X

Au fost selectionate proiectele Agendei culturale a Sibiului: 87 la numar

În urma primei sesiuni de selecție a proiectelor culturale, reprezentanții administrației locale anunță că Agenda culturală a Sibiului numără 87 de proiecte, cu nouă mai multe decât anul trecut. Printre cele selectate, se numără evenimentele ”clasice” ale Sibiului, precum festivalurile de muzică (Artmania, Jazz, Carl Filtsch, Ioan Macrea), de film (TIFF, Astra Film), de dans (Dans Festival), modă (Feeric și Fashion Days), dar și evenimentele dedicate unui public numeros și eterogen (Media Music Awards, Festivalul Grădinilor, Sibiu Lights and more, Cibin Fest). Cele 87 de proiecte au întrunit minimul de 60 de puncte pentru a fi eligibile spre a primi finanțare nerambursabilă din bugetul local al Sibiului. Cuantumul finanțării nerambursabile este de maxim 80% din valoarea totală a cheltuielilor eligibile estimate pentru fiecare proiect.

Nu se mai organizează Târgul de Paști

Din lista publicată de administrația locală lipsesc însă și unele nume de evenimente. Astfel, în afară de Târgul de Paști (care nu va mai fi organizat în acest an), nu apare în lista proiectelor publicate de Primărie nici Festivalul Medieval. Având în vedere perioada în care acestea sunt organizate, există posibilitatea ca proiectele pentru noi evenimente să fie depuse într-o a doua sesiune de selecție. Referitor la Târgul de Paști, Andrei Drăgan, organizatorul acestuia spune că decizia se datorează perioadei în care care au loc Sfintele Sărbători. ”Întrucât Paștile cad mai devreme anul aesta, estimăm o vreme nefavorabilă unui eveniment în aer liber și am luat decizia sa nu îl organizăm anul acesta, întrucât credem că vizitatorii ar fi descurajați de vremea rece și asta ar fi afectat succesul evenimentului. Echipa noastră profită însă de această perioadă pentru a dezvolta atracții noi în cadrul celorlalte două proiecte ale Asociației Events For Tourism – CibinFEST și Târgul de Crăciun din Sibiu”, declară Andrei Drăgan.

  • Notă: În articolul inițial a fost publicat faptul că nici Târgul de Crăciun nu a fost inclus pe această primă listă a Agendei Culturale. Acesta apare sub numele de Programul Cultural al Târgului de Crăciun.


Nume noi

De cealaltă parte, printre proiectele nou apărute pe Agenda culturală, se numără Concertul Vocea României, festivalul ”Sibiu, dulce Sibiu!” sau ”International Street Art Festival-Revitalizarea orașului prin artă!”.

Agendă de 1,5 milioane de euro

Pentru Agenda culturală a Sibiului în 2015, administrația locală a prevăzut în bugetul anual suma de șase milioane de lei. Ce sumă va fi alocată fiecărui proiect va fi stabilit în ședința Consiliului Local Sibiu de la finele acestei luni

Lista proiectelor Agendei culturale a Sibiului în 2015
Sursa: Primăria municipiului Sibiu

