X

Dragi Sibieni,

Pe 16 noiembrie 2014 vom merge la vot și fiecare dintre noi va vota potrivit conștiinței sale civice, opțiunii politice și simpatiilor lui electorale.
Eu voi vota pentru funcția de Președinte al României pe Victor Ponta din următoarele considerente:
 
Vreau o Românie unită, nu o Românie dezbinată, bicoloră, polarizată, ci o țară a tuturor românilor de aici și de pretutindeni.
Instituții consolidate, independența Justiției, lupta împotriva corupției și a corupțiilor, așa încât nimeni să nu fie mai presus de lege, mai ales cei din clasa politică.
Conservarea culturii și identității comunităților românești din afara țării, cât și a comunităților de orice etnie din interiorul României.
Tinerii să fie considerați cu adevărat viitorul României, iar România să devină adevărata lor casă.
O națiune sănătoasă trupește și sufletește prin redeschiderea și construcția de noi spitale, școli, biblioteci, muzee și alte instituții educaționale.
Respectarea cu fermitate a angajamentelor asumate la nivelul Uniunii Europene și NATO.
 
 
Pact Național de Dezvoltare pentru 20 de ani, prin consens cu toate forțele politice.
O economie performantă în Europa și în regiune.
Nivel de trai ridicat pentru toți românii, atât angajați, cât și pensionari.
Tehnologizarea agriculturii și subvenționarea acesteia la standarde europene.
Atragerea în sistemul public, dar și privat a cât mai multor tineri pentru a contribui la reformele necesare unei Românii Puternice. 
 
 
Cu alese gânduri și inimă curată,
Constantin Sofrone
Președinte – Organizația Județeană Partidul Conservator din Sibiu

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim

Comentarii

comentarii

43 opinii

  1. Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

    andrei3

    nene sofroane eu il votez !
    nu pot sa-l vad pe sibianul iohannis sustinut de blaga-boc-udrea-turcan
    daca candida fara sprijin pdlist il votam cu 2 miini

  2. Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

    PSD-ist din moși-strămoși

    Vot Final 16 novrembire : W Ponta -> 89,12% !!
    K.W. Johannis : -> 52,44 %. Invingator cu scoru de 89,12 la 52,44 …. W Ponta !!!!

  3. Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

  4. Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

  5. Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

  6. Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

  7. Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

    aaa

    Bunul simt ma impiedica sa spun unde ma sterg cu parerea ta pe care nimeni nu ti-a cerut-o.Nu ai calitatile intelectuale sa iti dai cu părerea.Probabil ai executat ordinul varanului de la racoare.

  8. Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

  9. Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

    cântarul din baie

    Costică Sofrone nu faci decât să te bagi în seamă într–un mod cât se poate de jalnic. Toată lumea știe că l–ai pupat puternic în***pe răposatul Eftimie Costeiu cât timp a fost patronul – de–acum – defunctei firme Balanța! Marș înapoi la Moldova ta natală usturoi uman!

  10. Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

    io

    a fost atat de activ latraul asta comunist de la Felix Motanul incat e prima data cand aud de el si citesc toate ziarele on line din judet..va dati seama ce activ este….huoooo bolseviciilor

  11. Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

    Magda

    Rusine Sofrone!
    Esti pus de Varan si de Tonta sa incurci lumea ?
    N-avem nevoie de lichele ca si voi !
    Plecati unde creste piperul si ramineti acolo, tradatorilor !
    Noi il vrem pe Johannis presedinte !

  12. Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

    cântarul din baie

    Costică Sofrone a fost propagandistul Balanţei până în 22.12.1989. El se ocupa de confecţionarea lozincilor şi a pancartelor care proslăveau \”realizărili\”….

  13. Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

    Liviu Dragnea

    Comunicat PSD foarte important !!! 10.11.2014 17:00

    Raspunde

    Simtim la fel, votam la fel, suntem la fel !!

    Pentru a evita aglomeratia la urne, votantii PSD sunt rugati sa se prezinte la urne LUNI 17 NOIEMBRIE 2014 incepand cu orele 06:00 dimineata.

