Sâmbătă,
20.04.2024
Innorat
Acum
4°C

Partidul Mariei Grapini se lansează în Sibiu. ”Căutăm un candidat pentru municipiul Sibiu”

Partidul Mariei Grapini se lansează în Sibiu. ”Căutăm un candidat pentru municipiul Sibiu”

Partidul Puterii Umaniste, înființat de europarlamentarul Maria Grapini, strânge la Sibiu, la sfârșitul săptămânii, toți liderii din țară, pentru a dezbate pe marginea alegerilor locale. PPU nu pleacă la drum, în Sibiu, fără nicio poziție de ”ales”. Liderul organizației județene al PPU, Anca Boroș este consilier județean, ex-PC. ”După cum știți, s-a produs scindarea PC, o parte s-a dus alături de ALDE, iar cealaltă parte a intrat în acest proiect nou. În cazul nostru, la Sibiu, o luăm de la zero. Din luna august și până acum avem în jur de o sută de adeziuni și sper ca pentru anul electoral 2016 să avem liste în principalele localități din județ”, a declarat pentru Turnul Sfatului Anca Boroș. Consilierul județea a mai precizat că nu își propune să candideze la alegerile locale pentru funcția de primar al Sibiului. ”Căutăm o persoană pentru această poziție, este și o provocare pentru noi. Căutăm un candidat bun, care să aducă și rezultate”, a mai spus liderul PPU Sibiu.

Partidul Puterii Umaniste a fost înscris în  Registrul partidelor al Tribunalului Bucureşti, a anunțat, luni, europarlamentarul Maria Grapini. "Strategia noastră la alegerile locale este să mergem singuri. Părerea mea este că un partid trebuie să se probeze dacă are şanse în faţa cetăţenilor, (...) dacă a comunicat bine şi să candideze singur. Avem partide în Parlament care nu au candidat niciodată singure şi au aşa un fel de mozaic de parlamentari", a declarat europarlamentarul Maria Grapini, citată de Mediafax. Potrivit Mariei Grapini, "strategia PPU de guvernare trebuie elaborată în parteneriat public-privat cu toate sectoarele societăţii civile".

În iunie, în contextul congresului de fuziune PC-PLR, europarlamentarul Maria Grapini a anunţat că demisionează din partidul fondat de Dan Voiculescu. Grapini l-a acuzat pe preşedintele PC, Daniel Constantin, că a acaparat partidul şi că este responsabil de dispariţia acestuia prin decizia de unificare cu PLR (gruparea reunită în jurul lui Călin Popescu Tăriceanu).

Decizia de a face la Sibiu prima întâlnire a conducerii noului partid a ținut de poziționarea geografică. ”Lupta s-a dat între Sibiu și Brașov și a ținut într-adevăr de poziționarea geografică a orașului, fiind ușor de ajuns pentru aproape toți liderii din teritoriu, dar oricum să știți că doamna Grapini are o afinitate specială pentru Sibiu”, a completat Anca Boroș.

Întâlnirea liderilor PPU se va desfășura duminică, de la ora 12, la Hotel Ramada.

Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Alin Bratu

de Alin Bratu

Politic
Telefon:
0745 590 991

alin[at]turnulsfatului.ro

Comentarii

0 comentarii

Anuleaza raspuns

Lasa un comentariu

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim. Adresa ta de email nu va fi publicată.

Sus