Vineri,
29.03.2024
Cer Senin
Acum
20°C

Ce face Primaria cu gropile din strazi? Joi va fi luata o decizie

Dacă valoarea estimată a lucrărilor de plombare a gropilor din străzile Sibiului este mai mică de 100 de mii de euro, momentul în care aceste gropi ar urma să fie astupate este destul de apropiat. Dacă valoarea estimată depășește pragul de 100.000 de euro (fără TVA), atunci trebuie organizată o procedură de achiziție publică mai elaborată, care poate amâna momentul intervențiilor pe străzile din Sibiu cu câteva săptămâni. Valoarea estimată va fi stabilită în cursul zilei de joi, anunță primarul interimar Astrid Fodor, care spune că ”recensământul” gropilor existente a fost încheiat.
”Vom vedea dacă trebuie să mergem pe procedura cererii de ofertă sau a încredințării directe. În cursul acestei săptămâni finalizăm evaluarea valorilor. Dacă am putea să facem încredințare directă ar fi foarte bine, căci s-ar desfășura lucrul mai repede. În cursul acestei săptămâni, până joi, am un răspuns de la Direcția Tehnică. Sunt destul de multe gropi, da”, admite Astrid Fodor.

Este necesar un contract pe o perioadă mai lungă

Este prima primăvară din ultimii 15 ani în care Sibiul nu are, deocamdată, cu cine să reabiliteze străzile după anotimpul rece. În ultimii 15 ani, administrația locală a avut un contract cu SC Drumuri și Prestări Construcții SA, desemnat administrator al drumurilor din oraș, contract în baza căruia Primăria emitea comenzi, DPC le executa și emitea facturile aferente. Contractul respectiv a expirat în vara anului trecut și, până acum, Primăria a licitat un singur pachet de reparații, pachet care prevedea în special lucrări de refacere a stratului de uzură de pe mai multe străzi.
Primarul interimar Astrid Fodor spune că soluția unui contract-cadru în baza căruia să fie făcute anual comenzile de reparare a străzilor după anotimpul rece este luată în calcul pentru viitor. ”Dar nu anul acesta. Acum suntem sub presiunea timpului. Din punctul meu de vedere, un contract pe o perioadă mai lungă este mai eficient, chiar dacă necesită o procedură care durează mai mult”.

Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Traian Deleanu

de Traian Deleanu

Investigații, Administrație
Telefon:
0740 039 148
E-mail: traian[at]turnulsfatului.ro

Comentarii

31 comentarii

socialistul

Acum 9 ani

Am inteles ca Doamna Primar a gasit solutia reducerii gropilor din sosele. Le uneste din 3-4 gropi va face o singura groapa
Raspunde

sibiu

Acum 9 ani

Sibiul niciodata nu arata atat de rau la drumuri ca anul acesta. Concluzia: calitatea ff proasta a lucrarilor. NU AM NIMIC CU DPC, DAR SI-AU BATUT JOC LA REFACEREA GAURILOR CU PETECE SI A SANTURILOR DUPA LUCRARILE LA UTILITATI. LUCRARI EFECTUATE F PROST A SE VEDEA CALEA DUMBRAVII INTRE CIMITIR SI DIMA. CHIAR SI MILEA DE LA IPJ SIBIU PANA PE SEMAFORULUI SUNT PORTIUNI F PROASTE. NU MAI vorbim de calitatea marcajelor. VA ROG DOMNILOR DE LA PRIMARIE SA COMUNICATI CELOR CARE VOR REFACE GROPILE SA AIBA IN VEDERE SI GROPILE DIN TROTUATELE AFECTATE CAND S-AU INLOCUIT DIFERITE RETELE CAT SI O GROAZA DE INDICATOARE CARE SUNT INTOARSE SAU INDOITE LA PAMANT. MI SE PARE STRIGATOR LA CER SA ASFALTEZI CUM AU FACUT TOAMNA TRECUTA DPC STRATUL DE UZURA PE MIHAI VITEAZU SI SA NU PUI 2 LOPETI DE ASFALT IN FATA LA CREDIT COOP UNDE E UN SANT IN TROTUAR DE ITI RUPI GATUL. ASTA INSEAMNA INDIFERENTA SI MISERUPISM
Raspunde

