Vineri seara, când în Piața Mică și Piața Mare era puzderie de oameni veniți pentru concert/bere/plimbare/volei pe plajă, strada Avram Iancu a fost luată cu asalt. Mai precis trotuarul străzii care duce către Piața Mare. L-au luat la încălecat mașini de Sibiu, de Gorj, de Cluj, Caraș-Severin, din Germania, Italia sau Franța. Până către Biserica Ursulinelor, un singur petic de trotuar a mai rămas liber, sub ochii neputincioși ai polițistului de la secția din Centru. ”Noi nu avem jurisdicție pe trotuare” și ridică mâna către șoferul BMW-ului X6 care tocmai își parca mașina pe locul rezervat poliției.
Peticul de trotuar, deși e aproape în buza porții unei curți, nu rămâne mult timp liber. Din dreapta unui VW de Sibiu coboară o domnișoară, să dea indicații de parcare tânărului de la volan. Îi atragem atenția că acolo nu e loc de parcare și tânărul se simte. Urcă înapoi și parchează zece metri mai încolo, unde nu mai e nimeni să îl bată la cap că a încălecat trotuarul. În câteva minute, apare un ditamai Audi, tot de Sibiu. Din dreapta, cu gulerul tricoului ridicat, coboară masculul-pitic. Pentru a da indicații. Se enervează când îi atragem atenția că acolo nu e loc de parcare, urlă, e șmecher, se umflă. Dar urcă înapoi în mașină. Nu de rușine, dar ”mașinoiul” nu încape pe petic. În schimb încape un Opel de oraș, tot de Sibiu, din care coboară o namilă. ”Bă, mă lași cu parcarea ta?”, mârâie amenințător masculul. ”Lasă-l, mă, că e bodyguard la Liquid”, se aude din jur. Malacul oricum nu se sinchisește, merge în treaba lui lăsându-și mașina să umple trotuarul.
La dispeceratul Poliției Locale, cea care poate da amenzi, răspunde o femeie. ”Domnul meu, din cauza salariilor de la noi, în seara asta am un singur echipaj pentru tot Sibiul. Dacă mai are timp și de Avram Iancu, va veni să dea amenzi și acolo”.
Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).
Vizualizari: 10245
Ultimele comentarii
Acum 40 minute
Pastor marginas
Acum 42 minute
Ghita
Acum 43 minute
Sibianul
Acum 44 minute
Alta Persoana
Acum 56 minute
Văsălie Noroi