Clubul Sportiv Serious Fun organizează în data de 8 aprilie, în cadrul ”Săptămânii Altfel”, Cupa ”Serious Fun” la înot pentru copii.
48 de clase își vor trimite în bazin cei mai buni înotători
Prima ediție a Cupei la înot "Serious Fun" a apărut din dorința de a atrage copiii din ce în ce mai mult spre activitățile recreative în afara orelor de curs și în special în mijlocul naturii. Evenimentul va avea loc în cadrul programului ”Săptămâna Altfel” – ”Să știi mai multe, să fii mai bun”, în data de 8 aprilie, în complexul de natație Olimpia. 48 de clase sunt invitate să dea curs acestei competiții, câte 12 din fiecare ciclu, clasa I, a II-a, a III-a și a IV-a. Fiecare clasă își va trimite în concurs cei mai buni 2 înotători, o fată și un băiat, urmând ca restul colegilor să îi susțină din tribună.
Concursul este unul de ștafetă mix, pe două lungimi de bazin. "Prin acest concurs dorim să creștem nivelul practicării activităților recreativ-sportive împreună cu clasa, în afara orelor de curs. Ne dorim să unim grupul din interiorul fiecărei clase, punând accent pe personalitatea fiecărui elev și rolului său în grup", spune Andreea Petrescu, managerul clubului Serious Fun. În total, la acest eveniment vor participa 96 de concurenți susținuți din tribune de peste 1000 de elevi. Fiecare categorie va fi formată din 2 grupe de câte șase echipe în fiecare grupă.
Primele trei din grupă se vor califica în finală. "Adevărata competiție va fi însă în tribune. Acolo vrem să vedem copiii implicați la maxim în susținerea colegilor din bazin. Pot veni cu vuvuzele, cu tobe, cu pancarte, cu tot ceea ce ei cred că le va da mai multă încredere celor doi colegi care se vor lupta pentru trofeu", mai spune Andreea Petrescu. De altfel, copiii sunt implicați și în organizarea activităților din cadrul acestui proiect. Afișul evenimentului este compus din desene realizate de elevii de la Școala Gimnazială nr. 18, din clasa a III-a condusă de învățătoarea Claudia Kurmes și din clasa a IV-a, condusă de învățătoarea Roxana Hulea.
Competiția va începe la ora 09:00, cu elevii clasei I. De la ora 10:30 se vor întrece elevii de clasa a II-a, de la ora 12 cei de clasa a III-a iar clasa a IV-a va încheia competiția cu cursele ce vor începe la ora 13:30.
Premiile competiției sunt extrem de atractive pentru copiii care doresc să petreacă mai mult timp în natură. Elevii clasei I se vor întrece pentru premiul "Cercetași la munte" – o zi întreagă petrecută la munte, în care copiii vor învăța să folosească harta și busola, vor învăța să construiască un adăpost neconvențional numai din materiale disponibile în pădure. Clasele a II-a și a III-a concurează pentru un traseu de mountainbike. În funcție de nivelul elevilor din clasele câștigătoare se va alege un traseu cu plecare din Sibiu, de aproximativ 3-4 ore, cu treceri prin râu, mici sărituri peste hopuri sau locuri special amenajate și o bună bucată de plimbare prin pădure. Cei din clasa a IV-a au ocazia să câștige o zi la echitație, pe Valea Avrigului, la pensiunea Ghiocelul (www.echitație-agrement.ro). Pe lângă cursurile de echitație, copiii vor avea ocazia să învețe mai multe despre creșterea cailor și despre viața la fermă. Locurile II și III la fiecare grupă vor primi cursuri/module de limba engleză de la liderul incontestabil în predarea limbii engleze copiilor din întreaga lume, Helen Doron English, și produse din partea sponsorilor Boromir, Feleacul și Tymbark.
Înscrierile în concurs se fac până în data de 27 martie la adresa de mail [email protected]. Pentru înscriere sunt necesare: numele școlii, clasa și numele cadrului didactic coordonator.
Eveniment realizat în cadrul Campaniei Sibiul Vesel și susținut de Radio Impuls. Partenerii proiectului: Asociația Sportivă WhiteSnakes, Pensiunea Ghiocelul, Sibiul Vesel, Radio Impuls, Primăria Sibiu, Casa de Cultură Sibiu, iar sponsorii sunt : Boromir , Dulciuri Feleacul, Tymbark și Centrul de Engleză Helen Doron
Cine este "Serious Fun"?
Clubul Sportiv Serious Fun și-a început activitatea organizând cursuri de înot în bazinele Hotelului Libra sau Complexului Olimpia. În medie un adult învață în 10 ședințe, indiferent de cât de frică îi este de apă. La final poate înota și pe sub apă, fiind în control indiferent de adâncimea apei. Clubul organizează, de asemenea, tabere de iarnă și de vară, cu diferite activități sportive – iar din vara aceasta vor începe și tabere în limba germană sau în limba engleză. Alături de tabere, prin intermediul clubului copiii pot participa la ture cu bicicleta, cursuri de echitație sau la activități la fermă pe Valea Avrigului.
Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).
Tag-uri: Radio Impuls , Primăria Sibiu , Andreea Petrescu , Școala Gimnazială , Helen Doron English , Pensiunea Ghiocelul , Sibiul Vesel , Serious Fun , Agricultură Sibiu , Clubul Sportiv Serious Fun , Săptămânii Altfel , Complexului Olimpia , Asociația Sportivă White , Hotelului Libra , Campaniei Sibiul Vesel , Claudia Kurmes , Dulciuri Feleacul , Engleză Helen Doron , Săptămâna Altfel , Roxana Hulea , Valea Avrigului
Vizualizari: 1089
Ultimele comentarii
Acum 4 ore
Adrian
Acum 4 ore
Loijhbloijh
Acum 4 ore
Emil
Acum 4 ore
Pastor marginas
Acum 4 ore
Emil