Joi,
28.03.2024
Partial Noros
Acum
18°C

FOTO - Doi noi preoti parohi in Arhiepiscopia Sibiului. In 17 martie este programat un nou examen

Înaltpreasfinţitul Laurenţiu, Arhiepiscopul Sibiului şi Mitropolitul Ardealului, a hirotonit zilele trecute doi noi preoți în județul Sibiu. Este vorba despre părintele Inocenţiu Cândea, care a devenit noul preot paroh din Ațel, și părintele Nicolae Clinciu, noul preot paroh din Brateiu.

În primul caz, părintele Cândea a preluat lucrarea pastoral-misionară din Aţel de la părintele Nicolae Clinciu. ”Misiunea noului paroh este complexă, mai ales că în localitatea sibiană se află în construcţie o biserică nouă, care necesită urgent finalizarea unor lucrări, iar în sat mai există două biserici vechi”, a transmis conducerea Mitropoliei Ardealului.

Cât privește cel de-al doilea caz, evenimentul a fost descris de primarul comunei, Elena Marian, drept ”unul istoric”, ceremonia cuprinzând inclusiv un moment în care tinerii satului, îmbrăcaţi în costume populare, l-au întâmpinat pe ierarh cu pâine şi sare, oferindu-i flori şi urându-i bun-venit.

Pe de altă parte, Mitropolia Ardealului organizează în data de 17 martie examenul de capacitate preoţească - sesiunea de primavara- pentru tinerii teologi care urmează să fie hirotoniţi în Arhiepiscopia Sibiului. Cei interesați își pot depune dosarul până la finalul zilei de mâine.

”La acest examen se pot înscrie tinerii teologi, absolvenţi ai Facultăţilor de Teologie Ortodoxă care doresc să se titularizeze pe unul dintre posturile clericale vacante. Doritorii trebuie să fie fii duhovniceşti ai Arhiepiscopiei Sibiului”, se arată în anunțul Mitropoliei.

Sursa foto

Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Stefan Dobre

de Stefan Dobre

Administrație
Telefon:
0724 605 815

Comentarii

2 comentarii

un cititor

Acum 9 ani

Examenul in ce consta? Care poate fura mai mult?
Raspunde

yfg

Acum 9 ani

nu e nici inalt si nici preasfintit, dar probabil prea fericit cu cati bani castiga.
Raspunde
Anuleaza raspuns

Lasa un comentariu

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim. Adresa ta de email nu va fi publicată.

Sus