Nr. Crt. Solicitant Denumire proiect
1 Asociația Artgothica Sibiu Festivalul internațional de poezie – Artgothica-Sibiu 2015
2 Asociația Casa Calfelor Transfer european de cultură și cunoștinte prin intermediul calfelor călătoare
3 Asociația Clara Haskil România Festivalul Internațional Clara Haskil ed. II
4 Asociația Motion Art Studio Latin Escape 2015
5 Asociația Corală Timotei Popovici Oratoriul Bizantin de Paști de Paul Constantinescu
6 Asociația Corul de Cameră Caedonia Sibiu O COMUNITATE, UN COR, UN DIRIJOR
7 Asociația Creative Transylvania Sibiu Latin Fest
8 Asociația Culturală Bis 25 de ore de teatru non-stop ed.V
9 Asociația Culturală Bis BIS EDUCAȚIONAL -Teatrul din cartier
10 Asociația Culturală Bis 2012 Festivalul de umor "Burduful de Aur" ed. a IV-a
11 Asociația Culturală Media Music Awards Media Music Awards 2015
12 Asociația Culturală Metropolis Caravana Metropolis – Cinema în aer liber Sibiu
13 Asociația Culturală Next Sound Obor Fest
14 Asociația Culturală Play Classic Junior Festival – ed. II – Fă Muzică, Contează !
15 Asociația de Bun Gust Concertul de Crăciun "Johann Strauss Ensemble"
16 Asociația de Bun Gust Festivalul tradițiilor și ceremonialelor militare istorice
17 Asociația de Prietenie "Ille et Vilaine" Sibiu – APIVS Festivalul Internațional de Benzi Desenate de la Sibiu 2015
18 Asociația Filateliștilor din Județul Sibiu Expoziția Națională de Maximafilie cu participare internațională SIBIUMAX 2015
19 Asociația Discover România Festivalul HANDMADE CREATIVE BUZZ
20 Asociația Domy Music Star Festivalul Internațional pentru Copii și Tineret Hermannstadtfest
21 Asociația Elite Art Club Unesco Classics for Pleasure – Anniversary 5th Edition
22 Asociația Events for Tourism Program Cultural al CibinFEST 2015
23 Asociația Events for Tourism Program Cultural al Târgului de Crăciun din Sibiu 2015
24 Asociația de Prietenie "Ille et Vilaine" Sibiu – APIVS O lume pentru copii – Ocolul pământului cu Asterix și Obelix – pt. copii 6-14 ani
25 S.C. Media Comunications SRL Piano Rock's. ed. a II-a
26 Asociația Vocart Evenimente Acapella 2015
27 Asociația Internațională de Tineret Become Simply The Best – Povestea Naiului
28 Fundația Sibiu Jazz Festival Concursul și Gala Formațiilor Studențești de Jazz ed. a 15-a
29 S.C. REKEN CONSTRUCT SRL uColours Festival
30 S.C. Vagabond Media SRL Concertul Vocea României
31 Complexul Național Muzeal ASTRA Olimpiada – Meșteșuguri artistice tradiționale
32 Asociația pentru Înfrumusețarea Orașului Sibiu (AIOS) Prin Sibiul meu (#MySibiu)
33 Asociația Colegiul Brukenthal Interferențe Culturale în Sibiul Secolelor XVIII-XX
34 Asociația Maghiară din Sibiu HID Prin Centrul Cultural Maghiar ARS Hungarica 2015
35 Asociația pentru Înfrumusețarea Orașului Sibiu (AIOS) Zilele Vecinătății
36 Casa de Cultură a Studenților Aniversare – Ansamblul folcloric Ardealul 20 de ani
37 Asociația My Community Șlagărele României, ed. 2015
38 Asociația My Transylvania Transilvania Gastronomică – Food Culture Festival
39 Asociația pentru Înfrumusețarea Orașului Sibiu (AIOS) Întâlnire cu presa
40 Universitatea "Lucian Blaga" Sibiu – Capitală Universitară Europeană
41 Asociația Music Camp International Tabără de zi "Music Camp"
42 Asociația pentru Promovarea Filmului Românesc Festivalul Internațional de Film Transilvania – Sibiu, Ed 9
43 Asociația Positive Life Festivalul Național Sibiu – Capitala Muzicală, ed. a II-a, 2015
44 Asociația Scriptus Sibiu Târgul Național de Carte Religioasă ed. XV
45 Asociația SIBIU 1191 "SIBIU 825 – INFINITE LOVE" – Ed I
46 Asociația SIBIU 1191 LIGHTING SIBIU
47 Asociația Sibiul de Odinioară Sibiul de Odinioară
48 Asociația Transilvania Tatto Club Transilvania Tatto Expo 2015
49 Asociația Vocart Acapella&Friends – Christmas Gala Concert
50 Asociația Focus Sibiu Festivalul Internațional de Fotografie Focus Sibiu
51 Biblioteca Județeană ASTRA Sibiu Festivalul Internațional de Poezie de la Sibiu, ed. a IV-a
52 Camera de Comerț, Industrie și Agricultură Sibiu Festivalul "Sibiu, dulce Sibiu !"
53 Camera de Comerț, Industrie și Agricultură Sibiu Festivalul Dialog "SibiuBookFestival – Open Minds"
54 Camera de Comerț, Industrie și Agricultură Sibiu Festivalul Grădinilor – Ediția a IV-a
55 Camera de Comerț, Industrie și Agricultură Sibiu Smart Park 2015, Ed. a III-a
56 Camera de Comerț, Industrie și Agricultură Sibiu Smartomobilul – Salonul Auto Sibiu 2015, Ed. A III-a
57 Asociația My Community Festivalul Mustului, ed. 2015
58 Casa de Cultură a Studenților Sibiu Dans Festival – ediția a 12-a (a 24-a)
59 Centru Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale "Cindrelul – Junii" Sibiu Festivalul Internațional de Folclor "Cântecele Munților" ed. XL, 2015
60 Centru Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale "Cindrelul – Junii" Sibiu Festivalul Național de Folclor "Ioan Macrea", ed XVII-2015
61 Centru Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale "Cindrelul – Junii" Sibiu Participarea Ansamblului Folcloric Profesionist "Cindrelul Junii" la Festivalul EuropaFest din Landshut
62 Centru Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale "Cindrelul – Junii" Sibiu Târgul Olarilor , ed. XLIX, 2015
63 Complexul Național Muzeal ASTRA Festivalul Național al Tradițiilor Populare, ed. XIII-a 2015
64 Asociația Gheorghe Lazăr Sibiu 2007 STEP – ( Sibiu-Takayama Exchange Programme) – Pași spre diversitate
65 Filarmonica de Stat Sibiu Concerte Estivale – Zilele Muzicale Româno Americane, ed. a XII-a, Sibiu 2015
66 Asociația Focus Sibiu Focus Festival 2015
67 Filarmonica de Stat Sibiu Sibiu Opera Festival. Ed. XIV-a, 2015
68 Fundația ASTRA FILM (ONG) și Studioul ASTRA FILM ( Departament al Complexului Național Muzeal Astra) ASTRA FILM FESTIVAL 2015
69 Fundația Mitichi Feeric Fashion Days
70 Universitatea "Lucian Blaga" din Sibiu Gaudeamus
71 Fundația Sibiu Jazz Festival Sibiu Jazz Festival 2015-ed. 45 – Ediție aniversară
72 Fundația Transilvană pentru Dezvoltare Integrată, Protecție și Revitalizare a Patrimoniului Cultural – HERITAS Huet.Urban.Brunch 2015
73 I.I. Bojor Cleopatra Violeta Campionatul de joacă
74 I.I. Bojor Cleopatra Violeta Lumea lui Prichindel
75 Parohia Evanghelică C.A. Sibiu Oratoriul de Crăciun, de Johann Sebastian Bach
76 Radio Zu, S.C. Grupul MEDIA CAMINA (GMC) SRL Forța Zu
77 S.C. ARTmania Events SRL Manifestare cultural artistică ARTmania Festival 2015
78 S.C. Be Creative SRL Sibiu Lights and More
79 S.C. Cameleon Pr & Events Expert SRL Arini Fest Cinema
80 S.C. Casa de Presă și Editură Tribuna SRL TRIBUNA MUSIC & MORE
81 S.C. Cleopatra Models Festivalul Național Studențesc de Modă și Design Vestimentar Be Creative ed. a IV-a
82 S.C. EDER TOTAL SIB S R L International Street Art Festival-Revitalizarea orașului prin artă !
83 Asociația Mozaic Events Mozaic Jazz Festival
84 S.C. IDEEA 4 EVENTS SRL Sibiu Fashion Days 2015
85 Asociația Filiala din Sibiu a Uniunii Artiștilor Plastici din România Artiști sibieni pe simezele Sălii de Expoziții a Muzeul Național Cotroceni din București
86 Universitatea "Lucian Blaga" din Sibiu – Departamentul de Artă Teatrală Studenții sibieni cuceresc orașul – Microstagiunea Școlii de Teatru Sibiene
87 Filarmonica de Stat Sibiu Concurs – Festival Internațional de Interpretare Pianistică și Compoziție "Carl Filtsch", ed. XX-a, 2015

