Joi,
28.03.2024
Partial Noros
Acum
17°C

Seminar la Sibiu pe tema restaurarii monumentelor istorice din spatiul rural transilvanean

Consiliul Internațional al Monumentelor și Siturilor/ICOMOS România și Direcţia Judeţeană pentru Cultură Sibiu organizează în 17 aprilie seminarul ”Abordări în proiectarea şi execuția lucrărilor de restaurare la monumentele istorice din spațiul rural transilvănean”.

„Evenimentul este organizat cu ocazia Zilei Mondiale a Monumentelor – celebrată la nivel internațional în fiecare an în 18 aprilie – și va beneficia de sprijinul Bibliotecii Județene ASTRA și al Universității de Arhitectură și Urbanism ”Ion Mincu”. România anului 2015 are obligația de a se concentra pe conservarea și reabilitarea patrimoniului iar unele dintre cele mai valoroase monumente ale județului Sibiu – de importanță națională sau mondială – se află în mediul rural. Scopul seminarului este o mai bună înțelegere a abordării restaurării patrimoniului rural în condițiile accesării, în acest scop, de fonduri nerambursabile. Se vor discuta problemele profesionale apărute în proiectare și execuție în condițiile necesității respectării principiilor internaționale ale restaurării și în corelare cu cerințele cadrului de finanțare european”, spun reprezentanţii Direcţiei Judeţene pentru Cultură Sibiu.

La eveniment vor participa reprezentanții autorităților locale, specialiști în domeniul protejării monumentelor istorice, asociații nonguvernamentale în domeniu.

„Dintre participanţi îi amintim pe Sergiu Nistor, consilier prezidențial pentru Cultură, culte și centenar, Astrid Fodor, primar interimar al municipiului Sibiu, Ioan Cindrea, preşedintele Consiliului Judeţean Sibiu, Szabo Balint, vicepreşedinte cu atribuţii de preşedinte al ICOMOS România, Zeno Karl Pinter, preşedinte al Comisiei Naţionale de Arheologie, Aurel Botez, preşedinte al Comisiei Naţionale a Monumentelor Istorice, Paul Niedermaier, membru corespondent al Academiei Române”, mai spun organizatorii.

Seminarul se desfășoară în 17 aprilie, începând cu ora 10:00 în Sala Festivă a Palatului Astra din Parcul Astra.

Foto: mysteriousromania.com

Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Dorina Nitu

de Dorina Nitu

Social
Telefon:
0742 381 305

Comentarii

6 comentarii

Adina T. Cernea

Acum 8 ani

Se va discuta si despre asemenea cazuri? După ce se discuta, se și rezolva ceva? ***adevarul.ro/cultura/patrimoniu/patrimoniulvandalizat-biserica-evanghelica-fortificata-dobarca-jud-sibiu-1_526d88afc7b855ff5688a895/index.html
Raspunde

anonim

Acum 8 ani

***www.digi24.ro/Stiri/Digi24/Actualitate/Stiri/Ruina+pe+cinci+etaje+la+cateva+minute+de+Centrul+istoric+din+Sib
Raspunde

anonim

Acum 8 ani

si se poate continua cu multe: ***salveazamonumentul.blogspot.ro/2011/09/buia-un-castel-in-ruina.html
Raspunde

C. Toma

Acum 8 ani

Niște afaceriști mari, plaga monumentelor de azi, se întâlnesc cu niște naivi sau cu niște oportuniști mici???
Raspunde

alzara

Acum 8 ani

In timpulacesta in satele sibienese construieste dupa bunul plac si prostul gust al proprietarilor. Portocaliul si verdele strident, invelitori \"originale \" slutesc satele noastremai rau decat pe vremea nenorocitului.
Raspunde

io

Acum 8 ani

Pai normal! Deci noi ne intalnim,discutam, stabilim, notam și gata mon Cher. În rest numai bine!
Raspunde
Anuleaza raspuns

Lasa un comentariu

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim. Adresa ta de email nu va fi publicată.

Sus