Vineri,
29.03.2024
Cer Senin
Acum
15°C

Cum strica Guvernul branza de Sibiu: vor sa faca branza de Teleorman

Organizația Oamenilor de Afaceri din PNL Sibiu atrage atenția că fermierii din județul Sibiu vor avea dificultăți în a accesa fonduri europene, din cauza unei decizii a Ministerului Agriculturii. ”Ministerul Agriculturii și-a propus să răstoarne tradițiile acestei țări, transformă Mărginimea Sibiului într-o zonă cu potențial redus de creștere a ovinelor, dar acordă altor județe, precum Teleorman,  atributul de zonă cu potențial ridicat pentru această activitate. Aplicarea Directivei 91/676/EEC privind protecția apelor împotriva poluării cauzate de nitrații proveniti din surse agricole, fără găsirea unor soluții complementare, dezavantajează fermierii din Mărginimea Sibiului, o zonă cu tradiție istorică în creșterea ovinelor. Acest fapt demonstrează o dată în plus lipsa de interes a actualului guvern pentru agricultura românească! Competiția pentru fondurile europene este foarte strânsă, iar la baza selecției proiectelor sunt stabilite criterii potrivit cărora se pot obține maxim 100 de puncte. Punctajul pentru potențialul de creștere al animalelor (ovinelor) este 0 puncte pentru localități precum Tilișca, Poiana Sibiului, Jina, Rășinari și 25 de puncte pentru alte localități din alte județe (ex. jud Teleorman), ceea ce creaza un handicap major Mărginimii Sibiului”, se arată într-un comunicat de presă remis de liberalii sibieni. 
Problemele pe care le întâmpină fermrierii au fost discutate la sfârșitul săptămânii trecute, în cadrul dezbaterii „Agricultura - de la subzistență la dezvoltare durabilă”, organizată la Săliște de către PNL Sibiu, la care au participat printre alții Nini Săpunaru, Președinte Comisia de Agricultură din Parlamentul României, Gheorghe Ștefan copreședinte Comisia de Agricultură a PNL, Cristian Chirteș, deputat în Comisia de Agricultură a Camerei Deputaților și liderii PNL Sibiu. „Dezvoltarea brandului Mărginimii Sibiului, a brânzei de Sibiu, prin fonduri europene nerambursabile trebuie încurajată. Banii europeni sunt un instrument necesar susținerii și dezvoltării sectorului agricol, iar pentru rata de absorbție 0 în 2015 din bugetul 2014-2020 alocat României cineva trebuie să răspundă. Brânza de Sibiu este un brand național care trebuie în continuare să fie asociat cu județul Sibiu și mai mult decât atât, dincolo de orice explicație elaborată, tradiția de peste sute de ani a demonstrat că Mărginimea Sibiului este o zonă cu potențial pentru dezvoltarea proiectelor menite a moderniza sectorul de creștere a ovinelor“, a declarat Ciprian Faraon, președintele Organizației Oamenilor de Afaceri din PNL Sibiu.

Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Alin Bratu

de Alin Bratu

Politic
Telefon:
0745 590 991

alin[at]turnulsfatului.ro

Comentarii

14 comentarii

Oier

Acum 8 ani

Numa handicapati in guvern
Raspunde

cacealmaua

Acum 8 ani

N-o strica, asta-i sabotaj la produsele sibiene, mai era una de acuma-i la bulau de asocia salamu de Sibiu cu cirnatii de plescoi, astia-s invatati sa faca numai cufureli regatenesti sa te debrenduiasca si pe tine. Nu vedeti, daca anu asta face Sibiu ceva la anu face toata tara si duce totu in derizoriu dupa care falimenteaza tot, ca astia atita stiu .
Raspunde

Costy

Acum 8 ani

„Cere si ti se va da , bate ... si vei fi batut!” Nastrusnica parafraza apartine unui carturar al zilelor noastre, bun cunoscator al sufletului omenesc si pe care il voi mai cita DOAR la momentul potrivit! Care moment potrivit? Asta hotarasti doar TU! Dacă eşti dispus să depui efortul necesar dar rezonabi: Visează! Ţinteşte! Planifică! Acţionează! Cautam colaboratori oriunde in tara sau peste granita !! AFACEREA OAMENILOR INTELIGENTI si RESPONSABILI cu soarta proprie si a apropiatilor lor . Program de lucru part-time pentru extinderea pe piata Nationala si Internationala! Oferim: -plata în funcție de implicare și realizări -instruire gratuită prin email -contract legal de comision -scrisoare de recomandare -posibilitatea de a lucra de acasă (fiecare iși face singur programul de lucru) Convinge-te de realitatea informatiei si poti sa ai OPORTUNITATEA VIETII TALE. Trimite un email la pozitiv_kst*** cu mentiunea „PRO”. Vei primi de la noi, in maximum 24 de ore, primele informatii si procedura de urmat! Succes! „Citeste si te vei lumina!”
Raspunde

siby

Acum 8 ani

Mai bine-i spuneau <Telemeaua DRAGNEA> la sapunul ala de Teleorman, ca oricum tipul e alb ca branza si asteapta sa fie la mititica!
Raspunde

siby

Acum 8 ani

telemeaua Dragnea
Raspunde

alzara

Acum 8 ani

Ce vand oierii sibieni im P ta Amzei? \"Tilimea \" de la ciobanii dinvTeleorman la pret de Poiana. Nici urma de branza sibiana. Nici de impozite.
Raspunde