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim

Comentarii

comentarii

3 opinii

  1. Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

  2. Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

    mirela

    cind se sparge odata cancerul finantarilor de la primaria Sibiu? Cind vor fi toate evenimentele culturale ale orasului evaluate laolalta? 3 milioane Eu la FITS, si 1 milion 500 de mii Eu la 87 de evenimente! Am inteles, ca DNA este deja pe fir sa faca gaura pe buboiul FITS plin de puroi megaloman \”cultural\”. La rece cu voi toti, sifonarilor, si celor care creaza si mentin aceste reguli al \”bunelor practici\” din BANII PUBLICI ai orasului!!! Ia mai dati si voi socoteala cum se justifica chiar aceste sume astronomice, cind toata lumea stie, ca produsele culturale aruncate peste oameni pe strada NU SE POT SOCOTI public. Pentru cine se face circul, si cine cistiga de fapt? Si de ce trebuie mentinut din banii publici aceasta boala? Trezitiva cetateni Sibieni!Trezitiva dragi consilieri, care ati fost alesi de cetatenii sibiului. Cit credeti ca se poate mintii 60.000 de spectatori prezenti in fiecare zi?

  3. Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

    @2

    Ai perfecta dreptate,insa DNA-UL asta se joaca de-a arestatul preventiv doar la escrocii ordinari din capitala servindu-ne zilnic o sceneta tragi-comica cu nenorociti gen udrea,cocos,betivu\’ base,mazare,bica,vanghelie….in timp ce la Sibiu de ex. unii smecheri sifoneaza bani grei sub pretextul organizarii circotecii stradale penibile gen FITS !

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

Turnul Sfatului Online
  • Sibiu
  • Contact