cititor

Acum 9 ani

Vizitati cartierul de blocuri de pe Milea,pe partea dreapta,de la intersectia cu Dumbravii si sens spre Selimbar!Dupa ce ca este distrus ca infrastructura(circulatie masini si pietoni)a devenit si foarte circulat de masini ce nu apartin locatarilor urmare sensurilor unice de pe Oituz si Lomonosov.Iar in privinta gunoaielor sintem in TOP!
Raspunde

Biluta

Acum 9 ani

Intr-un oras civilizat, societati precum DPC, nu ar trebui sa existe. E un sistem capusa care fura bani de la bugetul local apoi ii intorc unor persoane sau asociatii controlate de primar si vice.
Raspunde

#!

Acum 9 ani

las ca restul is mai curati. unii capusa cunoscuti altii vampiri noaptea
Raspunde

comunistu

Acum 9 ani

bai grijuliilor gropile le face aia cu utilitatile .dupa ce sparg derumurile le comanda unor detractori ,mai vine si generalu iarna care lucra +calitatea asfaltului . bai ce s-a faci au comunisti va laat vreo 800 de strazi de pamint la astea s-au mai adaugat vreo 300 ca sibiul s-a extins de a trecut de cisnadie si de cristian ,va face stati blinzi circotasilor ,nu e mai bine de cindrea ca nu face nimic ,a trecut 3 ani si nimic din marille proiecte ,continua doamna primar ce a lasat ,johannis ,si s-a vezi cum vei cistiga alegerile cu scoruri de 80 -90 la suta ,ca nu vom fi asa de intunecati la minte s-a punem unu din speta la aia de au fost primari pina in 2000.bai circotasi primaria pentru voi este o palarie prea mare ,dai inainte sunteti in grafic ,pe uni de astia de posteaza si daca le platesti taxele si impozitile tot gaseste ceva s-a nu-le convina
Raspunde

Doina Dutu

Acum 9 ani

Cautam Operatori calculator pentru publicare anunturi. Se lucreaza comod de acasa aprox 3 ore pe zi Cerinte: - cunostinte minime PC ; - necesar calculator; - conexiune internet; - rabdare; - seriozitate. Nu este necesara experienta. Instruire gratuita oferita sub forma unor lectii prin mail. Veti trece mai intai prin instruire, apoi care doriti, o sa incepeti sa lucrati. Program part-time. Cereti detalii la adresa : [email protected] Oferim si solicitam seriozitate
Raspunde

@6

Acum 9 ani

Niciodata sa nu te raportezi, sa nu te compari, cu unul mai prost ca tine. Daca te intereseaza, sunt destule orase fara strazi de pamant. E adevarat, nu le poti face pe toate, noi am ales sa aruncam milioane de euro pe circ in strada (Chiriac ii zice Teatru), pe cand altii au investit in infrastructura...
Raspunde

@8

Acum 9 ani

Ce vrei de la nătângu\'??? Nu-l mai deranja. Nu trebuie să-i băgăm în seamă pe toți idioții. Să -i lăsăm să se tăvălească în chinuri!!
Raspunde

un sibian

Acum 9 ani

incompetenta MAXIMA la primaria Sibiu sub conducerea \"d-nei Fodor\"!!!
Raspunde

Ioan

Acum 9 ani

Strada Plugarilor , iti rupi masina e rusinos.
Raspunde

@8

Acum 9 ani

faptul ca tu (si altii ca tine) nu inteleg ce inseamna festivalul de teatru pentru imaginea Sibiului nu-I o noutate...totusi ar fi bine sa tineti pentru voi!
Raspunde

