Vineri,
29.03.2024
Cer Senin
Acum
15°C

Tribunalul Alba: directorul DSVSA, Serban Tichindelean, arestat la domiciliu. Jurista lui, sub control judiciar

Judecătorul de drepturi și libertăți al Tribunalului Alba a respins, marți, cererea formulată de procurorii anticorupție pentru arestarea preventivă pe 30 de zile a directorului executiv al DSVSA, Șerban Țichindelean, și juristei angajată de acesta, Mirela Olteanu. În schimb, judecătorul a dispus ca Țichindelean să fie arestat la domiciliu pentru următoarele 30 de zile, se arată într-un comunicat al instanței. În ceea ce o privește pe Mirela Olteanu, consilierul juridic angajată de Țichindelean la DSVSA, instanța a dispus măsura controlului judiciar.
”Instanţa atrage atenţia inculpaţilor că în caz de încălcare cu rea-credinţă a  măsurii sau a obligaţiilor ce îi revin, măsura luată se poate înlocui cu măsura arestului la domiciliu sau cu măsura arestării preventive”, se arată în comunicatul Tribunalului Alba, referitor la această speță.
Decizia de la Alba nu este definitivă și poate fi contestată în 48 de ore.

Directorul Direcției Sanitar-Veterinare și pentru Siguranța Animalelor Sibiu, Șerban Țichindelean, a fost reținut de procurorii DNA în cursul zilei de luni, după ce săptămâna trecută au avut loc descinderi la domiciliul lui și al instituției pe care o conduce. Țichindelean este cercetat pentru opt infracțiuni de abuz în serviciu, conflict de interese și răspândire a bolilor la animale. De cealaltă parte, Mirela Olteanu este cercetată de către DNA pentru  două infracțiuni de abuz în serviciu.

Citește aici mai multe despre ceea ce au descoperit procurorii în legătură cu Șerban Țichindelean

Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Traian Deleanu

de Traian Deleanu

Investigații, Administrație
Telefon:
0740 039 148
E-mail: traian[at]turnulsfatului.ro

Comentarii

22 comentarii

CEI CORECTI SI DREPTI

Acum 9 ani

Doua persoane care au luptat cu, coruptia institutionala, doua persoane care au deranjat mult atat institutional cat si politic, TICHINDELEAN SI OLTEANU suntem alaturi de VOI noi stim cat ati muncit pt. adevarati oameni din institutie si pt. drepturile lor, SI NOI AVEM UN CUVANT DE SPUS, FELICITARI PT. TOT SI SUNTEM ALATURI DE VOI,
Raspunde

Unnamed

Acum 9 ani

ROATE SE INVARTE INTOTDEAUNA. CEEA CE SE INTAMPLA ACUM E REVERSUL MEDALIEI PT TOT CEEA CE AU FACUT PANA ACUM. DREPTATEA A TRIUMFAT ! NU DORESC RAUL NIMANUI DAR NICI NU POT SA SPUN CA NU ESTE DREPT CEEA CE SE INTAMPLA !
Raspunde

ha ha

Acum 9 ani

pe oprean de la universitate cand il agatza dna?ia sai faca fiscul o revezie familiei ceausite de oprean sa vedem cum explica 250000euroi pe an salat si prime?e facultatea la masa aia pasare din alba?
Raspunde

un om

Acum 9 ani

\"cei corecti si drepti\" poate nu ai auzit de Legea 188/1999 a functionarului public in care nu ai voie sa fi actionar tu sau rudele in societati comerciale. \"adevaratii oameni din institutie\"....la fel de corupti???nu cred ca sunteti alaturi, trebuia sa fiti in arest la domiciliu in acest caz, atentie la afirmatii, pe baza IP ului se poate stabili locatia de unde scrieti aceste ineptii intr un caz de cercetare penala
Raspunde

ha ha

Acum 9 ani

ha ha....si care au ip de carte mobila prepay cinei gaseste la domiciliu daca scriu din parcul subarini....mai lasa tio cu vraja ieftina...
Raspunde

@un om = un bou

Acum 9 ani

IPul de pe care scriu iti da voie sa imi faci felatie timp de o ora ! ;)
Raspunde

