X

Femeie de 60 de ani, lovita de autobuz pe Dumbravii

O sibiancă de 60 de ani a fost acroșată de un autobuz Tursib, pe Calea Dumbrăvii, chiar în fața autobazei companiei locale de transport în comun. Femeia mergea pe trotuar și a încercat să traverseze, fără să schimbe trotuarul, ci în același sens, pe partea cealaltă, pe porţiunea carosabilă din fața autobazei.

Chiar dacă, în aceste condiţii, avea prioritate, iar şoferul Tursib care tocmai ieşea din bază trebuia să oprească, acest lucru nu s-a întâmplat.

Femeia a fost acroşată şi rănită, dar se pare că rănile sale nu sunt grave. “La faţa locului s-a depladat un echipaj SMURD. Pacienta este conştientă şi prezintă mai multe contuzii şi escoriaţii”, explică purtătorul de cuvânt al ISU Sibiu, Bianca Sabău.

Şoferul Tursib, un sibian în vârstă de 47 de ani, va fi, cel mai probabil, cercetat pentru neacordare de prioritate şi va avea permisul suspendat.

Traficul, în zonă, nu a fost afectat.
 

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim

Comentarii

comentarii

16 opinii

  1. Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

    geo

    Si-a exeritat cu fermitate dreptul prioritar de a traversa chiar daca era amenintata de au autobuz si nu de o bicicleta. Dreptatea este de partea ei. Si imprudenta de ambele parti.

  2. Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

    xyz

    \”a încercat să traverseze, fără să schimbe trotuarul\” :)))) Era pe trecere doamna respectiva? Din cate stiu eu, la iesirile din autobaza nu exista treceri de pietoni. Sunt o gramada de inculti care se arunca in drum ca …

  3. Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

  4. Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

    aaa

    Mai mult ca sigur soferul vorbea la telefon ca daca nu consuma cele 4000 de minute din abonametul gratuit la care au dreptul in contractul colectiv de munca le taie din salar.

  5. Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

    sofer

    …mereu e de vina soferul.Foarte multi pietoni merg pe strada ca pe camp fara sa se uite in stanga sau in dreapta,trec zebra chiar daca masina e langa ea si tot ei sunt revoltati ca nu opresti

  6. Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

    Moonwalker

    toti \’soferii\’ ce lovesc OAMENI sunt niste cretini care merita sa le fie suspendat permisul pe viata!!
    Iar cei ce le tin \’partea\’ sunt la fel de idioti precum cei sus-mentionati!

  7. Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

    raduradu

    ce naiba, astia de la tursib nu fac niciun control sa vada cce soferi au. cum opresc in statii, cum plreaca din ele si cum merg pe drumuri. jalnici RUSINE

  8. Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

    xyz

    @ Moonwalker, locul tau este pe luna. Nimeni nu vrea sa loveasca intentionat un pieton, dar sunt pietoni care isi cauta moartea cu lumanarea. Ai trecere, ai prioritate. Nu ai trecere, belesti ochii cat cepele si astepti atat cat este nevoie, nu te arunci ca bovina in drum. Ai dreptate. Cei care lovesc OAMENI, merita sa devina pietoni, dar ce facem cu cei care lovesc ANIMALE CU DOUA PICIOARE care nu stiu sa se asigure cand se angajeaza in traversare?

  9. Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

    costica

    Istoria omenirii este scrisă de cei care şi-au propus scopuri măreţe şi care au persistat cu îndârjire, uneori timp de ani de zile, până le-au atins. Asta scrie celebrul Brian Tracy în cartea ”Succesul în viață”.***part-time care vor să câștige bani în timpul liber, într-un proiect unic la nivel mondial. Oferim contract de comision. Pentru mai multe detalii, trimiteți mesajul PROIECT la *** : costicapanaite56***

  10. Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

    cond auto

    @6.Dar pe cei care se arunca ca orbetii pe trecerea de pietoni vorbind la telefon cu gluga pe ochi si fara sa priveasca macar odata stanga – dreapta cum ii numesti ? eventual sa le dam si un buchet de flori cand ajung pe partea cealalta a strazii .Poate o sa ai parte de cateva specime ca astia si sa-l si atingi atunci sa te vad .(in cazul ca ai permis de conducere)

  11. Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

    un sibian

    personal l-as da afara imediat pe respectivul sofer…poate conduce o caruta, etc. dar NU un autobuz plin de oameni!!! la TURSIB ca la nimeni!!!

