Vineri,
19.04.2024
Parțial Noros
Acum
9°C

Exercitii de descarcerare si workshop-uri la Zilele Medicinei de Urgenta Sibiene

Zilele Medicinei de Urgenţă Sibiene, manifestare ştiinţifică organizată de Unitatea de Primiri Urgenţe a Spitalului Clinic de Urgenţă Sibiu împreună cu Facultatea de Medicină din cadrul Universităţii „Lucian Blaga” din Sibiu, va debuta săptămâna aceasta. Astfel, între 21-23 respectiv 28-30 noiembrie vor avea loc o serie de ateliere practice, cursuri şi prezentarea unor lucrări ştiinţifice.

Deschiderea oficială va avea loc vineri 21 noiembrie, ora 16.00, în Aula Magna a Universităţii „Lucian Blaga” din Sibiu, şi va fi realizată de dr. Roşca Constantin, medic şef UPU şi Balcu Laurenţiu Cosmin, inspector şef al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Sibiu.

Manifestarea va continua sâmbătă, prin prezentarea de către medicii UPU Sibiu a unor cursuri teoretice.

„Cursul nostru este singular în peisajul medical al oraşului şi adună de fiecare dată un număr record de cursanţi, peste 400 anual. Interesul permanent arătat de participanţi se datorează calităţii prezentărilor, care aduc la cunoştinţa celor interesaţi ultimele noutăţi privind protocoalele de resuscitare, conform cu (European Guidlines of Resuscitation). În plus, toţi participanţii primesc un atestat care să confirme absolvirea programului de pregătire”, a explicat dr. Constantin Roşca.

În cadrul evenimentului, duminică 23 noiembrie, la sediul ISU Sibiu vor avea loc şi o serie de ateliere practice susţinute de paramedicii SMURD.

„Un alt punct forte al cursului, foarte apreciat de cursanţi, sunt workshop-urile desfăşurate în cadrul Centrului de pregătire a paramedicilor SMURD Sibiu, unde cei interesaţi, pot exersa manevre de resuscitare pe manechine”, a adăugat dr. Roşca.

Zilele Medicinei de Urgenţă Sibiene vor continua şi în perioada 28-30 noiembrie cu cursuri teoretice care se vor desfăşura în sala senatului ULBS, situată în cadrul Facultăţii de Medicină, str. Lucian Blaga, nr. 2A, începând cu ora 10:00.

Zilele Medicinei de Urgenţă Sibiene se vor încheia duminică 30 noiembrie cu o altă serie de ateliere practice care vor consta în exerciţiu de descarcerare, imobilizări coloană vertebrală, fracturi membre, tehnici de mobilizări în bloc, bandaje şi pansamente.

Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Dorina Nitu

de Dorina Nitu

Social
Telefon:
0742 381 305

Comentarii

2 comentarii

X

Acum 9 ani

Din pacate nu scrie nicaieri, dar tot efortul depus pentru buna desfasurare si continuitatea de 21 de ani a acestui eveniment cade in spatele paramedicilor voluntari SMURD Sibiu. Sa va fie rusine ca minimalizati actiunile lor.
Raspunde

aida

Acum 9 ani

am primit afise electorale ale lui ponta si PSD cu fotografia lui arafat ducadam si alti .Arafat egal PSD ma-ti dezamagit.foarte bine ca nu ati spus nimic de SMURD sa nu va implicati politic d-ule dr Rosca
Raspunde
Anuleaza raspuns

Lasa un comentariu

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim. Adresa ta de email nu va fi publicată.

Sus