Georg

Acum 9 ani

Senatul a adoptat tacit amendamentul Nicolae. Modificarea din Codul Penal care poate trimite presa după gratii dacă scrie despre dosarele de corupţie____ (de Biro ATTILA, Sorina Ionaşcu Publicat la: 29.09.2014 19:22)___ Senatul a adoptat tacit un amendament propus de senatorul PSD Şerban Nicolae, care prevede ca orice cetăţean care dezvăluie informaţii din dosarele penale să fie pedepsit cu până la trei ani de închisoare. Nicolae a depus o modificare a Codului Penal prin care susţine că dezvăluirea de informaţii nepublice din dosarele penale să fie incriminată. Explicaţia senatorului a fost că modificarea are rolul de a clarifica prevederile Codului Penal. De precizat că Şerban Nicolae a fost avocatul fostului senator Cătălin Voicu, condamnat definitiv la şapte ani de închisoare pentru corupţie. Procedural, adoptarea tacită înseamnă că amendamentul este considerat însuşit şi adoptat fără a fi supus la vot, iar propunerea va deveni lege numai după ce este aprobată de Camera Deputaţilor, forul decizional.___ Sub motivaţia îmbunătăţirii Codului Penal, senatorul PSD Şerban Nicolae a propus sancţionarea cu pedepse de până la trei ani de închisoare a persoanelor care publică informaţii din dosarele penale. Senatorul susţine că divulgarea de informaţii din dosarele de corupţie ar reprezenta o infracţiune gravă şi că cei responsabili trebuie să fie traşi la răspundere. Şerban Nicolae îşi motivează proiectul legislativ spunând că prevederile din actualul Cod Penal sunt imprecise.__ Mai exact, senatorul PSD a propus modificarea articolelor 276 şi 277 din Codul Penal. Senatorul a decis să propună modificarea articolului 277 din Noul Cod Penal, care vorbeşte despre ”Compromiterea intereselor justiţiei”. Chiar şi în forma actuală, articolul a ridicat o serie de probleme, în special în relaţia dintre presă şi magistraţi, pentru că o interpretare excesivă a acestui text poate duce la secretizarea dosarelor penale. __ Senatorul PSD a mers însă mai departe şi a propus pedeapsa cu închisoarea pentru toţi cetăţenii care dezvăluie ”informaţii care, potrivit legii, nu au caracter public, dintr-o cauză penală aflată in curs de cercetare”. Sancţiunea fiind de la şase luni la trei ani de închisoare, această nouă infracţiune ar urma să fie introdusă în legea penală la aliniatul 3 al articolului 277.__ ► Forma actuală din Noul Cod Penal, în vigoare, este următoarea: (3) Dezvăluirea, fără drept, de informaţii dintr-o cauză penală, de către un martor, expert sau interpret, atunci când această interdicţie este impusă de legea de procedură penală, se pedepseşte cu închisoare de la o lună la un an sau cu amendă.”__ ► Forma propusă de senatorul Şerban Nicolae este aceasta: ”Dezvăluirea de informaţii care, potrivit legii, nu au caracter public, dintr-o cauză penală aflată în curs de cercetare, se pedepseşte cu închisoare de la şase luni la trei ani. Dacă fapta este săvârşită de un judecător sau de un reprezentant al organului de urmărire penală, pedeapsa este închisoarea de la 2 la 5 ani”.__ Diferenţa dintre cele două texte este esenţială. În textul în vigoare, subiectul acestei infracţiuni este bine definit. Cu alte cuvinte, poate fi sancţionat pentru dezvăluirea de informaţii nepublice doar martorul, expertul sau interpretul, alte categorii de persoane fiind excluse. În varianta propusă de Şerban Nicolae, subiectul infracţiunii poate fi oricare dintre cetăţenii României. Experţii, judecătorii, procurorii şi jurişti consultaţi de gândul au explicat că, în forma propusă de senatorul PSD, acestă infracţiune se aplică tuturor.__ Cum s-ar putea aplica acest articol presei?__ Având în vedere că acest articol este propus pentru modificare în Codul Penal, infracţiunea poate avea efect în activitatea presei. În general, informaţiile din dosarele penale de corupţie sunt publicate de către mass-media. Infracţiunea propusă de senatorul Şerban Nicolae ar putea fi aplicată tocmai în cazul junaliştilor care scriu despre dosarele de corupţie.__ Spre exemplu, un jurnalist publică stenograme din dosarul unui senator anchetat pentru trafic de influenţă la un judecător de la Curtea Supremă şi care a fost arestat preventiv. Dacă propunerea lui Nicolae intră în vigoare, procurorii vor fi obligaţi să-l ancheteze pe jurnalist pentru că a publicat informaţii din ancheta penală. Articolul senatorului Şerban nici măcar nu vorbeşte despre documente din ancheta penală, ci despre informaţii, adică o definiţie mult mai largă. Potrivit acestui articol, chiar şi informaţiile pe surse, cum ar fi că un deputat sau un ministru este cercetat de DNA, publicate de presă, pot fi considerate drept informaţii nepublice, iar cel care le-a dezvăluit poate fi anchetat penal şi sancţionat.__ Contactat de gândul la momentul în care a înregistrat propunerea, senatorul Şerban Nicolae a explicat că nu s-a gândit în primul rând la presă când a formulat propunerea, ci mai mult la procurorii care se presupune că transmit informaţii către mass-media. \"Oricine compromite interesele justiţiei este pasibil de pedeapsă. Atunci când m-am referit la dezvăluire, nu m-am referit la jurnalişti, ci la cei care deţin aceste informaţii. Dezvăluirea se consumă în momentul în care cel care are acces la informaţia cu caracter nepublic o transmite către o persoană care, potrivit legii, nu are această abilitate. Ce se întâmplă ulterior nu mai conteză. Ar fi aberant să credem că aici intră jurnalistul, cel de la montaj, şi cel care a scris burtiera\", a explicat senatorul Şerban Nicolae.