  12. Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

    @10 conducator caruta

    Ai auzit de reducerea vitezei sau respectarea vitezei legale. Daca faci asta nu o sa ti se mai para ca pietonii se arunca pe trecerea de pietoni

  13. Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

    @12

    Faptul ca pietonii care merg pe trotuar, cand ajung in dreptul trecerilor de pietoni pasesc pe trecere fara sa se opreasca sau sa incetineasca o secunda sa se uite in stanga si in dreapta si apoi sa ia decizia de a traversa se numeste ca piatonii se arunca pe trecere. Mie mi s-a intamplat sa merg cu masina si o tanti care merge pe trotuar in acelasi sens cu mine si care era la 1 – 1,5 m mai in fata sa faca brusc stanga sa traverseza strada (si mai avea cca. 2 m pana la trecerea de pietoni) fara sa schiteze cel mai mic gest de a se asigura. Viteza mea era undeva la 15 – 20 km/h din cauza starii carosabilului si masina mea mai e si diesel. Probabil ca putea macar sa o auda. Daca ii dadeam una cu masina o mutam pe trecere. Ce zici de asta?

  14. Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

    @10

    ce flori sa-i dai? cu maner? aia nu-s constienti ca daca in primul rand ei nu se pazesc ce sa astepte de la altii? si daca mor cu dreptatea-n mana ce rezolva? dreptatea aia e discutabila. aia nu inteleg ca trecerea de pietoni e un loc de traversare permis dar care nu ii scuteste de obligativitatea asigurarii

  15. Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

    Andrei

    Șoferii de la Tursib vorbesc non-stop la telefon. E unul, care seamănă cu Tudor Gheorghe, zici ca are telefonul lipit de cap. Niciodată nu l-am văzut fara telefon. Poate e surd saracul si ăla nu e telefon, ci aparat auditiv vintage. Am sunat la Tursib sa anunț ca șoferii nu sunt atenti la drum si vorbesc la telefon, cu nr auto, data, ora. Mi-a răspuns o doamna draguta si mi-a spus ca nu au ce sa le facă. Si sa nu uit: Tursib are mai nou un microbuz albastru cu care plimba controlorii prin oraș. Mosul ăla de Sofer e bolnav! Intra in giratoriu mai rău decât aia cu autobuzul. Nu mai am mult si il reclama la 112 pt conducere periculoasa. Mama lor de mortaciuni ciudoase criminale!

  16. Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

    TOT UN SOFER

    BAI DESTEPTILOR CARE TOT COMENTATI E GREU SA FI SOFER DE AUTOBUZ SA SE UITE SI PIETONIII ACOLO MACAR NU E NICI TRECERE DE PIETOONII !!! SA SE UITE NU SA SE GANDEASCA LA …… INTOT DEAUNA TOT SOFERU ESTE DE VINA DAR VOI NICIODATA NU VA UITATI ZICETI LASA CA OPRESTE SOFERU CA CREDE CA E BICICLETA SA O OPRESTI CUM VREI TU E MARE AUTOBUZU INTAI ASIGURATIVA VOI PIETONNII SOFERU ARE GRIJA IN TOT DEAUNA NICI IN AUTOBUZ CAND EI NU SE TIN NICIODATA DACA SOFERU PUNE O FRANA BRUSCA TOT SOFERU E DE VINA CA VITA FUGE PE TRECERE SI TOT SOFERUL INTRA LA BELEA

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

Turnul Sfatului Online
  • Sibiu
  • Contact