    Seara la orele 22:00 ne vom aduna din nou pentru a sarbatori victoria minunatului si preaiubitului nostru candidat.

    10 Noiembrie 2014
    LIVIU DRAGNEA

  14. Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

  15. Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

    sibian

    V-as pune pe voi lichele politice sa maturati soseaua Alba-Iulia de la un capat la altul. De-ar veni nu Iohannis presedinte, ca sa umple inchisorile cu gasca voastra comunista, ci Vlad Tepes ca sa le goleasca si sa imputineze din ciupearca rosie ce exista in Vechiul Regat.

  16. Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

    job

    bai pe astia de la psd ,nu are treaba cu tara ,este singuru job la care se pricepe uitativa la copy -paste 007 ,7 case in 6-7 ani de cariera ,a adunat avere cit unu de afara on vreo 5-6 generati .bai astia de la dna ,nu va bate la ochi cum a adunt asta incepind precoce cariera de magistrat atitea propietati [7 ] si banet cit s-a platsti o luna pensile si salarile in judetu gorj ,s-a nu spuneti ca este asociatu lui dan sova si coperitoru lui microsoft ,in 2 ani si jumatate a reusit sa-l depaseasca pe ceausescu la numaru de neamuri angajate la sxervici publice ,s-a ne ferasca domnu s-a ajunga asta prsedinte [ponta ] s-a vezi in lipsa de perspectivacum angajeaza pe la minstere tot gorju ca acolo somaju mare

  17. Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

  18. Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

    joseph

    Băi, al dracu sas pribeag ești tu, de la București cu Ip de la Serviciul de Telecomunicații Speciale, audiențele sunt ceva de pe timpul fanarioților, la noi în Sibiu, aparatul se mișcă binișor, numai demenții și văduvele isterice se duc în audiență.

  19. Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

    sorin=un lucru

    De ce il votezi pe ponta?Vrei o Romanie unita?Pai olguta vrea razboi civil,primarii ii ameninta cu moartea pe satenii ce nu-l vor pe ponta,cultura a-ti conservat-0 pe la udmr,economie cu investii 0 a-ti facut-o puternica.Fara stima iar de ganduri…

  20. Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

    Dan

    Cine *** esti tu ma mizerie ? PC ul a avut un sef adevarat, un om cu scoala la MIT, dar care nu s-a bagat in mocirla, pentru ca are caracter. Tu cum ai aparut si ce CV ai mai sluga lui #puiemonta ?

  21. Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

  22. Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

  23. Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

    Ionel

    Oferte de lucru urgente! Incheiati imediat contract legal si incepeti rapid o activitate noua, usoara, serioasa si profitabila! Foarte multi oameni au inceput deja sa lucreze! Seriozitatea noastra este absoluta! Primele castiguri au fost deja acordate! NU este joc piramidal sau MLM! Avem nevoie de operatori online care sa lucreze 3 ore pe zi si sa castige 300 dolari lunar! Pentru a afla detalii,trimiteti textul \”Info\” la adresa de email: locmunca.office@gmail.com

  24. Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

    sibianca

    Mi-e rusine ca sunt sibianca! Aroganta si procesarea lenta… ale lui johannis, vor fi ,,arme\’\’ in mainile lui blaga, videanu, anastase, olteanu, etc. adica usor manipulabil. Decat unul care are ,,rechini\’\’ in spate, mai bine unul care e sustinut de ,,baroni\’\’ dar care vrea sa faca ceva… Corpul de control al lui Ponta a facut peste 400 de sesizari la DNA.

  25. Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

  26. Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

    @sibianca cu IP de jud. Olt

    Daca ti-e rusine fa-ti o schimbare de sex sau o clisma.
    Sau schimba-ti IP-ul de Izbiceni, judetul Olt. Spune-le la sefii tai ca au angajat niste prosti pentru diversiuni, apoi mergi si canta in corul bisericii, fă Doinițo !

