Vineri,
29.03.2024
Cer Senin
Acum
20°C

S-a gasit vinovatul pentru gafa de la Externe: purtatorul de cuvant

Ministrul de Externe Bogdan Aurescu a decis eliberarea din funcţie a purtătorului de cuvânt al MAE, "care a gestionat, în relaţia cu Agerpres problematica" broşurii în care steagul Germaniei a fost imprimat peste harta Franţei, se spune într-un comunicat al MAE, remis miercuri agenţiei Mediafax. Asta, în condițiile în care broșura a fost înmânată ministrului de Externe german chiar de ministrul Bogdan Aurescu. "În urma analizării modului în care s-a ajuns la acest regretabil incident, ministrul Afacerilor Externe a decis, în cursul zilei de ieri, eliberarea din funcţie a purtătorului de cuvânt al MAE, care a gestionat, în relaţia cu Agerpres, problematica materialului în cauză.Purtătorul de cuvânt al MAE şi-a asumat responsabilitatea neverificării integrale a broşurii respective înainte de a-i fi prezentată şefului instituţiei" spre a fi oferită ministrului german de Externe.
MAE reaminteşte "că broşura, în variantă tipărită, a fost predată de Agerpres la MAE în dimineaţa zilei de 9 martie a.c., în cursul derulării vizitei oficialului german la Bucureşti. şi că, ulterior semnalării către Agerpres a erorii de pe coperta materialului, Agerpres şi-a asumat public greşeala tehnică şi a cerut scuze pentru aceasta".
În comunicat se mai spune că "incidentul a creat o situaţie delicată şi a proiectat o imagine total defavorabilă asupra activităţii MAE, motiv pentru care ministrul afacerilor externe a dispus măsura eliberării din funcţie a purtătorului de cuvânt" Brânduşa Predescu.
Luni, la finalul intervenţiei sale din conferinţa comună de presă cu omologul german, ministrul de Externe, Bogdan Aurescu, a prezentat o broşură realizată cu ocazia aniversării a 135 de ani de relaţii diplomatice între România şi Germania, broşură pe care i-a înmânat-o ministrului Frank-Walter Steinmeier. Pe coperta broşurii ar fi trebuit să fie hărţile celor două ţări. Însă, alături de harta României se află harta Franţei, acoperită cu drapelul Germaniei.

Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Comentarii

7 comentarii

subliminal...

Acum 9 ani

ce sa-i faci.. uneori e prea evident. Adevarul e ca suntem inca in mod de lucru copy-paste.
Raspunde

@@@

Acum 9 ani

de toata groaza ! jignitor (pt unii) si hilar in acelasi timp. poate impreuna cu germ. vrem sa cucerit franta, eu stiu?! :)))) ahh, ce deutschen e parisul, manca-l-as :)))
Raspunde

In contrapartida

Acum 9 ani

Steinmeier ar trebui destituit din functie pentru gafa facuta cu presedintele Bulgariei, pe care l-a numit \"presedintele Romaniei\" :))
Raspunde

@@@

Acum 9 ani

Sunt greseli mai mult decat intentionate, contin mesaj/e. Care sunt alea, nu stim...Steinmeier a dat doar replica:)
Raspunde

unu din boboru muncitor

Acum 9 ani

bai si este unu de ma tot cauta la agramatisme si virgule ,daca aia cu staf tehnic si o gramada de angajati cu studi superioare ,fac asemenea gafe ,precis aia au lipsit la ora de geografie si un copil de clasa 5 nu facea o asemenea gafa jpohannis ai grije ca cineva lucra la imaginea ra e ceva putred la mijloc si legat de vizitele in franta si germania cineva te lucra la imagine ,demisia la toti care si-au permis o asemenea gafa intentionat
Raspunde

io

Acum 9 ani

Aia cu gafa sunt din stafu lu astia de ne tot cauta la gramatica, astia nu sunt profesori, au scopuri precise, gafa asta o fost facuta intentionat, tupeu de tupeu si nesimtire cit cuprinde la agaricii astia, ne punem in cap statele cele mai dezvoltate ale Europei, Johannis fa-ti echipa si vezi de ei, e o cloaca plina de serpi si agarici acolo.
Raspunde

sorin

Acum 9 ani

Nu ministrul este de vina!Vinovat este soferul care a trasportat brosurile si care impreuna cu femeia de serviciu si portarul de la viitorul(cui?)au sabotat brosura(trebuia ca peste conturul europei sa apara steagul Chinei).
Raspunde
Anuleaza raspuns

Lasa un comentariu

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim. Adresa ta de email nu va fi publicată.

Sus