__ Totuşi, în proiectul său de lege, senatorul nu a definit ce înseamnă exact procedura de dezvăluire. În opinia sa, dezvăluirea de informaţii nepublice nu se referă la apariţia în presă. Parlamentarul a explicat că, aşa cum arată acum articolul din Codul Penal, limitează cercul celor pasibili de sancţiuni doar la o categorie de funcţionari şi nu include toţi cetăţenii.__ Faptul că această modificare se aplică tuturor cetăţenilor este explicată chiar de iniţiatorul propunerii legislative. Şerban Nicolae a menţionat că, în opinia sa, nu este normal ca doar procurorii sau funcţionarii care au treabă cu dosarele penale să fie pasibili de o pedeaspă. Senatorul susţine că divulgarea de informaţii reprezintă o încălcare gravă a legii care trebuie şi mai aspru sancţionată. În normele actuale, pedepsele sunt de până la doi ani, pe când Nicolae propune pedepse de cinci ani de închisoare.__ \"Enumerarea, prin caracterul expres şi limitativ, duce la concluzia că doar anumite persoane sunt sancţionabile, ca şi cum divulgarea sau dezvăluirea ar avea gradul de pericol social al unei infracţiuni doar prin raportare la o calitate anume cerută de lege, ceea ce este inacceptabil. De asemenea, în opinia mea, ca şi a unor specialişti consultaţi în acest sens, compromiterea actului de justiţie prin manipularea unor informaţii care, prin lege, nu au caracter public, constituie o faptă cu grad ridicat de pericol social, chiar şi când este urmarea unei neglijenţe. Or, din textul actual al sancţiunilor prevăzute, rezultă că asemenea faptă este una minoră, indiferent dacă fapta este săvârşită cu intenţie sau din culpă şi indiferent de consecinţe\", a explicat Şerban Nicolae. __ În expunerea de motive, Şerban Nicolae a explicat că, de fapt, a dorit să clarifice şi mai mult articolul din Noul Cod Penal. Totuşi, senatorul PSD nu a explicat de ce în prima parte a articolui a nu a identificat subiecţii infracţiunii. ”La alineatul (3), alături de reformularea, din raţiuni de precizie normativă a tipului de informaţii a căror difuzare este sancţionată, am propus introducerea unei noi teze prin care sancţiunea în cazul celor care instrumentează o cauză penală — judecător sau organ de anchetă penală — să fie mai mare, in considerarea faptului că, intr-o atare ipoteză, şi consecinţa este mult mai gravă, afectând insuşi actul de justiţie; în aceeaşi logica şi sancţiunea propusă pentru alte persoane (prima teză a alin. 3) este majorată, eliminându-se amenda”, a explicat Serban Nicolae. __ ► Senatorul Şerban Nicolae a reformulat şi articolul care priveşte presiunile asupra Justiţiei. Forma propusă de seanator este următoarea: ”Declaraţia publică cu caracter nereal, făcută cu intenţie, la adresa unui judecător, a unui complet de judecată sau unui organ de urmărire penală, făcută in scop de intimidare a acestora, de oricare dintre părţi, direct sau prin reprezentanţi autorizaţi, în legătură cu o instrumentarea unei proceduri judiciare aflată în curs de desfăşurare, se pedepseşte cu închisoare de la 3 luni la 6 luni sau cu amendă. Intenţia, caracterul nereal al declaraţiei, ca şi intimidarea ca scop, aşa cum sunt prevăzute in alineatul precedent, nu se prezumă”.__ ► Forma actuală din lege este următoarea: \"Fapta persoanei care, pe durata unei proceduri judiciare în curs, face declaraţii publice nereale referitoare la săvârşirea, de către judecător sau de organele de urmărire penală, a unei infracţiuni sau a unei abateri disciplinare grave legate de instrumentarea respectivei cauze, în scopul de a le influenţa sau intimida, se pedepseşte cu închisoare de la 3 luni la un an sau cu amendă.\" Parlamentul a decis să abroge acest articol din Codul Penal motivând că ar fi destinat exclusiv presei. Unii specialişti în drept au explicat că, de fapt, acest articol nu se aplică presei, ci inculpaţilor care în procesul penal fac presiuni asupra completurilor de judecată. Ministerul Justiţiei, prin fostul secretar de stat Ovidiu Puţura, a susţinut abrograrea articolului. \"Este o iniţiativă legislativă care va garanta libertatea de exprimare. Este un apel la articolul 10 din CEDO, potrivit căreia orice persoană are dreptul la exprimare liberă. De asemenea, înlătură arbitrariul pentru că simple declaraţii pot fi interpretate drept atingere la acesta articol de lege\", a declarat secretarul de stat în cadrul dezbaterilor parlamentare.__ Proiectul senatorului PSD a fost înregistrat la Senat pe 3 februarie şi pe 11 februarie a fost solicitat punctul de vedere al Guvernului. Consiliul Legislativ al Guvernului a emis un aviz favorabil pentru proiectul lui Şerban Nicolae. În schimb Comisia Juridică a Senatului a respins cu aviz negativ proiectul de lege. Senatorul Şerban Nicolae a insistat ca propunerea sa să fie aprobată. În cadrul dezbaterilor din Comisia Juridică pe marginea unei cereri de reexaminare a unei alte propuneri legislative care prevde eliminarea din Codul Penal a articolului care se referă la incriminearea presiunilor asupra Justiţiei. În această şedinţă Şerban Nicolae a cerut ca propunerea sa să fie adoptată. În schimb comisia a respins cererea sa tocmai pe considerentul ca respinsese deja cerere de reexaminare a eliminării incriminării presiunilor asupra Justiţiei.__ Proiectul va ajunge lege după ce va trece şi prin Camera Deputaţilor, care va aviza prin Comisia Juridică şi apoi va vota în plen propunerea senatorului PSD._____ ***www.gandul.info/stiri/senatul-a-adoptat-tacit-amendamentul-nicolae-modificarea-din-codul-penal-care-poate-trimite-presa-dupa-gratii-daca-scrie-despre-dosarele-de-coruptie-13355692
Raspunde

