Vineri,
29.03.2024
Parțial Noros
Acum
15°C

Dosarul Maricuța. Cel mai mare dosar de corupție din Sibiu

Dosarul Maricuța. Cel mai mare dosar de corupție din Sibiu

Nu doar amploarea valorii la care sunt estimate fraudele  - peste 114 milioane de euro -, ci și numărul mare de personaje cercetate penal fac din Dosarul Maricuța cel mai mare dosar de corupție instrumentat de procurori, până acum, în județul Sibiu. În urma descinderilor de săptămâna trecută, reporterii Turnul Sfatului au fost contactați de mai mulți păgubiți, care au apelat și la sprijinul DNA, pentru a-și rezolva problemele de la Șelimbăr. Istoriile lor par desprinse din filmele cu mafioți. ”Când să mergem să depunem plângerea la DNA, avocatul nostru din Sibiu n-a mai venit. A fost amenințat că dacă ne însoțește, este dat afară din Barou”.

În urma descinderilor efectuate la proprietățile din Sibiu, Neamț, Ilfov și Brașov, deținute direct sau prin interpuși de către Daniel Maricuța, procurorii DNA Serviciul Teritorial Alba-Iulia au semnalat săptămâna trecută amploarea ilegalităților presupus a fi realizate la Șelimbăr în ultimii zece ani. 61 este numărul sediilor și locuințelor unde procurorii DNA au descins săptămâna trecută. În afara proprietăților lui Daniel Maricuța, primarul comunei Șelimbăr, au mai fost vizate cele ale secretarei Elena Scumpu, ale specialistei cadastrale Maria Melniciuc, ale consilierului personal al primarului, Ioan Iuga, dar și ale fostului primar Ioan Tatu și actualului viceprimar Marius Grecu. Procurorii au ”vizitat” și sediile notarilor publici Gabriel Radu Bucșă, Victoria Bianu, Mariana Ionela și Tudor Flaviu Tolciu (mamă și fiu), respectiv Dorin Suciu jr. (fiul cunoscutului avocat Dorin Suciu). Perchezițiile coordonate de DNA nu s-au terminat aici, reprezentanții instituției anticorupție oprindu-se și la alte persoane fizice și societăți din Sibiu.

”În cauză se efectuează cercetări sub aspectul comiterii infracțiunilor de constituire a unui grup infracțional organizat dare de mită, trafic de influență, cumpărare de influență , abuz în serviciu cu consecințe deosebit de grave, spălare de bani, folosirea în orice mod, direct sau indirect, de informații ce nu sunt destinate publicității, fals în înscrisuri sub semnătură privată, uz de fals în legătură cu dobândirea de terenuri pe raza comunei Șelimbăr de la persoane îndreptățite la reconstituire și la eliberarea titlurilor de proprietate, membrii grupului creându-și un avantaj patrimonial estimat la 114.340.750 Euro”, au arătat surse judiciare apropiate anchetei.

Perchezițiile începute miercuri dimineață s-au încheiat aproape 24 de ore mai târziu, la sediul Primăriei Șelimbăr. Deocamdată, nimeni nu a fost reținut, în cursul acestei săptămâni fiind de așteptat să fie chemați la audieri o parte dintre cei care fac obiectul cercetării penale. Care verifică și modul în care au fost furate cu japca terenurile unor oameni care au trăit în Șelimbăr.

”Am fost naivi. Apoi am văzut adevărata corupție”

În urma articolelor publicate pe tema descinderilor DNA la Șelimbăr, reporterii Turnul Sfatului au primit mai multe serii de documente de la persoane care, în continuare, speră să fie repuse în posesie cu terenurile moștenite. Una dintre aceste persoane – sas originar din Șelimbăr, emigrat în Germania în primăvara lui 1990 – are o istorie care pare să fi inspirat procurorii în documentarea acestui dosar. Deocamdată, persoana respectivă nu dorește să își decline identitatea, deoarece în curs de cercetare pe baza sesizărilor sale mai sunt și alte dosare, care implică și alte nume.

Relevant este că acesta, împreună cu tatăl său, a venit la Șelimbăr în noiembrie 2005, pentru a cere retrocedarea celor 14,76 de ha de teren, pe care bunicul său le-a deținut în zona actualului mall din Șelimbăr. ”Naivi cum am fost am crescut că primim un răspuns de la Primărie”. A trecut mai bine de jumătate de an și acest răspuns nu a venit. Prin urmare, în iunie 2006 au revenit în țară, unde după ce au fost puși să aștepte pe holurile Primăriei li s-a spus, de către secretară, că nu ar avea drept să primească terenul, deoarece nu mai sunt cetățeni români, fapt neadevărat. Apoi, motivele refuzurilor au devenit tot mai depărtate de orice logică, așa că cei doi sași au apelat la avocați. ”Numai ne-au mâncat banii. Am avut atâția avocați, dar când auzeam de Maricuța dădeau înapoi”. În cele din urmă, oamenii cu procese pe rol care nu duceau la niciun sfârșit, au redactat un memoriu către DNA, în care enumerau cu dovezi incredibila corupție de la Șelimbăr. ”Închipuiți-vă, când să depunem la Alba Iulia un memoriu către DNA, fratele meu a plecat singur. Avocatul care trebuia să îl însoțească a fost amenințat cu excluderea din Barou”.

