X

Dosarul Tichindelean: Tribunalul a respins contestatiile aduse rechizitoriului

Tribunalul Sibiu a respins toate cererile și excepțiile formulate de fostul director al Direcției Sanitar-Veterinare Sibiu, Șerban Țichindelean, împotriva rechizitoriului și a modului de derulare a anchetei în urma căruia DNA l-a trimis în judecată pentru fapte de corupție. La fel, instanța sibiană a respins și contestațiile Mirelei Olteanu, jurista care l-a ajutat pe Țichindelean în săvârșirea faptelor de corupție, după cum susțin procurorii Serviciului Teritorial Alba Iulia. În cazul lui Țichindelean, în cursul derulării procedurilor de cameră preliminară, magistrații Tribunalului Sibiu au admis înlocuirea măsurii arestului la domiciliu cu cea a controlului judiciar.

Țichidelean și Olteanu mai pot contesta, încă, decizia Tribunalului Sibiu la Curtea de Apel Alba. În cazul în care contestația va fi respinsă, va începe judecarea celor doi pentru faptele de care sunt acuzați: abuz în serviciu în formă continuată (şase acte materiale), abuz în serviciu (trei infracţiuni) şi conflict de interese (două infracţiuni) în cazul lui Țichindelean, respectiv două infracţiuni de complicitate la abuz în serviciu, în cazul Mirelei Olteanu.
Cei doi au fost trimiși în judecată la începutul lunii martie. În rechizitoriul procurorilor se arată că, în perioada 2011- 2013, Şerban Ţichindelean, în calitate de director executiv al DSVSA Sibiu, şi-a exercitat în mod defectuos atribuţiile de serviciu prin emiterea unor dispoziţii nelegale, care au avut ca rezultat rezilierea unui contract de concesiune a Circumscripţiei Sanitar Veterinare Jina (ce fusese încheiat cu Autoritatea Naţională Sanitar Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor) şi încheierea, în condiţii nelegale, a unui contract similar cu un alt medic veterinar.

Astfel, în 25 februarie 2013, Mirela Cosmina Olteanu, în calitate de consilier juridic la DSVSA Sibiu, în scopul de a-l ajuta pe Ţichindelean, a avizat în mod nelegal notificarea de reziliere a contractului iniţial de concesiune, în lipsa acordului Autorităţii Naţionale Sanitar Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor.

În acelaşi context, la 4 septembrie 2013, Mirela Cosmina Olteanu, cu intenţie indirectă, în scopul de a-l ajuta pe Ţichindelean, a întocmit o adresă în numele DSVSA Sibiu de constituire ca parte civilă într-o procedură judiciară, prin crearea unei aparenţe de legalitate a actului administrativ, ştiind că sumele nu au fost stabilite de către compartimentele cu atribuţii în avizarea deconturilor, calculul fiind făcut în mod arbitrar prin efectuarea unor verificări nelegale.

Prin aceste acţiuni, Şerban Ţichindelean "a produs o vătămare a drepturilor şi intereselor legitime ale medicului veterinar, beneficiarul iniţial al contractului de concesiune, cauzându-i acestuia un prejudiciu de 176.194, 85 lei, corelativ cu crearea unui folos pentru noul prestator de servicii sanitar veterinare, în cuantum de 67.192, 80 lei".

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim

Comentarii

comentarii

13 opinii

  1. Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

    Auzi cum ii ziceau la DSVSA

    ZEUS ii spuneau angajatii jegului asta infect traseist politic si spagar ordinar si el si fiul lui si nevasta-sa care e si ea cercetata tot de DNA

  2. Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

  3. Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

  4. Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

    tunar

    bai noi suntem de vina ,cind vedem ca vecinu din leafa de bugetat ,ajunge din un simplu cetatean onest ,multi bogatas ,ba nea ceasca impuscatu ,a fost invinuit pentru subminarea economiei nationale ,dar astia fosti activisti cu nomenclatura lor cripto -comunista si politica de cumetrie ce merita ,au praduiit tot ce am construit noi amarasteni in iepoca de aur ,si rezultatu se vede VARZA A-LA CLUJJ ,FACUTA TARA la beciu domnesc cu ei ,in ritmu asta se muta fiefu alesilor nostrii in cantonamente de lunga durata la aiud ,gherla ,jilava ,tigsor ,poarta alba ,etc ,toate statiuni exotice cu conditi de 5 stele precum la hilton hotel

  5. Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

    tunar

    bai noi suntem de vina ,cind vedem ca vecinu din leafa de bugetat ,ajunge din un simplu cetatean onest ,multi bogatas ,ba nea ceasca impuscatu ,a fost invinuit pentru subminarea economiei nationale ,dar astia fosti activisti cu nomenclatura lor cripto -comunista si politica de cumetrie ce merita ,au praduiit tot ce am construit noi amarasteni in iepoca de aur ,si rezultatu se vede VARZA A-LA CLUJJ ,FACUTA TARA la beciu domnesc cu ei ,in ritmu asta se muta fiefu alesilor nostrii in cantonamente de lunga durata la aiud ,gherla ,jilava ,tigsor ,poarta alba ,etc ,toate statiuni exotice cu conditi de 5 stele precum la hilton hotel

  6. Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

    TUDOR

    Serbane să nu -ti pierzi încrederea în tine.
    Eu te ştiu un luptător, toţi inamicii tăi mor de oftică pentru că te-ai născut învingător.

  7. Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

  8. Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

    sibianul

    Javra asta pesedisto-unpr-ista si bisorugul asta sa intre la zdup….bine ca se scufunda javrele astea ca mult rau fac Sibiului.Dumnezeu nu lasa pe toti nepedepsiti in lumea asta!

  9. Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

    Cornel

    DNA mai este de lucru la DSV Sibiu,speram ca nu uitati acolitii lui Zeus si ma refer la prietenii si consatenii infractorului care au aceleesi metehne precum mentorul lor de odinioara,pe care acum il reneaga.

  10. Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

  11. Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

    thor

    De acord cu odin dar mai ales cu cornel….acolitii lui tichindelean s au regrupat si reinventat,acum sunt dizidenți si fideli noii conduceri. Unii sunt trimișii lui nenea nelu de la judet,ca i bate au pe la usa . Aici se poate aplica metoda lui odin!

  12. Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

    mircea badea

    \”Statulde drept \” iresponsabil : ca de multe ori – are dreptate ; Parlamentul Iresponsabil a respins proiectul legii rasunderii patrimoniale a magistratilor ; cu binecuvantarea liviei stanciu – basescu. Desigur, Alzara.

  13. Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

    Gheorghe de Gheorghe

    @12: vezi că ai o greșeală de tastatură. adică ai vrut să scrii iohannis da\’ și-a ieșit Băsescu…

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

Turnul Sfatului Online
  • Sibiu
  • Contact