Pt. Georg

Acum 9 ani

Multumesc pentru efortul de a ne informa.
Raspunde

nmc75

Acum 9 ani

pe cand si tichindelean de la \"economic\" politie?
Raspunde

joseph

Acum 9 ani

Jurista e a lui Țichindelean sau a instituției?
Raspunde

stewe

Acum 9 ani

Avand peste 60 de ani va executa 1/3 din pedeapsa. Legea este proasta in Romanika anume facuta sa FURI. Evenimentul Zilei a scris sute de pagini intre 1992 - 1998 despre Johannis care mai vindea vize de Germania pe la Forum, mai aducea cate o masina pe Non Profit..ceva despre spatiul public..al Bibliotecii luat in stapanire....Ce relatii erau intre Johannis- Nicu Ceausescu si Securitate ( aia de la Bucuresti nu de la Sibiu ? ) Consultati STASSI !
Raspunde

un om

Acum 9 ani

tichindelan sI olteanu au deranjat mafia din system.caracatia are tencacule lungi tichindelean si olteanu sunt varianta romneasca a comisarului corado catani si a judecatoarei silvia conti daca ar fi mai multi ca ei ar fi bine fiti tari si nu va lasai
Raspunde

joseph

Acum 9 ani

Băi, stewe, hai că m-ai făcut să mor de râs, bătu-te-ar Dumnezău, de unde drac\' le mai scoateți??? Acuma aflăm că Iohannis a fost în gașcă cu Nicu Ceaușescu, mâine, poimâine ne spuneți c-a băut tescovină cu Kim Ir Șen și Pol Pot și-au jucat șeptică pe dezbrăcatelea.
Raspunde