Prin fals, terenul lor era demult retrocedat

De ce erau în permanență refuzați de reprezentanții Șelimbărului, sașii emigrați în Germania aveau să afle cu totul întâmplător: unul dintre ei a fost dat în judecată pentru că ar fi fost împroprietărit cu terenul pentru a cărei retrocedare care se zbătea să îl obțină un alt sibian.

Pe firul actelor urmărite în acest proces deschis în 2007, sașii în discuție au descoperit cum unul dintre ei ar fi fost împroprietărit încă din martie 2005 (deci cu aproape nouă luni înainte să vină să ceară terenul adevărații moștenitori). Această împroprietărire s-a făcut în urma demersurilor a doi falși mandatari: un anume Ionel Bucur, iar ulterior chiar finul lui Daniel Maricuța – Ioan Crețu. Acesta a prezentat două procuri notariale, care îi dădeau dreptul să facă toate demersurile atât pentru retrocedare și împroprietărire, cât și pentru vinderea terenului. În fapt, este vorba de niște falsuri grosolane: cel care a semnat în numele sasului nici măcar nu a scris corect numele acestuia. Cele două procuri care au stat la baza retrocedării poartă parafa notarului Mariana Tolciu, din Sibiu, și sunt datate 30 decembrie 2002. ”Nu am solicitat niciodată reconstituirea dreptului de proprietate asupra acelor terenuri, deoarece nu aș fi fost îndrituit, întrucât tatăl meu a depus cerere pentru reconstituirea dreptului de proprietate asupra suprafeței de 14,76 ha de teren”, arată mai apoi în fața instanței cel al cărui nume apare în mod fals pe procura întocmită în decembrie 2002. Perioadă în care acesta arată că nici nu a trecut prin România.

Culmea este că Ilie Crețu nu solicită restituirea numai a celor 14,76 ha care au aparținut, de fapt, bunicului sașilor în discuție. Ci solicită 26,13 ha. Pe care le obține degrabă.

Cumpărat ieftin. Cu vreo zece milioane de euro mai ieftin

Cum în martie 2005, Ioan Crețu se trezește că ”i-a obținut sasului retrocedarea imensei suprafețe”, trei luni mai târziu, în iunie 2005, vinde o parte din moștenire. Vânzarea este făcută în numele sasului pentru care are procura falsificată și către o apropiată a soției primarului din Șelimbăr, după cum susțin păgubiții: Nicoleta-Maria Ancăș. Aceasta din urmă face o afacere extrem de profitabilă, având în vedere că achiziționează 11,3 ha de teren în zona viitorului mall la prețul de doar 4.520 de euro (440 de euro pe ha). ”La data respectivă, un metru pătrat de teren în zonă se vindea cu minim 100 de euro”, calculează sasul plecat modul în care pe numele său a fost efectuată o tranzacție de 4.520 de euro pentru un teren pe care se puteau încasa mai bine de zece milioane de euro.

Procurorul Dragomirescu: nu e fals, dom’ne

În fața atâtor falsuri care le este dat să vadă, sașii împroprietăriți în acte și furați în realitate, depun sesizare penală. După mai multe plimbări, dosarul ajunge la procurorul sibian Dan Dragomirescu, care avea să iasă la pensie câțiva ani mai târziu. Acesta nu recunoaște ca false procurile de care s-a folosit Ioan Crețu pentru retrocedare și, mai apoi, înstrăinare, a unor terenuri și nici nu consideră că s-a întocmit vreun abuz prin retrocedarea a 26,13 ha, în loc de 14,17 ha și așa mai departe. ”Se poate observa cu ușurință că nu ne aflăm în prezența vreunei infracțiuni de abuz în serviciu”, scrie negru pe alb Dan Dragomirescu în rezoluția prin care dispune neînceperea vreunei urmăriri penale.

Acum doi ani, într-un proces care se încheie la Judecătoria Sibiu, sașii obțin, totuși, dreptul de a primi despăgubiri pentru șapte din cele peste 14 ha de teren care le revin ca moștenire. ”Nimeni, până acum, nu a mișcat un deget pentru a aplica această decizie”.

Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Traian Deleanu

de Traian Deleanu

Investigații, Administrație
Telefon:
0740 039 148
E-mail: traian[at]turnulsfatului.ro

Comentarii

10 comentarii

m

Acum 8 ani

cum e posibil , ca in cazul unui asemenea prejudiciu si a unei asemenea retele mafiote , acest gangster , numit Maricuta sa fie lasat liber ?Pe langa confiscarea integrala a averilor ,acest animal nu mai trebuie sa vada niciodata lumina zilei in libertate
Raspunde

Solomon

Acum 8 ani

Ce trebuia sa mai faca acest individ pentru a fi retinut si averea confiscata?Daca adunati toate veniturile lui licite din intreaga lui viata si considerati ca nu a cheltuit nici macar un leu pentru altceva si tot nu va puteti apropia de valoarea colosala a averii sale! Si atunci?Un amarat prins cu un pateu furat ajunge rapid la puscarie "cu executare"!Halal justitie,halal legi,halal Romania!Nu credeti ca ar trebui o singura unitate de masura a justitiei?
Raspunde

