X
duse ministrul apararii

Ponta, înlocuit de Mircea Dușa. Ce vor partidele

Premierul Victor Ponta spune că va propune ca, până la procedurile de desemnare a unui alt guvern, ministrul Apărării, Mircea Duşa, să fie premier interimar. Decizia o va lua președintele Iohannis, după primirea oficială a demisiei premierului Ponta.

Liberalii vor anticipate

Numirea unui nou premier-desemnat care va forma noul guvern va fi realizată în urma negocierilor politice. Copreşedintele PNL Alina Gorghiu a declarat, miercuri, după demisia Cabinetului Ponta, că PNL cere alegeri anticipate printr-un acord politic.”Acesta este mandatul BPN legat de alegerile anticipate şi credem că dacă este bunăvoinţă prin acord politic putem să rezolvăm această criză şi situaţia în care ne aflăm,”, a spus Gorghiu, citată de Mediafax, la finalul şedinţei PNL convocate după depunerea mandatului Guvernului.

PSD: Vom merge cu o propunere de prim-ministru

Președintele PSD, Liviu Dragnea a declarat că va merge la Cotroceni cu o propunere de nou premier. ”Vom face o propunere de premier care va ține cont de dinamica din societate. Nu agreăm propunerea PNL de a se organiza alegeri anticipate, pentru că ar însemna să avem un guvern instabil, cu premier interimar”, a spus Dragnea. ”Nu vom face o propunere care nu va avea susținere în Parlament”, a mai spus liderul PSD.

Preşedintele Klaus Iohannis are, potrivit legilor şi Constituţiei, atribuţia de a desemna un prim-ministru interimar după demisia premierului Victor Ponta, care va asigura funcţionarea Guvernului până în momentul formării noului Guvern.

Potrivit articolului 110 al Constituţiei, Guvernul al cărui mandat a încetat prim demisia prim-ministrului “îndeplineşte numai actele necesare pentru administrarea treburilor publice, până la depunerea jurământului de membrii noului Guvern”, informează Mediafax. Aceasta prevedere este completată prin Legea 90/2001, privind organizarea şi funcţionarea Guvernului României şi a ministerelor. Astfel, în cazul unei demisii a premierului, potrivit articolului 9 “preşedintele României va desemna un alt membru al Guvernului ca prim-ministru interimar, pentru a îndeplini atribuţiile primului-ministru, până la formarea noului Guvern”. În aceste condiţii, atribuţiile prim-ministrului interimar vor fi restrânse

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim

Comentarii

comentarii

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

Turnul Sfatului Online
  • Politica
  • Contact