joseph

Acum 9 ani

11, E normal, doar de aia se şi numeşte strada Plugarilor!
Raspunde

@13

Acum 9 ani

Mai faci si misto lingau nenorocit!
Raspunde

xulescu

Acum 9 ani

DOMNA PRIMAR CE MAI FACI CU DPC? MA INTREB CE DRACU CAUTA ACOLO PAULESCU MARIOARA CICA ARHIVAR, NU ARE OBIECTUL MUNCII, TOATA ZIUA BARFESTE SI SE PLIMBA IN TOT ORASUL, BA MAI NOU SI AMENINTA PE TOATA LUMEA CA DACA NU FACE CE SPUNE EA NE SPUNE LA FICA-SA CARE CICA E ZIARISTA. SE LAUDA PESTE TOT CA EA VINE LA D-VOASTRA SI PARASTE TOT SI INTOTDEAUNA O ASCULTATI. DAR STITI CA DPC O PLATESTE PENTRU PLIMBARI SI BARFE CU 25 MILIOANE DE LEI????????????????? DA, DA, ATAT INCASEAZA DE LA DPC. LA ASTA CE MAI AVETI DE SPUS DOAMNA PRIMAR???????????
Raspunde

LaFlemme

Acum 9 ani

Zona Mihai Viteazu e praf.
Raspunde

S b

Acum 9 ani

Mergeți pe Lupeni ,Otelarilor
Raspunde

Sb

Acum 9 ani

Ptr ce firme le pregătiți Construcții ,Sinecon ,Universal B ,
Raspunde

gOGU

Acum 9 ani

X B 7
Raspunde

raiul mecanicilor auto si nu numai

Acum 9 ani

Sibiul ar trebui sa fie raiul mecanicilor auto in perioada asta. Si pentru firmele de peticit asfaltul si pentru hingherii de masini e la fel...si mai sunt si alti oameni fericiti... :)
Raspunde

K.Samuel

Acum 9 ani

Da, DPC-ul a fost dezastru, dar nu doar ei si-au batut joc. Calea Cisnadiei a fost executata de Morsa si aproape de intersectia cu Siretului asfaltul s-a mancat pe o suprafata considerabila. Sa nu uitam ca s-a refacut si stratul de uzura pe vreo 200 de m anul trecut, in zona unitatii militare. De asemenea pe Calea Poplacii au aparut denivelari, care denota o proasta executie a fundatiei strazii. Una fost adusa la nivel anul trecut si anul asta ar mai fi 2-3. Calea Poplacii a fost facuta de Geiger parca. Deci vorbim de o proasta manageriare a problemei in Primarie. Contractele sunt prost facute, pentru ca nu prevad despagubiri care sa descurajeze lucrarea de mantuiala, si Primaria nu inspecteaza lucrarile in decursul lor, cat si la finalizarea lor. Daca ar face-o, asfaltari cum gasim pe Calea Dumbravii si alte zone din oras nu ar exista.
Raspunde

@21

Acum 9 ani

Perfect de acord. Daca ar exista clauze mai dure in contracte poate ar fi mai multa seriozitate la asa lucrari importante.
Raspunde

michael

Acum 9 ani

sa speram ca ceva se va face ptr ca e chiar oribil sa mergi cu masina pe drumurile orasului ! de la gropi la transee sau chiar cratere pe toate pe intalnesti si nu sunt rare ! nu de alta dar totusi platim taxe si impozite iar stricaciunile rezultate din aventura prin aceste \" forme de relief \" primaria nu ni le deconteaza ... cred ca s-ar cuveni ca si primaria sa ne arate respect asa cum noi ni-l aratam platind ... calatorii prin gaurile sibiului ...
Raspunde