  27. Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

    scatologul de serviciu

    Evolutia salariului minim pe economie in Romania:
    – 2000 – 45 euro
    – 2005 – 85 euro
    – 2014 – 205 euro
    Comparativ, n Belgia, minimul pe economie e de 1.502 euro, in Franta – 1430, Anglia 1.190, Spania 753 sau Grecia 684. Suntem pe drumul bun, doar ca drumul e lung si noi, astia care suntem acum in viata, nu vom mai avea parte de salarii decente in tara natala. Deci, daca vrei sa traiti bine, singura solutie e emigrarea.

  28. Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

    ptr.27

    FELICITARI!
    Solutie muninata pentru Johannis. El sufera ca desi isi iubeste famialia și pe fiica lui pe care a dat-o in adoptie la varsta de 5 ani, a ramsa in ROMANIA ca sa o faca NARE(!?). Are o sarcina mai importanta pentru natiunea lui decat pentru familie. Se sacrifica.
    DAR SA VOTAM CA SA-I DAM DREPTUL SA-SI REINTREGEASCA FAMILIA si sa nu dezintegreze România. zic bine?

  29. Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

    @28

    Băi martalogule, ce scrie omul ăla şi ce pricepi tu? Aşa v-a învăţat la şcoala de partid, făra cap şi fără coadă ?Du-te de te caută analfabet pontist, famialiast muninat.

  30. Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

    Ardelean

    bai moldovean nereusit – noi sibienii votam JOHANNIS fiindca avem incredere si vrem sa terminam cu criminalii neocomunisti ! ROMANI – VOTATI KLAUS JOHANNIS PRESEDINTE !

  31. Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

  32. Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

    @31 io

    ;Mai, poate de ebola mai scapi, dar de Johannis, ba!!! Azi-maine cumpara si blocul in care stai si te pune sa-i platesti chirie si iti da meditatii la fizica! Bineinteles, pe bani, ca sa cumpere si blocul de vis-a-vis! Cine are urechi de auzit sa auda!!!

  33. Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

    balanta s.a.

    Costica, ai imbatranit si tu, dar de cand invarti politica precum scroafa bostanul prin curte, ai o figura mai intelectualizata! Ti-ai uitat de cand erai maistru la Balanta! Ce vremuri, ce vremuri! Si noi eram asa de tineri!

  34. Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

  35. Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

  36. Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

  37. Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

    bv iohannis

    Johannis a pornit timid, are carente, dar devine din ce in ce mai combativ!
    Macanel a inceput agresiv si a ramas intr-un piston!
    Pino sia tot musca buzele -un semn de anxietate, minciuna si stress
    Tot isi cauta fituicile plagiatorul asta PENIBIL…, fara ele NU macanea nimic….
    Domnule ponta va laudati ca aveti multa scoala dar nimeni nu va invatat ca trebuie sa asteptati sa termine de vorbit interlocutorul si apoi sa vb dumneavoastra,imi pare rau dar iohanis e mult mai inteligent si mai educat
    Bv Iohannis

  38. Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

  39. Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

  40. Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

  41. Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

    misa

    Fiecare dintre noi are o optiune politica sau nu, fiecare face parte dintr-o organizatie politica sau este apolitic.
    Dorim sa facem politica sub fusta unei doamne sau domnisoare, dar nu avem barbatia sa luam taurul de coarne si sa devenim un lider mai mic sau mai mare, mai bun sau mai prost.
    Nu inteleg de ce asa o rautate si indreptata numai spre o directie.
    Aseara am urmarit emisiunea privind alegerea viitorului presedinte, sincer cred ca unul dintre candidati trebuie sa faca altceva in viata dar nu politica si nu administratie.
    Cred ca in 1989 am luptat deceaba cu regimul comunist ca nu aducem nimic nou sa relansam aceasta tara.

  42. Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

  43. Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

    ZmjiG0ol

    Flash news . suntem Albania cu o alta deimrnue si alta religie. Stiu de certurile politice din acea perioada. Ciorbea a gresit. A fost un om slab. Nu a taiat cand trebuia rana si din cauza asta am pierdut un picior. De asta acum topaim. Este un alt om pe care istoria Romaniei il va cataloga ca un om slab, care nu si`a facut treaba cum trebuia, precum multi alti premieri pe care i`am avut dupa `90.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

Turnul Sfatului Online
  • Politica
  • Contact