Joi,
28.03.2024
Partial Noros
Acum
17°C

Echipa presedintelui. O sibianca "preluata" de la Basescu

Președintele ales Klaus Iohannis și-a definitivat lista de consilieri cu care își va începe de luni mandatul. Printre ei se află și o sibiancă, Delia Dinu. Fiica fostului șef al Centrului Militar Județean Sibiu, Delia Dinu își va continua munca începută la Cotroceni în mandatul președintelui Traian Băsescu. Delia Dinu coordonează și acum compartimentul pentru protocol al Administraţiei Prezidenţiale. Dinu a fost ofiţer în cadrul Serviciului de Protecţie şi Pază din 2000 până în 2012, iar în 2009 a fost decorată de preşedintele Traian Băsescu cu Ordinul Naţional „Serviciul Credincios” în grad de Cavaler. 
Alături de ea, în echipa lui Iohannis fac parte doi foşti miniştri, doi foşti parlamentari, membri ai PNL, dar şi neafiliaţi politic.  
 
Între viitorii consilieri prezidenţiali, potrivit informaţiilor neoficiale obţinute de Mediafax, se numără: George Scutaru, fost lider al deputaţilor PNL, va deţine poziţia de consilier prezidenţial pentru probleme de securitate naţională. Scutaru a fost jurnalist al agenţiei Mediafax din 1993 până în 1998, când a devenit consilier al preşedintelui ApR, Teodor Meleşcanu, formaţiune politică la care şi-a depus şi adeziunea. În 2001 Scutaru devine membru al PNL, în urma fuziunii cu ApR, şi obţine în 2002 funcţia de preşedinte al Biroului Politic Teritorial PNL Buzău. Din 2010 şi până anul acesta a condus organizaţia judeţeană a PNL Buzău. Scutaru a deţinut trei mandate consecutive de deputat şi s-a specializat în probleme de securitate, după ce a absolvit Facultatea de Istorie la Universitatea Bucureşti.
 
Leonard Orban, fost comisar european pentru multilingvism, va coordona în calitatea de consilier prezidenţial domeniul afacerilor europene. Orban a fost secretar de stat în cadrul Ministerului Integrării Europene şi ulterior a devenit ministru al Afacerilor Europene în Guvernul Boc, începând cu septembrie 2011, menţinut în Guvernul Ungureanu şi în primul Guvern Ponta. Orban a mai fost consilier prezidenţial pentru afaceri europene al preşedintelui Traian Băsescu între 2010 şi 2011.
 
Andrei Muraru, fost preşedinte al Institutului de Investigare a Crimelor Comunismului şi Memoria Exilului Românesc (IICCMER), va deţine poziţia de consilier prezidenţial pentru relaţia cu societatea civilă şi autorităţile publice. Muraru este istoric şi s-a remarcat prin demararea investigaţiilor şi iniţierea procedurilor judiciare împotriva torţionarilor regimului comunist. A fost timp de un an, între 2006 şi 2007, consilier în cadrul cancelariei premierului Călin Popescu Tăriceanu. S-a aflat pe lista de candidaţi ai PNL la europarlamentarele din acest an, dar nu a obţinut mandatul, iar după congresul PNL a devenit consilier al lui Klaus Iohannis odată cu alegerea acestuia în funcţia de preşedinte al partidului.
 
Lazăr Comănescu, actual ambasador al României în Germania, ar urma să preia poziţia de consilier prezidenţial pentru politică externă, fiind necesară declanşarea de către şeful statului a procedurilor de rechemare din calitatea deţinută. Comănescu a fost ministru al Afacerilor Externe între aprilie 2008 şi decembrie 2008, în Guvernul Tăriceanu. El şi-a început cariera de diplomat în urmă cu 42 de ani la Departamentul Organizaţii Economice Internaţionale din Ministerul Afacerilor Externe, activând în Ministerul Afacerilor Externe în aproape toate funcţiile, de la consilier, consilier al ministrului, director de cabinet, director general sau secretar de stat. Comănescu are şi titlul de doctor în relaţii economice internaţionale la ASE Bucureşti.
 
Dan Mihalache, actual secretar general adjunct al PNL pe probleme de strategie şi analiză politică, ar putea prelua poziţia de consilier prezidenţial, şef al Cancelariei. Mihalache a fost ziarist la începutul anilor ’90 şi ulterior s-a implicat în partidul Alianţa pentru România. Între 2001 şi 2004 a fost consilier al premierul Adrian Năstase, din 2006 observator la Parlamentul European, iar din 2007 europarlamentar. Mihalache a fost ales deputat pe listele PSD în legislatura 2004 – 2008, iar în 2009 a devenit consilier al preşedintelui PNL Crin Antonescu. Mihalache a fost secretar general adjunct al Guvernului Ponta, părăsind însă această funcţie în urma unor declaraţii controversate în privinţa Agenţiei Naţionale de Integritate şi a parteneriatului cu SUA. El a fost cercetat de inspectorii ANI pentru incompatibilitate, întocmind un raport pe care Mihalache ulterior l-a contestat în instanţă şi a avut câştig de cauză.
 
