Joi,
28.03.2024
Parțial Noros
Acum
15°C

De cate ori trebuie prins un braconier pentru a fi pedepsit?

De cate ori trebuie prins un braconier pentru a fi pedepsit?

La sfârșitul lunii mai, în plină perioadă de prohibiție la pescuit, autoritățile sibiene prindeau pe râul Olt un braconier din județul Vâlcea. Reprezentanții AJVPS Sibiu spun că persoana în cauză a mai fost prinsă braconând, în anii trecuți. Două luni mai târziu Parchetul Avrig și polițiștii din Porumbacu de Jos încă lucrează la dosar, aruncând responsabilitatea de la unii la alții.

Conform Inspectoratului de Poliție al Județului Sibiu, Marian Petru Sticlaru, domiciliat în județul Vâlcea, a fost prins în data de 28 mai pe râul Olt, pe raza localității Porumbacu de Jos. Bărbatul, în vârstă de 40 de ani, nu este la prima faptă de acest gen și, judecând după ”dotări”, nu este un amator în ale braconajului. ”În imediata apropiere, polițiștii au identificat un autoturism ce îi aparține bănuitului, iar în interior au găsit 16 plase tip setca, însumând 800 metri lungime, din care 500 metri plasa monofilament si 300 metri plasa plurifilament”, transmiteau reprezentanții IPJ Sibiu în luna mai.
Două luni am târziu, reporterul Turnul Sfatului a solicitat oficial reprezentanților Parchetului Avrig, precum și IPJ Sibiu, în ce situație se găsește dosarul persoanei în cauză și câte alte dosare a mai avut în trecut. ”Urmare a solicitării d-voastre, vă comunicăm faptul că la unitatea noastră se află înregistrat un singur dosar penal cu nr.412/P/2015 privind pe numitul Sticlaru Marian Petru, cercetat sub aspectul săvârşirii infracţiunii prev. de art. 64 alin.1 lit.K din OUG 23/2008 şi care se află în curs de cercetare la Postul de Poliţie Porumbacu de Jos”, a comunicat prim procurorul Parchetului Avrig, Sanda Oprişcan.
De partea cealaltă, polițiștii spun că parchetul coordonează cercetările care sunt continuate la postul de poliție din Porumbacu. ”Cu referire la solicitarea dumneavoastră, vă comunicăm faptul că dosarul la care faceţi referire se află în lucru la nivelul Postului de Poliţie Porumbacu de Jos, cercetările fiind desfăşurate sub directa coordonare a Parchetului de pe lângă Judecătoria Avrig, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de deţinere sau folosire de către persoane neautorizate a unor unelte de pescuit comercial, faptă prevăzută şi pedepsită de art. 64 lit. k din OUG 23/2008 privind pescuitul şi acvacultura”, au transmis polițiștii. Asta în condițiile în care reprezentanții Asociației Județene a Vânătorilor și Pescarilor Sportivi Sibiu spun că persoana respectivă a mai fost prinsă braconând și în anii trecuți, iar cazul este doar un exemplu.
În perioada 1 ianuarie 2014 – 1 iunie 2015 Parchetul Avrig a înregistrat 37 de dosare penale având ca obiect infracțiuni de braconaj piscicol. Dintre acestea, ”11 cauze au fost scoase de sub urmărire penală și s-a aplicat o amendă administrativă”, conform prim procurorul Sanda Oprișcan. Mai mult decât atât, ”două cauze s-au finalizat cu neînceperea urmăririi penale”, iar în 21 de cauze ”s-a adoptat renunțarea la urmărire penală”. Mai departe, o cauză a fost clasată, iar alte două au fost conexate. Numai în două cauze, dintr-un total de 37, ”s-a aplicat obligația prestării unei munci în folosul comunității”, mai arată prim procurorul Sanda Oprișcan.

Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Vizualizari: 2464

Stefan Dobre

de Stefan Dobre

Administrație
Telefon:
0724 605 815

Comentarii

2 comentarii

Romeo Stoicescu

Acum 8 ani

Mi-ar placea sa avem sansa la un articol gen \"opinia cetateanului (contribuabilului/pasionatului de natura si pescuit sau vanatoare/intreprinzatorului legal) ... despre braconaj si reactia legiuitorului\"
Raspunde

Liana

Acum 8 ani

Cauti ceva nou? Echipa noastra te asteapta sa incepi cel mai performant si mai nou sistem prin care sa reusesti sa castigi bani mai multi decat ai reusit pana acum! Noi te ajutam sa obtii rezultate si sa fii multumit! Te vei convinge ca activitatea este foarte simpla si interesanta! Cere urgent detalii mai multe la ***: [email protected]
Raspunde
Anuleaza raspuns

Lasa un comentariu

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim. Adresa ta de email nu va fi publicată.

Sus