Adrian Razvan

Acum 9 ani

Esti perseverent ? Ai rabdare ? Esti responsabil ? Esti ambitios ? Crezi in tine, si in succesul tau ? Ai ambitia de a deveni independent ? Daca da, iti garantez si te voi invata pas cu pas cum sa iti atingi telurile ! Vom deveni parteneri, buni prieteni, capatam incredere deplina unul in altul si CASTIGAM ! Nu este nevoie decat de un calculator conectat la internet. Pentru mai multe detalii astept un mail de la tine la aceasta adresa: [email protected]
Raspunde

B.Utoru

Acum 9 ani

Olteanca-i bună pentru reclama aia cu \"Balcoanele-s cât o cameră\".
Raspunde

siby

Acum 9 ani

Sechestru asigurator pe avere pentru recuperarea prejudiciului si 10 ani de relaxare ar fi in regula cred...ce tot atata tam-tam si amanari!
Raspunde

pasa hassan

Acum 9 ani

Cand urmeaza parasuta de Stroia Carmen , femeia de moravuri usoare care i-a fost adjuncta si amanta din vara lui 2013 pana la inceputul lui 2014. Se mandreau amandoi cu abuzurile facute impreuna vis a vis de angajatii dsv-ului. De altfel am auzit ca aceasta golanca a mai facut abuzuri si la Galati, in dsv-ul de la care a venit. daca a cazut asta, poate vine si randul ei, ca la Galati nu a descoperit-o nimeni.
Raspunde

iuliana

Acum 9 ani

Cele mai noi locuri de munca! Seriozitate maxima! Contract legal si incheiat imediat! Au inceput primele plati! Foarte multi oameni lucreaza deja cu noi! NU e joc piramidal si NU e MLM! Cei care au inceput activitatea sunt foarte multumiti! Lucrati 3 ore pe zi, ca operator online, si castigati 300 dolari lunar! Va trimitem detalii dupa ce expediati textul \"Info\" la adresa de email: [email protected]
Raspunde

Ioan

Acum 9 ani

Locuri de munca in toata tara! Oferim din start contract legal si seriozitate maxima! Oferim si dovada platii! Primele castiguri au fost deja acordate! Tot mai multi oameni multumiti lucreaza cu noi! NU e MLM si NU e joc piramidal! Aveti sansa de a castiga 300 de dolari lunar, lucrand 3 ore pe zi ca operator online! Va trimitem detalii dupa ce trimiteti textul \"Info\" la adresa de email: ***
Raspunde

onu

Acum 9 ani

Cele mai sigure locuri de munca! Oferta extrem de serioasa! Asiguram dinstart contract legal! Deja s-au facut primele plati! Multi oameni s-au convins, e randul dumneavoastra acum! NU este MLM! NU este joc piramidal! Castigurile sunt garantate! Cautam operatori online care vor sa castige cel putin 300 de dolari lunar, cu o munca usoara de 3 ore pe zi! Pentru a va oferi detalii, trimiteti textul \"Info\" la adresa de email:[email protected]
Raspunde

Nota 10 siby

Acum 9 ani

Siby are dreptate, sechestru si racoare. Ptr Joseph-a fost tov Johannis inspector scolar? Si inca sas, pe vremea lui ceausu? Deci trebuia ca sa aiba aceasta functie, sa fie mai comunist si mai inrait decit colegii lui romani. S-ar putea sa aiba dreptate stewe. Merita verificata informatia.
Raspunde

SIBIU

Acum 9 ani

Romania trezeste-te: pozele celor doi sunt copia fidela a lui corado catani si silvia conti, DEJA SUNTETI INVINGATORIIIIIIIIIIIIIII ORGANIZAM MITING DE SUSTINERE PENTRU VOI, SIBIUL ARE CE SE MANDRI
Raspunde
Anuleaza raspuns

Lasa un comentariu

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim. Adresa ta de email nu va fi publicată.

Sus