Niciodata in offside. Povestea atletei devenita “tusiera": a fost nevoita sa renunte la “prima dragoste"

Turnul Sfatului îţi spune povestea unui caz reprezentativ pentru sportivii care sunt nevoiţi să renunţe la o pasiune din lipsa susţinerii financiare, însă care reuşesc să-şi redescopere tot soiul de automotivaţii ce îi pot îndrepta spre noi înclinaţii pe care nici nu le bănuiau înainte.

Alina Voaideş (22 de ani), sibiancă de suflet şi fostă multiplă medaliată la naţionalele de probe combinate la atletism, este de trei ani arbitru de tuşă în Liga a IV-a din Sibiu şi urmează să arbitreze, anul acesta, în Liga a III-a, după ce a fost remarcată în “Programul de Tinere Talente” al Comisiei Centrale a Arbitrilor, însă visul său este să devină arbitru FIFA.

Silueta unei campioane

Era începutul anilor 2000. Când Sibiul respira baschet. Iar antrenorii din diferite discipline căutau fire de talente în carul cu fân, făcând paşi mărunţi şi rapizi spre cât mai multe şcoli. Unii încercau să identifice puşti care nu scăpau mingea ca pe un cactus ce nu suporta mângâiere, iar altora li se încreţeau frunţile când vedeau mogâldeţe ce mângâiau mingea cu o dezarmantă neîndemânare. Însă, în faţa ochilor le săreau şi zvăpăiaţi atletici. O fetiţă slăbuţă trasă parcă prin inel ieşea în evidenţă prin agilitate şi viteză. Înălţimea n-o prea ajuta. Profesorul Adrian Toma vedea imediat în ea silueta unei campioane. Și nu se înşela. Părea predestinată pentru probele combinate. Pentatlonul şi heptatlonul, probe care combină viteza, detenta, forţa şi anduranţa. Toată crema atletismului, într-un melanj al ambiţiei: de la 60 m garduri, săritura în înălţime, aruncarea greutăţii, săritura în lungime şi 800 m rezistenţă, până la  200 m plat şi aruncarea cu suliţa. Fiecare pas e decisiv. Unul în plus sau în minus te poate coborâ rapid de pe cel mai înalt  piedestal cu picioarele pe bitumul rece.

Anii începeau să se scurgă cu viteza internetului, antrenamentele deveneau tot mai intense şi munca producea roade, cu medalii, cupe şi diplome, fiecare cu o însemnătate aparte. Alina devenea multiplă medaliată naţională, iar în 2010 avea să simtă pe propria piele fiorul unui Campionat European. În Rusia, în Moscova, la Juniori II. Totul funcţiona natural, din pură pasiune, până când…până când “nu mai aveam satisfacţia aceea de a face antrenament. Ajungi la un moment dat să fii nemulţumit, te antrenezi zi de zi pentru concurs. Te duci, dai tot ce poţi, câştigi locul 1, 2 sau 3. Și te întorci doar cu satisfacţia de sine, pentru că clubul nu te ajută cu o indemnizaţie, să nu zic că sponsorii nici atât nu erau. După zece ani, am simţit că nu mai aveam nicio satisfacţie că merg şi câştig, că vin cu o medalie. Toate cupele, medaliile şi diplomele le am şi acum. Când mă uit la ele mă încearcă multe amintiri”, mărturiseşte Alina.

Din atletă, în “tuşieră”

Retragerea nevoită se producea în anul 2013. Însă, cu câteva luni în urmă, copilul care clipea vesel, la zece ani, doar pentru atletism, descoperea o nouă pasiune. Pasiune care i-a rămas stocată în memoria ochilor, încă din timpul cantonamentelor lungi şi epuizante de la Păltiniş sau a antrenamentelor de acumulare de pe stadionul Municipal. Când împingea mingea de fotbal prin iarba arsă şi deasă, alături colegii săi. O formă de relaxare, care o deconecta parcă, prin fire nevăzute, de la orele epuizante de pregătire. De trei ani a devenit arbitru de tuşă. “Tuşieră” pentru că statura o dezavantajează şi o face să afirme cu ridicături în marginile gurii că “m-aş putea pierde printre jucători la centrul terenului”. “Nu m-am gândit niciodată că aş fi putut să arbitrez, după ce am făcut atletism, care nu are nicio legătură cu fotbalul. Dar m-am surprins singură, îmi place şi chiar am gânduri mari”, mai susţine sportiva.

Îşi doreşte să devină arbitru FIFA. Decizia de a deveni actor, într-o piesă regizată de băieţi, a luat-o după ce a participat la cupa liceelor de fotbal feminin, când “un arbitru ne-a spus că fetele au şanse mari să promoveze mult mai uşor, pentru că sunt mai puţine. Între timp, ne-am apucat de curs, eu şi cu încă o colegă, care e cu mine la facultate (n.r. Facultatea de Educaţie Fizică şi Sport din cadrul ULBS, în anul III). Și ea arbitrează la Liga a IV-a cu mine. Am început cu juniorii, apoi am tot dat examene şi vreau să urc cât mai sus”.