Vicent

Acum 8 ani

O sa ii ajute proaspetii absolventi de la Agricol!!!! Mari specialisti in cele agricole pregatiti in centrul Sibiului. Abia a asteptat inspectoratul sa puna pe tapet mutarea Artelor in locatia proprietate BOR SRL. Miscarea a fost planuita de mult-mscare tipic comunista-,,Sa dam muncitorilor prioritate in fata intelectualilor\" - !!!!!!
Raspunde

nume

Acum 8 ani

bai telectualule ,fabricile pe timpu lui nea ceasca erau compuse din ingineri ,tehniceni ,si muncitori ,toti avem rolu in societeate ,nu mai fa comparati idioate ,precum cei ce ne conducde 25 de ani ,cind compara ,salarile unor categori de oameni de pilda ,femei de servici ,maturatori si alte meseri care voi astia cu nulta scoala nu le faceti ,bai daca sunt gunoier nu am voie s-a traiesc din munca rusinoasa pe care o practic ,spune tu telectualule cea facut breasla voastra in ultimi 25 ani ca s-s o duceti mai bine decit un oarecare muritor de rind di tara noastra ,i-ti spun eu ,numai clanta multa si ifose ,ba faceti si voi vreo masinsa zburatoare ,ca a-ti umplut tarta de dipolome universitare si se vede tehnologia romaneasca ,totu pe butuci ,in tara nostra se traieste din multe vorbe si gilceava ,si rezultatu se vede din avion ,traim ppe cele maiproste drumuri din europa lipsa de civilizatie ,se traieste mai ales in mediu rural precum stra,stra,stra bunicilor nostri ,halal telectuali ,plina tara de gugustuci cu economia in singe si ea lipseste cu desavirsire ,la sapa ca sta pamintu nelucrat ,ciobani astia pe care i-i tot luati la misto ,au muncit nu s-au plimbat pe la ibizza ,monaco,nisa ,maiami ,dubai ,abu dab si cuparaturi saptaminale la cele mai scumpe case de moda de la londra ,pariis romo ,etc ,au trait in austeritate ,si acum puneti tunurile pe ei ca vedeti ca au facut din marginimea sibiului o adevarata ,elvetie ,au debrenduit comunisti industria unicat din sibiu 70 de ani imprastiindo in toata tara si acum se vede rezultatu ,brandurile sibiului au disparut si niuci mitici de la vale nu s-au prioceput s-a le intretina ,acum s-au facut smecheri i-si pune un colop de cioban din marginime si le vinde la bucureteni si regateni ,brinza de o cumpeeri te miri din ce lapte de magar s-au alte vietati din juru bataturi ,ba cit va chinuiti produsele traditionale din sibiu nu veti reusi s-a le aduceti nici la 5 la suta din calitate ,va-ti tras toti fabrici de prelucrarea alimentelor si se vede se strica mezelurile in frigider ,ma refer la salamu traditional de vara ala care i-l facea pe timpu sasilor la scandia ,ani 23 -90 ,ba haban nu aveti de ce avea denumirea de salam de vara ,in rest multa clanta si totu FIS

@8

Acum 8 ani

Dar cu deconcentratele, si cu Brasovul nimic nimic? Vezi ca se apuca aia de facut elicoptere si se apuca de transportat oile si va iau si ultimul brand de \"tara\" de la Sighii
Raspunde

rosu

Acum 8 ani

nici macar cuvantul \"branza\" nu e romanesc, daramite produsul.
Raspunde

foarte bine

Acum 8 ani

De mult timp astept sa scapam de ciobani. Pe toate zonele montane plin de stane si risc mare de a fi atacat de câini. Asa ca drm bun
Raspunde

utilul

Acum 8 ani

Ba ***ilor ce tot aveti cu ciobanii, ba cind in lumea asta nu va mai fi nevoie de lapte , brinza, carne, lina etc. atunci aveti tot dreptul sa-i faceti in fel si chip. Ba, deocamdata ciobanii sunt foarte necesari si utili, trebuie sa va invatati sa-i respectati, cutre comuniste cu creiere spalate, deocamdata de voi nu este nevoie, niste paraziti la banii publici furati de la altii, gunoaielor. Invatati sa respectati oeice munca necesara in lumea asta asa cum se procedeaza si in occident,, ba creiere spalate de comunisti, paraziti infecti. Plus ca Marginimea arata ca Elvetia, asta va doare pe voi, ba oamenii aia au muncit si sau gaspodarit si si-au creat prosperitate singuri, voi ati venit numai sa-i denigrati, furati si controlati, gunoaie ordinare.
Raspunde

ciobani

Acum 8 ani

Ciobanii din Marginimea Sibiului erau printre singurii romani care aveau voie sa detina bani cash peste milion in perioada comunista. Derogare de la comunisti care stiau sa aprecieze munca grea si valoarea acesteia. Obiceiurile si le pastreaza cu sfintenie, produsele sunt foarte bune. N-au decat sa vare fonduri in fundul Olteniei si Moldovei, pentru ca unde lenea are radacini adanci nu va creste nimic.
Raspunde
Anuleaza raspuns

Lasa un comentariu

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim. Adresa ta de email nu va fi publicată.

Sus