to be or not to be

Acum 9 ani

sper ca nu vor mai dura mult aceste luari de decizii pentru ca deja pe unele strazi situatia este critica de multe saptamani deja. Strada Cristian este una dintre ele si saptamana trecuta cineva de la primarie zicea ca Luni 23 Februarie vor veni sa faca o nivelare provizorie. Iata-ne azi, miercuri, citind in presa despre joi, care este cam aproape de vineri care este zi scurta la bugetari, care este periculos de aproape de weekend si apoi, nu-i asa, lunea nici iarba nu creste, etc, etc, etc... Despre despagubiri pentru masinile noastre cand o sa luati o decizie? La intrebarea asta stim cu certitudine raspunsul cu totii...
Raspunde

sibian

Acum 9 ani

trebuie facut ceva urgent aproape toate strazile sunt pline de gropi. Ingrozitor sa nu se astupe gropile dupa iarna...DPC si-a batut joc, sa nu se mai aproprie de Sibiu... este RIDICOL!
Raspunde

pentru xulescu

Acum 9 ani

mama mea se afla in concediu. nu are salariu 25 de milioane. cine este mama sau fiica sau sotul, e o chestiune privata, dar ca sa lamurim si chestiunea aceasta, tocmai ca fiica sunt eu si sunt jurnalist, ca sa creada oameni ca dumnevoastra ca mama mea imi da acte de la serviciu ca sa le mediatizez, eu nu scriu deloc stiri cu societatea aceasta. si asta puteti verifica. m-as bucura, daca mama ar avea salariu asa de mare, poate puneti o vorba buna la seful ei, daca tot aveti o parere atat de buna despre salariul ei.
Raspunde

@26

Acum 9 ani

Ești \"jurnalistă\"???? Cred că ești soră cu nătângu\'. La cum te exprimi...ar trebui să te dea afară de la orice ziar. Și nu numai.
Raspunde

@

Acum 9 ani

Cum na mai lucrat Dpc -ul pri oraș din mai anul trecut se vede , dar Pregătiți-vă de cine va lucra si cum va lucra firmele de vaza din Sibiu
Raspunde

justitiarul

Acum 9 ani

D-ra jurnalist, Izabela Paulescu... inteleg faptul ca sangele apa nu se face...dar stau si ma gandesc, cum puteti spune ca mama dumneavoastra este in concediu? GRESIT! se afla la serviciu,pontata in mod normal... si de plimbat prin curtea DPC-ului si prin birouri cu barfe, este purul adevar. Este adevarat si faptul ca este remunerata de DPC cu 2.500 lei... stau si ma intreb...ce presteaza de banii acesti? (hmm)
Raspunde

pentru izabela ziarista

Acum 9 ani

Dacă mama dumneavoastra continuă cu atitudinea pe care o afiseaza in cadrul sc doc sa se poate face o plângere penală atât contra conducerii intreprinderii care plăteste o persoana care efectiv primește un salar pentru care nu prestează nici o activitate cât si contra mamei care prin bârfele pe care le debiteaza defaimeaza unele persoane atât din cadrul sc dpc cât si din cadrul primăriei sibiu.deci mare atentie ca se strânge latul doamnă izabela.
Raspunde

p.izabela

Acum 9 ani

ce naiba de jurnalista sunteti daca ganditi numai ca mama dvs. poate scoate documente din dpc si sa isi puna libertatea in pericol pentru a scrie un articol fica dansei.problema cu mama dvs.este ca ameninta pe toata lumea cu influenta pe care o aveti ca ziarist.si asta nu e bine doamna jurnalist.doamna arhivara de la dpc ar fi bine pentru sanatatea ei ori sa se apuce sa munceasca ceva si sa lase barfa sau sa se mute cu serviciul altundeva ca lumea din dpc sa cam plictisit de amenintarile dansei si probabil cat mai curind va primi o corectie fizica.
Raspunde
Anuleaza raspuns

Lasa un comentariu

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim. Adresa ta de email nu va fi publicată.

Sus