 benzi... orice altceva decat varianta existenta, dar sa se inceapa odata, ca de 10 ani numai vorbe-n vant! ...stirea de poimaine- avem bani doar ptr. studiile de fezabilitate, acesti bani ajung astfel pe cai nestiute (oare?) in visteria partidului
Raspunde

@16

Acum 9 ani

Vrei nu vrei ..eu tot ti-o varrrrrr....in gura fiindca esti sibian prostan si o ceri in mod constant!
Raspunde

Tarani prosti

Acum 9 ani

Ba ciobanilor care urlati pe aici ca vreti autostrada, macar stiti care e diferenta dintre un drum expres si autostrada? Inteleg ca voi stiti doar doua tipuri de drumuri: ulita satului si soseaua care merge la oras si ca ati mai vazut sau auzit ca prin Jermania exista ceva ce se cheama auto-banda. Drumul expres e o sosea cu cel putin doua benzi pe sensul de mers.De asemenea sensurile de mers sunt separate de parapeti. Ce-i lipseste este de obicei banda de urgenta si uneori e posibil sa mai apara si cate un giratoriu (rar, cel putin prin Occident). De asemenea un drum express nu trebuie sa se conformeze tuturor normelor din ce in ce mai stricte referitoare la autostrazi, ceea ce o face o solutie mult mai accesibila pentru portiuni dificile unde o autostrada \"cu fitze\" ar mari nejustificat de mult costurile. Deci, vitriolatolor, stati linistiti. De am avea noi numai drumuri express prin Romania si nicio autostrada... ooo ce bine ar fi...
Raspunde

22+

Acum 9 ani

A si inca ceva. Tot ma straduiesc sa inteleg, de unde dorinta asta voastra acerba de a avea autostrada de la sibiu catre Valcea (pe care o urati) pana la Pitesti si mai apoi spre Bucuresti, adica spre tara miticilor. Parca astia erau aia care va sug pe voi de.. nu mai stiu ce... bani, sange... d\'astea. De ce nu preferati voi autostrada catre Brasov, ca e in Ardial?... a.. am uitat.. ii urati si pe aia din ficati.... noroc bun atunci!
Raspunde

saracie

Acum 9 ani

mai bune expresurile, ca-s pe gratis. autostrada o sa coste, ma gandesc la fel ca-n Ungaria sau Austria. asa ca oricum se va circula pe drumurile vechi. autostrazile vor fi pentru cei cu bani. asa ca stati calmi, nu va mai enervati la comanda.
Raspunde

Poantex

Acum 9 ani

ce cretini si ce hoti...nu vor sa faca Sibiu-Pitesti , vitala pt economie si care are 85% cofinantare europeana , adica 85% BANI GRATISSSSSS!!!!!!!!...Rus , faci Ardealul de rusine..mars la cotet
Raspunde

...

Acum 9 ani

Vreau autostrada Sibiu-Nuremberg, restul \"decat\" expres, mi se rupe.
Raspunde

@22

Acum 9 ani

Pai ***urile alea 2, Bucuresti-Pitesti si Bucuresti-Cernavoda numai autostrazi nu sunt. Daca stau sa ma gandesc toate care se fac la noi le-as cataloga ca fiind drumuri expres+. O autostrada cu 2 benzi + banda de urgenta din Germania este mult mai lata fata de caricaturile de la noi. Probabil au primit reclamatii si au zis ca daca tot sunt doar expres conform normelor sa le zicem si noi pe nume. Deci expres sa fie.
Raspunde

@22

Acum 9 ani

bai prostovane, daca nu cheltuim banii europeni iese scandal ca nu-i cheltuim. daca-i cheltuim vin tembeli ca tine si comenteaza ca-i cheltuim si cheltuim prea mult, etc. daca sibienii vor autostrada, argesenii vor autostrada, europenii zic autostrada, banii vin din europa, care-i problema ta? m-am saturat de atatia gica-contra. dar ia sa intreb eu la ce-ti trebuie tie autostrada spre bucale bai kktule?
Raspunde

@22

Acum 9 ani

Ba ciobanoiule de pe coclauri, singurul oras pe care l-ai vazut in viata ta [daca l-ai vazut] este Sibiul ,transportul de marfuri si nu numai din vestul Europei spre sudul Europei inclusiv Bucurestiul se face pe Valea Oltului pe tronsonul Sibiu Pitesti, autostrada finantata 85% din fonduri europene si care e strict necesar si pur si simplu nu vreti sa o construiti,in schimb faceti autostrazi din bani publici unde nu trebuie.Nu zice nimeni ca nu e nevoie de autostrada Sibiu Brasov, dar asta e culoarul principal european Sibiu-Pitesti. Jos comunistii.
Raspunde