Cosmin Marinescu, conferenţiar universitar la Academia de Studii Economice, ar putea deveni consilier prezidenţial pentru mediul de afaceri. El a fost consilier al ministrului Finanţelor, Daniel Chiţoiu, şi secretar general adjunct al PNL. În urma ruperii de PNL a aripii Tăriceanu, Marinescu a rămas în PNL şi s-a ocupat de coordonarea programelor economice promovate de liberali. Este fondatorul cursului de Economie Instituţională din cadrul ASE Bucureşti şi coordonator al Centrului pentru Economie şi Libertate – ECOL.
 
Tatiana Niculescu Bran, scriitoare şi fost jurnalist la BBC, a fost anunţată de către Klaus Iohannis în calitatea de purtător de cuvânt şi consilier prezidenţial. Ea a fost între 1995 şi 2004 redactor la Radio BBC World Service, Secţia Română de la Londra, iar între 2004 şi 2008 a condus biroul BBC World Service de la Bucureşti. Niculescu Bran a publicat, în 2006, primul roman non-ficţional din literatura română, ”Spovedanie la Tanacu”, urmat, în 2007, de ”Cartea Judecătorilor”. Cele două romane, în dramatizarea autoarei, au devenit piese de teatru. ”Spovedanie la Tanacu” a avut premiera la New York în 2007, în regia lui Andrei Şerban. Acelaşi volum a inspirat, de asemenea, filmul ”După dealuri” al lui Cristian Mungiu, film dublu premiat la Festivalul de la Cannes 2012.
 
Simina Tănăsescu, profesor universitar, doctor în drept constituţional, va deveni consilier prezidenţial coordonator al departamentului constituţional-legislativ. Tănăsescu este prodecan al Facultăţii de Drept a Universităţii din Bucureşti, a fost judecător între 1991-1993, profesor la Institutul Naţinal al Magistraturii, implicată în numeroase proiecte europene şi organizaţii de profil. În 2009, Tănăsescu a fost numită membru al CSM din partea societăţii civile pentru un mandat care s-a încheiat în 2011.
 
Laurenţiu Ştefan, care a activat în calitate de consilier politic al ambasadei SUA, ar putea deveni consilier prezidenţial pentru analiză politică al preşedintelui Klaus Iohannis. El este profesor colaborator al Facultăţii de Ştiinţe Politice din cadrul Universităţii Bucureşti din 1999 şi doctor în ştiinţe politice din 2003. Laurenţiu Ştefan este fondator şi preşedinte (2000-2005) al Societăţii Române de Ştiinţe Politice. A lucrat în cadrul Agenţiei MEDIAFAX şi a colaborat la Ziarul Financiar, urmând ulterior studii postuniversitare politice la Cambridge -1998 şi apoi bursa oferită de Colegiului Noua Europă (1999-2002). Este autor şi coordonator al unor volume, lucrări şi articole despre politica românească, recrutarea elitelor politice, atât la nivel naţional şi local.

Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Comentarii

12 comentarii

gdf

Acum 9 ani

Iohannis si Base= aceeasi supa doar ca il loc de morcov s-a pus baby carrot
Raspunde

eu

Acum 9 ani

ptr. gdf. esti un mare pampalau, hahaa
Raspunde

mutu de la manutanta

Acum 9 ani

Dar un consilier care sa-i spuna primei doamne cum sa se imbrace nu are? Il propun pe Catalin Botezatu!
Raspunde

@3

Acum 9 ani

Lasa-l pe Bote,e bolnav cu inima saracu ,n-are timp,mai bine s-ar imbraca prima doamna dupa modelu Biancai Dragusanu:)))) hi hi:))))
Raspunde

Bravo Delia!

Acum 9 ani

Bravo Delia, i-ai „ciugulit” bine!
Raspunde

gdf

Acum 9 ani

\"eu\" esti cumva vre-o leguma din supa?
Raspunde

eu

Acum 9 ani

exact, sunt idioata din nastere, hahaa
Raspunde

ana

Acum 9 ani

Felicitări Delia , ești o fata deosebita!
Raspunde

Magda

Acum 9 ani

Felicitari d-na Dinu ! @ 3 : Prima Doamna a Romaniei , d-na Johannis este inteligenta ,competenta si stie foarte bine sa se imbrace decent,elegant , fara ajutorul altora !
Raspunde

hop

Acum 9 ani

unu\"de isi zice Mutu,se leaga de Prima Doamna ,cica are nevoie de unu s-o imbrace.....mai Mutu-le leaga-te de nevasta-ta (daca ai..nu cred...)mai bine mincai un c...t,neispravit ce esti
Raspunde

hop

Acum 9 ani

Bravo Delia,esti o figura demna,care denota comprtenta si profesionalism,cinste tie
Raspunde

sorin

Acum 9 ani

A,asa a ajuns taticu general in rezerva?Politruc o viata intreaga,a plantat-o pe fica-sa unde trebuie.Si mai spunem ca in decebrie 89 a fost \"\"revolutie\"\"!
Raspunde
Anuleaza raspuns

Lasa un comentariu

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim. Adresa ta de email nu va fi publicată.

Sus