Vineri,
29.03.2024
Parțial Noros
Acum
13°C

Tinerii sibieni care vor sa munceasca in Germania pot beneficia de ucenicie gratuita prin programul "The job of my life"

Ministerul Federal al Muncii şi Afacerilor Sociale din Germania, prin intermediul Agenţiei Federale a Muncii şi a Centralei de Mediere a Străinilor şi Specialiştilor ZAV Bonn – Serviciile de Plasare Internaţională, a lansat programul The job of my life, prin care se urmăreşte promovarea mobilităţii ocupaţionale a tinerilor din ţările membre ale Uniunii Europene şi ale Spaţiului Economic European şi Elveţia, interesaţi să urmeze cursuri de ucenicie/stagiatură în această ţară.

În cadrul acestui program se pot înregistra şi pot beneficia de ucenicie/stagiatură în cadrul unor companii din Germania, pe o perioada de 3 ani, tinerii care dispun de o diplomă de studii (şcoală profesională, bacalaureat sau licenţă, fără diplomă de master); care până în momentul înregistrării în acest program nu au locuit în Germania pe o perioada mai mare de 3 luni; care nu au beneficiat încă de ucenicie/stagiatură în ţara de origine sau în altă ţară.

Programul de formare profesională duală presupune desfăşurarea unei activităţi practice la un angajator timp de 3 - 4 zile/săptămână, perioadă în care tinerii pot învăţa secretele meseriilor pentru care au aplicat. În paralel, vor participa la cursuri de formare profesională între 8 - 12 ore/săptămână, unde vor studia partea teoretică specifică domeniilor de activitate alese.

În Germania sunt 350 de meserii pentru care se pot organiza cursuri de formare profesională duală. Lista acestor meserii se regăseşte pe site-ul proiectului www.thejobofmylife.de/en.

Se acceptă tineri care vorbesc limba germană, engleză, dar şi care vorbesc doar limba română. Persoanele care vorbesc limba germană şi engleza trebuie să se înregistreze pe portalul www.thejobofmylife.de/en - rubrica Registration, cele care vorbesc limba română se vor putea înregistra în momentul interviului.

În perioada 19 - 23 ianuarei 2015, experţii Serviciului de Plasare Internaţională (ZAV) Rostock vor veni în România pentru trei perioade de recrutare. Aceste perioade vor avea drept scop recrutarea a 60 de tineri care sunt interesaţi să urmeze cursuri de ucenicie în meseriile de zidar, constructor drumuri, bucătar, specialist în industria hotelieră şi specialist restaurant. Distribuţia teritorială a selecţiilor pentru care se solicită sprijin, în funcţie de meserii, este următoarea:

- 20 - 21 ianuarie în Sibiu, recrutare pentru 30 de posturi (câte 10 posturi pentru fiecare meserie) pentru bucătar, specialist în industria hotelieră şi specialist restaurant;

- 20 – 22 ianuarie în Timişoara recrutare pentru 15 posturi pentru zidar;

- 22 ianuarie în Braşov pentru 15 posturi pentru constructor drumuri.

Pentru informaţii suplimentare, persoanele interesate sunt aşteptate în perioada 05-19.01.2015 la sediul AJOFM Sibiu, strada Morilor nr. 51 A, etaj 4 , camera 440 tel: 0269.21.08.82 interior 119 şi 0269.23.77.19, e-mail [email protected] .ro.

Foto: incomod-media.ro

Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Dorina Nitu

de Dorina Nitu

Social
Telefon:
0742 381 305

Comentarii

0 comentarii

Anuleaza raspuns

Lasa un comentariu

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim. Adresa ta de email nu va fi publicată.

Sus