transparenta

Acum 9 ani

Nu sunt bani ptr. autostrazi.Corpuri de control la primaria brasov careia i sau dat 600 de miliarde din bani publici si la primaria cluj care de asemenea si-au facut din bani publici constructii faraonice,centuri de diamante,stadion, sala de sport, aeroport, din bani furati de la altii. Am cerut de foarte multe ori suma totala a banilor furati din jud. Sibiu si destinatia lor justificarea fiecarui leu furat de aici prin deconcentratele aflate la altii, buget , firme capusa, gaze, etc.
Raspunde

asd

Acum 9 ani

cand v-am spus ca e vai de capul vostru si o luati in brate cu deconcentratele voi...nuuu . Si ati luat-o! Cand v-am spus ca o luati si cu traseele feroviare voi iar cu coada sus. Si iar ati luat-o! Cand v-am spus cu autostrada iar coada sus si iar ati luat-o! Va spun acum ca o luati urat si cu iohannis si va faceti si de ras in tara ca ati votat ca fraierii un asemenea individ. Perseverent in prostie o sa fie sinonim cu sibian.
Raspunde

jos Ciuma Rosie

Acum 9 ani

m-am saturat pana peste cap de miticii astia,...vb unora - ciuma rosie....vreau autonomie pt ca aprox 70% din banii prod de SB merg la centru si nu se mai intorc .Impreuna cu jud.AG ( care ar avea venituri f mari din exporturile Dacia , daca ar fii autonomie ) , am face 2 autostrazi SB-Pitesti - suspendate
Raspunde

@32

Acum 9 ani

***www.zf.ro/zf-24/harta-banilor-din-romania-cat-da-si-cat-primeste-inapoi-de-la-bugetul-de-stat-judetul-tau-9446678/poze/ norocul sibiului e ca il trage in sus transgaz si romgaz ca altfel va bateati cu botosaniul. dar stii tu vb aia cu capra raioasa si coada sus......
Raspunde

pt 22

Acum 9 ani

ba tot pt voi e autosrada sa va scoata din kkt in rest @10 are dreptate
Raspunde

@31

Acum 9 ani

Banditule iasovean, se stringe latu, s-o terminat cu ticalosia comunista si o sa o luati in brate voi care v-ati facut legi si proiecte ticaloase in favoarea voastra si detrimentul a ceea ce trebuie facut,o sa platesti iasovene toate ticalosiile facute Sibiului o sa dai totu inapoi, cu dobinda si rata inflatiei, plus trasi la raspundere de sabotarea continua a Sibiului.Nu am lut nimic in brate,o sa-ti cada tie ciuma rosie de pe cal cu minarelile voastre ticaloase.
Raspunde

sibian100%

Acum 9 ani

Catre Valcea sa se taie toate caile de comunicatie , sa otravim fantanile ca sa nu mai vedem gunoi de sudist in orasul nostru.
Raspunde

@33

Acum 9 ani

Norocu vostru e ca furati gazu de la Sibiu fara sa platiti Sibiului acest furt. Banii nu sunt la Sibiu, miliardarii din gaz sunt la voi hotilor ei trebuiesc sa ramina zonei din care se extrage gazul , ai inteles hotule. vreau sa vad si harta banilor furati de la Sibiu la deconcentratele aflate la iasov,alba,sa valoarea capusarii firmelor sibiene din bucuresti si alte zone. Aici e o cirdaseala a ciumei rosii. Auzi vorba de ministru al ciumei rosii, drum expres pe culoar european, finantat 85% din bani europeni.Da-ti demisia comunistule si nu mai fa tu drumuri exprese pe tronsoane europene. Drum expres fa-ti la tine imtre cluj si rachitele iar ptr.@33 capra riioasa si cu coada pe sus esti tu bai scirnavule
Raspunde

@30,35,37

Acum 9 ani

Nu va mai inflamati atat...nu vedeti ca jegurile de postaci iasoveni vor doar sa va provoace pe forum cu petardele lor penibile...concluzia e una singura...spune iasovean(sarma retardata) si trage apa!!!!!!!!!
Raspunde

@joseph

Acum 9 ani

mei Josephica daca stii sa citesti inceraca sa deschizi variant oficiala a Masterplanului ..vezi cine l-a facut si vezi ce zice despre Brasov la toate capitolele ( inclusive la capitolul aeroporturi sic!) Despre Sibiu numai de bine dar este INEXISTENT... Nenorocirea Sibiului nu e drumul expres Sibiu Curtea de Arges ...ci faptul ca aeroportul din Sibiu este dat in aceiasi categorie cu cel ( inexistent ) din Brasov in timp ce Clujul si Timisoara devin huburi regionale. Voi sunteti in satucul vostru mai prosti decat Calea Presedintele CJ de la vALCEA CARE NU INTELEGE CA , CA SA URCE PE VIITORUL DRUM EXPRES TREBUIE SA MEARGA PANA LA cURTEA DE ARGES... mARI TONTI SUNTETI IN PARTEA AIA DE LUME!
Raspunde

