X
FETITA-CU-CHIBRITURI

Spectacolul de balet “Fetiţa cu chibrituri” este sold out

“Fetiţa cu chibrituri”, baletul pus în scenă de Opera Comică din Bucureşti, se joacă cu casa închisă, toate bilete pentru acest spectacol fiind epuizate. Spectacolul constituie o reinterpretare originală a basmului lui Hans Christian Andersen, în care se îmbină armonios dansul cu muzica. Evenimentul care face parte din Sibiu Opera Festival este pus în scenă vineri, 25 septembrie, la Casa de Cultură a Sindicatelor Sibiu.

„Basmele constituie primul contact al celor mici cu lumea imaginaţiei, iar Andersen ne-a dăruit o serie de învăţăminte, prin scrierile sale. Lecţia pe care o primim de la «Fetiţa cu chibrituri» este aceea că bucuria poate sălăşlui în cele mai umile locuri şi e în puterea noastră să o întreţinem, chiar şi atunci când se manifestă sub forma unei flăcări plăpânde”, afirmă Felicia Filip, directorul Operei Comice pentru Copii.

Următorul eveniment din cadrul “Sibiu Opera Festival” este concertul de gală al laureaţilor Concursului Internaţional de Canto „Vox Artis”. Acesta are loc duminică, 27 septembrie, la Sala Thalia, începând cu ora 19:00.

Biletele pentru concertul de gală al laureaților s-au pus în vânzare online şi la Casa de bilete a Sălii Thalia, de luni până joi între orele 12:00-16:00 şi în seara concertului, la intrarea în sală.

Preţul unui bilet este de 16 lei. Se acordă o reducere de 50% pentru elevi, studenţi şi pensionari.

 

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim

Comentarii

comentarii

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

Turnul Sfatului Online
  • Sibiu
  • Contact