Vineri,
29.03.2024
Cer Senin
Acum
20°C

A murit academicianul Toma Dordea. Cetatean de onoare al Timisoarei, nascut in Bungard

Membru titular al Academiei Române, Toma Dordea, născut în 1 ianuarie 1921, în Bungard, a decedat la vârsta de 94 de ani. Fostul preşedintele al Filialei Timișoara a Academiei Române, cetățean de onoare al Timișoarei, Toma Dordea a fost inginer, specialist în domeniul maşinilor electrice, inventator.
Şi-a făcut studiile gimnaziale în comuna natală, Bungard, iar cele liceale la „Liceul Gh. Lazăr” din Sibiu. După absolvirea liceului devine student al Politehnicii din Timişoara, Facultatea de Electromecanică, pe care o urmează în 1945 cu menţiunea Magna cum Laude. Remarcat încă din anii studenţiei, este reţinut în învăţământ, mai întâi ca asistent la catedrele de Maşini electrice şi Electrotehnică, iar în 1948 conferenţiar suplinitor la disciplina de Electrocăldura. În acest an a funcţionat şi ca profesor de Electricitate la Şcoala Medie de Energie Electrica din Timişoara. În octombrie 1949 devine conferenţiar la disciplina de Mutatoare şi maşini electrice speciale, în 1951 şi la disciplina Exploatarea maşinilor si reţelelor electrice, susţinută la Facultatea de Mecanică. Din 1963 este profesor titular la disciplina de Maşini electrice.
Preocupările ştiinţifice ale profesorului Toma Dordea se extind de la contribuţii teoretice şi fundamentale (în domeniile: Matematică, Teoria circuitelor electrice şi magnetice în regimuri permanente şi tranzitorii, Teoria generalizată a maşinilor electrice, Modelarea şi optimizarea maşinilor electrice), la aspecte specifice funcţionării diferitelor tipuri particulare de maşini şi aparate electrice.
Este autorul multor invenţii şi studii ştiinţifice. A studiat, teoretic şi practic, reglajul fin al tensiunii transformatoarelor electrice sub sarcină, utilizând metoda divizării fluxului magnetic fascicular. Soluţia propusă a fost brevetată ulterior şi a obţinut Medalia de argint la Saloanele Internaţionale de Invenţii de la Geneva şi Bruxelles. 
A publicat 10 cărţi, peste 110 lucrări ştiinţifice în reviste şi volumele unor conferinţe naţionale şi internaţionale, a coordonat aproximativ 40 de contracte de cercetare cu mediul industrial, a obţinut 5 brevete de invenţie.
A devenit membru corespondent al Academiei Române în anul 1991 şi membru titular în anul 1993. A fost preşedintele Filialei Timişoara a Academiei Române până în anul 2003. De asemenea, a fost ales, încă de la înfiinţare, preşedintele Secţiei de Electrotehnică şi Energetică a Academiei de Ştiinţe Tehnice din România. (sursa: enciclopedia României)
 
Foto: astr.ro

Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Comentarii

3 comentarii

costy

Acum 8 ani

Istoria omenirii este scrisă de cei care şi-au propus scopuri măreţe şi care au persistat cu îndârjire, uneori timp de ani de zile, până le-au atins. Asta scrie celebrul Brian Tracy în cartea ”Succesul în viață”.***part-time care vor să câștige bani în timpul liber, într-un proiect unic la nivel mondial. Oferim contract de comision. Pentru mai multe detalii, *** la *** : costicapanaite56***
Raspunde

Bercea C.V.

Acum 8 ani

L-am avut profesor la facultate. Doct, inteligent, exigent. R.I.P.
Raspunde

Vasile

Acum 8 ani

A fost un profesor deosebit un om de stiinta!
Raspunde
Anuleaza raspuns

Lasa un comentariu

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim. Adresa ta de email nu va fi publicată.

Sus