joseph

Acum 9 ani

Fraiere, știu să citesc, mai ales printre rânduri, știu și cine a pus la cale sabotajul zonei Sibiu Rm Vâlcea. Dar lumea se trezește, până și Moise Guran a zis ceva similar aseară, punem rămășag că susținerea asta contra naturii a regiunii Brașov o să se prăbușească, atunci să vezi. Geaba e voință dacă nemă putirință, vai de capu\' vostru de comuniști impotenți.
Raspunde

faust

Acum 9 ani

Parca ar fi desenat iasovenii de pe turnul sfatului masterplanul asta, asa de bine se potriveste cu toate \"prezicerile\" lor. Nici nu ma mir ca psd-istii iasovului sa n-aiba alta treaba decat sa arunce cu venin pe net impotriva celor care nu tin cu ciuma rosie. Oricum concluzia e clara: nu mai vede tara asta autostrazi, mai ales ca se prefigureaza iarasi rosii la putere, deci inca vre-o 10 ani de dat inapoi. Hai baieti cand mai bagati un desen ? @joseph - sustinerea asta a iasovului e izvorata din frica in primul rand
Raspunde

@JOSEPH

Acum 9 ani

Sibiene prostutz cu clabuci cine saboteaza Sibiul? Tu ai citit cine semneaza Masterplanul ...aia ? noroc ca sunteti putini , fiindca prosti sunteti toti ..asta e.. adica toti englezoii aia plus vreo 3 americani si un sud African ...cam nr 1 I bransa au ceva cu Sibiul?
Raspunde

joseph

Acum 9 ani

Chiar atât de prost n-oi fi să nu știu că cine plătește lăutarii comandă muzica. Fraiere!
Raspunde

@43

Acum 9 ani

asta merge la cei de teapa lui Cioaba... Lautarii...!artistii au personalitate..!! Dar te iert tu esti cioban din Sibiu ..si nu cunosti decat lautari..
Raspunde

asd

Acum 9 ani

Bai da voua chiar va place sa perseverati in prostie. Incercati sa vedeti realitatea asa cum este si o sa vedeti cum cineva o sa para ca deseneaza planurile voastre ;cum zicea 41. Daca voi continuati sa va vedeti ce nu sunteti o sa aveti dezamagiri non stop. Porniti de la realitate,porniti de la faptul ca sibiul e un catun de ciobani si ca nu veti putea construi nave spatiale iar pe restul tarii il cam doare la cot de sibiu iar europa nici nu a auzit de voi sau de branza voastra
Raspunde

sibiul isi fura singur caciula duca care striga \

Acum 9 ani

***psnews.ro/exclusiv-epidemia-metrilor-patrati-domina-sibiul-ce-lider-pnl-il-intrece-pe-iohannis-la-numarul-de-case/
Raspunde

@45

Acum 9 ani

Da
Raspunde

@44, 45, 46, 47

Acum 9 ani

(@45,46) Prin linkul pus de tine ai confirmat teoria ca sunteti niste postaci psd-isti. Foarte bine macar stim cu ce \"pedigree\" avem de-a face. Dar stim si de ce ai bagat link-ul cu Cazan... Asta sa fie cauza ? ***www.turnulsfatului.ro/27268/cazan:-ponta-quot-7-case-nedeclarate-quot--urmasul-vrednic-al-lui-nastase-quot-4-case-declarate-quot-.html?sst=mircea cazan Asa e cu ordinele astea de la partid :).
Raspunde

@49

Acum 9 ani

În primul rand treaba cu ponta 7 case e penibila. După ce a ieșit treaba cu iohannis 6 case hot și lingăii sasului ca ponta are 7 dar nedeclarate. Sunt convins ca și ponta a băgat mana. Dar și dacă ar avea 7 case el a fost procuror nevasta-sa d e 2 mandate europarlamentar tot ar mai putea sa justifice ceva. Da sa zici ca ti-ai luat 6 case din meditații. ...ăsta se pise pe voi și vouă va place. Voi încercați nu sa demonstrați nu ca omul nu a furat ci ca uite ca altul a furat mai mult și atunci e ok. Adică nu contează ca iohannis a furat 6 dacă e unu cu 7 e ok.
Raspunde

@49

Acum 9 ani

Ai dat în orbul ori mintea găinilor de îţi scrii singur?Şi ce dacă a fost procuror, a trăit vreo trei vieţi inaintea noastră să agonisească atât?Valabil pentru toţi \"truditorii\" şi \"investitorii\".
Raspunde
Anuleaza raspuns

Lasa un comentariu

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim. Adresa ta de email nu va fi publicată.

Sus