Va arbitra în Liga a III-a

La sfârşitul anului trecut, a intrat sub microscopul CCA, prin “Programul de Tinere Talente”. După două teste, la care au fost prezente peste 30 de fete din toate judeţele, Alina a aflat vestea cea mare: a fost selectată în primele trei, iar acum are posibilitatea de a arbitra în Liga a III-a. “Ne-au anunţat că vom primi 2-3 meciuri pentru a vedea cum ne descurcăm. Prin programul acesta, poţi să avansezi mult mai uşor. Dacă tu arbitrezi ireproşabil la câteva meciuri de Liga a III-a, există o posibilitate mare ca să te delege la Liga a II-a. La Liga I, nu prea sunt şanse ca o fată să arbitreze, însă la Liga I şi Superliga feminină procentele de a arbitra ar creşte considerabil”, afirmă “tuşiera”.

Alina a luat contact cu o experienţă nemaiîntâlnită în ceea ce priveşte testele la care sunt supuşi arbitri. CCA a implementat, de anul trecut, noile tendinţe UEFA, în ceea ce priveşte pregătirea fizică a arbitrilor şi arbitrilor asistenţi. Tradiţionalul test “cooper” fiind înlocuit cu testul “yo-yo” la arbitri şi “arieto” la asistenţi. “Am avut un atu că am făcut atletism. Pe o distanţă de 20 m, am alergat dus întors, câte cinci secunde dus, cinci întors, iar alte cinci am avut pauză. Durata era de zece minute. Viteza nu era foarte mare, dar pe parcurs creştea. Îţi spunea ropotul acela, că urmează nivelul 5, până se ajungea la 16. A fost mult mai greu ca la un cooper. Acum sunt nerăbdătoare să primesc meciuri la Liga a III-a”, explică fosta atletă.

Cel mai dificil meci arbitrat

“A fost între două echipe nou promovate în Liga a IV-a, pentru că erau la acelaşi nivel. Vorbesc despre meciul Racoviţă – Due FEFE Șeica Mare (n.r. retrasă din Liga a IV-a). Deşi scorul s-a terminat la o diferenţă mare, au fost foarte multe faze. A fost prezent la meci observatorul Laszlo Saitos, fost arbitru în Liga I. Prezenţa acestuia a creat o anumită presiune asupra mea, însă şi meciul a fost greu. Din ce a calculat el, am avut vreo 18 faze de offside. I-a plăcut deciziile pe care le-am luat şi a zis că aşteaptă să urcăm undeva mai sus”, rememorează sibianca.

“Unde ieşi deseară?”

“Tuşiera” susţine că a fost impresionată, în mod plăcut, de faptul că nu a primit injurii la adresa ei, nici de la jucători, nici din tribună, însă recunoaşte că şi-a auzit “una sau alta”. “Nu scap de miştouri, 2-3, asta e clar. Dar nu sunt înjurată. Eşti fată şi lor li se pare ceva ciudat că le invadezi teritoriul. Mă mai întreabă lumea de ce practic arbitrajul ca fată şi le răspund că pur si simplu din plăcere. Mai întâlnesc jucători mai tineri care încearcă să se bage în seamă, cu clişee <>, miştouri de acestea. Eu râd mereu, nu le zic nimic. Nu poţi să dai curs miştourilor în timpul meciurilor”, mărturiseşte Alina.

“Tata nu ar suporta ca cineva să…”

Tatăl său este un împătimit al sportului rege, însă niciodată nu a văzut-o în freamătul unui meci de fotbal. Motivul? “Nu ar suporta ca cineva să-mi zică ceva din tribună. De multe ori am încercat să-l conving că nu e chiar aşa, că lumea se comportă altfel cu noi, fetele. Sper, însă, că va veni cândva să mă vadă”.

Alina pare că a uitat atletismul. E fericită şi iubeşte atât de mult ceea ce face, încât ar trage cu urechea la orice uşă întredeschisă, pentru a înainta chiar şi cu un milimetru. “Accept orice sfat. Sunt dispusă să învăţ. Cel mai grav e să greşeşti la un offside şi să se marcheze. La fazele de aut în care din greşeală nu vezi cum trebuie sunt greşeli pe care şi jucătorii le înţeleg. Îmi dau seama de ele, dar pe viitor încerc să le ameliorez”, susţine arbitra de tuşă.

Sibiul fără fotbal, bilă neagră în arbitraj

“Din cauza aceasta şi noi avem de suferit. Nu suntem foarte bine văzuţi de CCA. Dacă noi nu suntem în stare să avem o echipă de liga a III-a sau a II-a, ca ei să poată trimite arbitri din alte judeţe să arbitreze la noi, noi ce pretenţie am avea să mergem să arbitrăm în alte judeţe”, susţine Alina Voaideş.