Vineri,
29.03.2024
Partial Noros
Acum
16°C

Patru tineri, injunghiati de un cioban. Unul dintre ei, in stare critica

Un conflict violent s-a iscat azi-noapte între șase persoane, pe un drum de țară. Bătaia s-a lăsat cu urmări grave, după ce unul dintre cei implicați, în vârstă de 20 de ani, a ajuns înjunghiat, inconștient, la spital.

Doi ciobani de la o stână din apropiere de Coveș au coborât aseară în sat, la o crâșmă. În jurul orei 2 noaptea, cei doi au hotărât să se întoarcă la oile lor.

Pe drumul care ducea spre stână s-au întâlnit, însă, cu o căruță în care se aflau patru tineri de etnie romă. Convinși că cei patru nu aveau altă treabă pe drumul lăturalnic, noaptea, decât să fure din stâna pe care o aveau în grijă, ciobanii s-au luat la harță cu ei. Pentru că nici tinerii nu au cedat așa ușor, unul dintre ciobani a scos un cuțit și i-a înjunghiat pe fiecare.

La fața locului au ajuns mai multe echipaje SMURD și ale Serviciului Județean de Ambulanță. Trei dintre tineri au fost transportați la Spitalul din Agnita. Unul dintre aceștia, în vârstă de 18 ani, este înjunghiat superficial în zona capului, cel de-al doilea, de 15 ani, este tăiat la unul dintre umeri, iar al treilea, tot de 18 ani, este înjunghiat în antebraț.

Al patrulea tânăr, în vârstă de 20 de ani, a fost înjunghiat profund în zona abdomentului, iar cuțitul i-a atins și intestinele. Acesta era inconștient când a fost preluat de echipajele SMURD și a fost transportat la Unitatea de Primiri Urgențe din Sibiu. “Pacientul se află încă în sala de operație. El a suferit o plagă înjunghiată abdominală, cu eviscerație de intestine, cu șoc hemoragic și șoc traumatic”, explică purtătorul de cuvânt al spitalului, Decebal Todăriță.

Polițiștii vor stabili de ce va fi acuzat ciobanul cuțitar, după ce vor avea un diagnostic final al tânărului de 20 de ani. “Toți cei implicate în acest conflict au fost identificați. Cercetările continua, în vederea stabilirii încadrării juridice a faptei”, spune Luciana Balteș, purtătorul de cuvânt al IPJ Sibiu.

Ceilalți trei tineri, care au ajuns la Spitalul din Agnita, nu au rămas internați.

 

Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Comentarii

16 comentarii

Www

Acum 8 ani

Oameni civilizati sibienii astia. Dau cu cutitul ,fura banii de la handicapati, banii de la bolnavii de cancer(vonica),mailat etc.Dar daca esti tare in claxon ce mai conteaza?
Raspunde

@1

Acum 8 ani

Mataluta esti de dincolo de Carpati de te iei de sibieni? Nu exiat[ padure fara uscaturi! Daca sibienii sunt atat de rai, de ce migreaza toti valcenii spre Sibiu?!
Raspunde

@www

Acum 8 ani

ia zi mataluta de unde esti ?sa vedem ai tai sant fara de pata,schetule
Raspunde

idiot retardat

Acum 8 ani

bai sifon retardat ,s-a le papi brinza de pe madular la totii ciobani din sibiu si judet ,ca ai ce minca si puneti si de iarna ca s-a nu ramii nemincat pina la noua recolta ,mars gaozarule la nani si la facut laba ca nu lasa urme ,vezi ca se tine un mare festival al labagiilor la poiana iasov ,cred ca vei deveni campion ,grabestete pina mai sunt locuri de cazare in codri iasovului
Raspunde

idiot retardat

Acum 8 ani

bai sifon retardat ,s-a le papi brinza de pe madular la totii ciobani din sibiu si judet ,ca ai ce minca si puneti si de iarna ca s-a nu ramii nemincat pina la noua recolta ,mars gaozarule la nani si la facut laba ca nu lasa urme ,vezi ca se tine un mare festival al labagiilor la poiana iasov ,cred ca vei deveni campion ,grabestete pina mai sunt locuri de cazare in codri iasovului
Raspunde

Lorin

Acum 8 ani

Aceste fapte se intampla pentru ca nu avem in oras ceva de care este nevoie dintotdeauna, si anume un cinema multiplex. Stimati conducatori, va mai bateti joc de taxele si impozitele noastre??
Raspunde

Muc cel Mic

Acum 8 ani

Mai las-o naibii cu multiplexu tau cu tot...du-te la mitici si ai acolo cinema...prima data sa avem strazi asfaltate si apoi sa speram si la alte investitii
Raspunde

@3

Acum 8 ani

Am zis \"mataluta\" in mod intentionat. Nu sunt de dincolo de Carpati!
Raspunde

@6

Acum 8 ani

N-avem educatie! Dar, poate, daca am avea multiplex, am fi mai educati!
Raspunde

@5

Acum 8 ani

Pe tine si sibiene am crezut ca te -au violat ceva berbeci , apoi dupa ura ta pentru brasoveni am crezut ca ai fost abuzat de niscaiva brasoveni Acum vad ca orice si oricum ai aceiasi problema Brasov si deconcentratele . Asadar cred ca ai fost abuzat in repetate ori de un berbec din zona Brasovului O sa ne dumirim daca era din Bran sau din Sacele
Raspunde

ghita

Acum 8 ani

Acum pericolul mare este sa nu apara tensiuni intre sibienii adevarati(ciobanii) si supusii lui cioaba (tiganii). Asta ar diviza populatia sibiului
Raspunde

@@@@@

Acum 8 ani

Dece minte astia ca cei doi baieti de 20 si 18 ani cel de 20 de ani este la spital in perfuzi si cel de 18 ani in coma este foarte grav
Raspunde

romulus

Acum 8 ani

Oare ce faceau tinerii \"de etnie roma\" noaptea la 2h cu caruta pe drumuri laturalnice? Or creste si ei oi? Hmmm....
Raspunde

DA

Acum 8 ani

Primul care a lasa coment e din bucuresti(dupa IP) adica e un meltean!
Raspunde

@6 @9

Acum 8 ani

Pentru a pastra un nivel academic al comentariilor ar fii benefica infiintarea unui cinema multiplex pe meleagurile noastre.
Raspunde

Holban

Acum 8 ani

Am auzit povestea asta de la un colaborator al smurd un pic altfel-tinerii de etnie intorcandu se de la stana cu caruta plina cu ce au produs de la stana au atacat cu topoarele ciobanul care i-a surprins.Acesta sa aparat cu briceagul.
Raspunde
Anuleaza raspuns

Lasa un comentariu

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim. Adresa ta de email nu va fi publicată.

Sus