Alin

Acum 8 ani

Noul format al "TS" nu vă prieşte.A scăzut binişor numărul comentariilor, indiferent de articol şi nr. de vizualizări. În ce priveşte articolul de faţă, felicitări! "Tribuna" şi "Ora de Sibiu" tac mâlc. Mi-ar plăcea să se mai spargă din Omerta asta de la Sibiu.
Raspunde

Nea' Nelu

Acum 8 ani

@Alin,ai dreptate ,a scazut enorm numarul comentariilor cu acest format haotic ,Omerta de Sibiu nu s-a spart nici inainte de a fi Codruta K si Klaus W.I la "butoane" la Bucuresti ,dapai acuma ,nu se va face mai nimic cu acest caz de coruptie si hotie inimaginabila,smecherul asta de la Selimbar se pare ca are inca protectie f.mare de nu-i inca la parnaie si confiscatta toata averea ,a lui si a interpusilor ,unde esti tu Tepes doamne....??
Raspunde

cetateanu

Acum 8 ani

Sa inteleg ca daca nu erau acesti cetateni sasi, nu se aflau si nu ieseau in presa toate acestea ? Vai de noi...
Raspunde

chestor traian

Acum 8 ani

Nu e bine,domnu-l jurnalist doar judecatorii de la C.A. Alba Iulia pot decide privitor la notari daca "in fapt este vorba de niste falsuri grosonare".Ati fost numit peste noapte judecator?Atentie mare,prin articolele postate aduceti un prejudiciu de imagine imens Biroului Notarial Tolciu.Le-ati cerut celor doi notari ,conform unei minime doze de deontologie profesionala,punctul lor de vedere?Au biroul deschis toate ziua si in cinci minute v-ar fi lamurit cum sta problema cu falsurile grosolane."Mama si fiul" au un prestigiu si o reputatie castigate in timp si cred ca in curand ii veti ruga sa renunte la daunele materiale si morale pe care le-ati produs in mod tendentioas si denigrator.Eu,in locul lor ,nu v-as ierta!
Raspunde

Ghita Pristanda

Acum 8 ani

Domnu-le chestor (pentru cei care nu s-au prins, știu cum se scrie corect, dar am folosit această formulare ca să o poată înțelege și adrisantul), Dacă DNA-ul a fost pe acolo, cred că nu a fost degeaba. Oare de ce vă grăbiți să le luați apărarea celor doi, fără nici un motiv, să înțelegem? Dacă cei ale căror semnături au fost în cauză au făcut sesizare și spun că ei n-au semnat, asta nu înseamnă că sunt falsuri? Sau notarii în cauză au obținut semnăturile lor și ei nu-și aduc aminte? Judecătorii de la CA Alba vor decide, dar asta nu înseamnă că ceea ce decid ei este adevărul suprem. La ce clică alcătuiți cu toții, nu m-ar mira ca ei să spună că, în ciuda celor susținute de cei păgubiți, semnătura le aparține totuși... Maricuța a mers prea departe, era cazul să fie oprit de mult.
Raspunde

chestor traian

Acum 8 ani

Domnu-le Pristanda,adrisantul este instruit,corect si nu face clica cu nimeni,nici n-a facut-o vreodata.Nu pot intelege pozitia dvs de blamare a celor doi notari si de neincredere in corpul margistratilor.Pana cand acestia din urma decid,toti sunt nevinovati si nu are nimeni dreptul sa-i blameze sau se arunce urme de indoiala asupra probitatii lor morale sau profesionale.Aplicati principiul personajului dvs "curat nevinovat,da umflati-l".E depasit.La iscusinta cu care ati numarat 11 steaguri pana la 44 va intreb cine va "repera onoarea"celor ce in final se vor dovedi total nevinovati?Cu cat si cu ce costuri?Astept si scuze.Si ce-i mai important sunt total de acord cu ultima fraza din postarea dvs.
Raspunde

gelu

Acum 8 ani

Sa verifice DNA la taxe si impozite Hotaririle de Consilil Local cum aceste Hotariri sint mai presus de lege ,vor avea o mare surpriza analizind aceste hotariri .Exp;taxa pentru eliberarea unui Certificat Fiscal este stabilit de lege la 2 lei respectiv 10 lei in regim de urgenta,la Primaria Selimbar taxa la urgenta este de 20 lei si exemple de abuzuri sint nenumarate daca le verifica DNA. SPER.
Raspunde

ben

Acum 8 ani

TOTI LA PUSCARIE,AVERI CONFISCATE DAUNE PLATITE INCLUSIV DE CEI CARE AU INTOCMIT SI AU DAT DOCUMENTE FALSE, NUP-URI SAU HOTARARI FAVORABILE MAFIOTILOR DE DOI BANI
Raspunde
Anuleaza raspuns

Lasa un comentariu

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim. Adresa ta de email nu va fi publicată.

Sus