X
Mihai Tuta

Mihai Țucă, arhitect plecat din Sibiu până la capătul lumii: ”Când capeți alte repere poate vezi și lumea de aici cu alți ochi”

În luna februarie a acestui an arhitectul sibian Mihai Țucă pleca, alături de alți șapte români, într-o expediție de peste 28.000 de kilometri, care l-a purtat din Sibiu prin Siberia și până aproape de Polul Nord cu mașina. S-a întors simțindu-se împlinit și recunoscător pentru viața de zi cu zi pe care o are în Sibiu. De ce?

Reporter: Te urăsc!
Mihai Țucă: (râde n. r.)

Rep.: Glumesc, de fapt nu te urăsc, dar trebuie să aflu cum ai reușit? Lucrezi în Sibiu, faci parte din Offroad Club Sibiu, ai familie, și tot ai reușit să găsești energie, timp și bani pentru a merge la capătul lumii.
M. T.: Nu e ușor! În primul rând am avut înțelegerea soției mele, care m-a susținut să mă rup de acasă două luni. La serviciu am avut înțelegea colegilor care m-au acoperit cu succes și până la urmă a fost greu, să te rupi două luni nu e chiar simplu.

Rep.: Nu e vorba doar de rutina de zi cu zi, ci și să faci ceva de care o să-ți amintești toată viața.
M. T.: Asta ține mult de organizare, de cum reușești să culegi informații, să le pui cap la cap și să știi că nu mergi chiar la bâjbâială. Un an și ceva ne-a luat pregătirea.

Rep.: Tu chiar ai coordonat expediția. Cât de greu să găsești sponsori, oameni potriviți, contacte în inima Siberiei și așa mai departe?
M. T.: E greu, dar nu atât de sponsori, deși tot trebuit să aducem bani de acasă, cel mai greu a fost să găsești niște oameni care vor să facă această treabă fără nici un interes anume, mă refer la interese financiare sau de imagine. Oameni care să facă treaba asta dezinteresați.

Rep.: Tu ai făcut-o pentru tine.
M. T.: Pentru mine, pentru a merge acolo, pentru a ne strânge împreună, motivul nu este un pur egoist. Îmi place să fac o treabă pe care poate nu mulți o fac și să arăt celorlalți că uite, și un om normal poate face asta. Eu nu sunt cu nimic ieșit din comun. Cred că și alții pot să facă lucruri deosebite, pe care poate nici nu le visează.

Rep.: Normal, normal, dar nu oricine se urcă în mașină și pleacă din Sibiu la Polul Nord.
M. T.: De ce nu? Dacă îți place, își dorești și te pregătești, poți! Trebuie să te și pricepi să mai repari la mașină, la navigație, dar multe se și învață.

Rep.: Ce ai învățat din toată expediția asta? Te-a schimbat cu ceva pe tine ca om, ai rămas cu ceva? Și nu mă refer la poze de vacanță…
M. T.: Uite, am găsit oameni care locuiesc în niște locuri pe care pe internet, nene, nu le vezi. Vezi numai lacuri, râuri și înghețuri. Dar sunt oameni care trăiesc acolo și nu au mofturi ca pe aici. Aici, dacă plouă un pic, ”aoleu, ce tragedie mare e afară!”. Eu mi-am dat seama cât de bine stăm aici, nu prea avem voie să ne fandosim și să ne miorlăim că am prins roșu la semafor. Timpul e un pic altfel. Și trece un pic altfel acolo. Să nu vă imaginați că acolo oamenii nu au probleme, și ei au școli, grădinițe, și nu se plâng ca pe aici.

Mihai Tuta2

Rep.: Bine, la noi e cod meteo că e ceață dimineața, nu că a scăzut temperatura sub minus 50 de grade Celsius.
M. T.: Acolo e frig, noaptea sunt viscole, trei luni nu răsare soarele, dar uite că oamenii trăiesc. Am învățat, uite, că sunt oameni care dau de mai greu decât noi și nu-și taie venele.

Rep.: Te simți norocos acum?
M. T.: Într-un fel sunt norocos pentru că n-am avut nicio problemă majoră pe drum. Am mers fluent, cursiv, fără nicio sincopă și am ajuns unde ne-am dorit, am văzut lucruri pe care poate nu mulți pot să le vadă, am cunoscut Siberia asta curată, care mie îmi place foarte mult. E neatinsă de om.

Rep.: De ce Siberia și zona aia uitată de lume?
M. T.: Acum trei ani am mai fost în Siberia, dar în zona accesibilă, până la Magadan. Și am ajuns într-un sat despre care spuneam: ”mamă, aici e capătul lumii!”. Și acolo am văzut un indicator care arăta către nord, spunea că mai sunt lucruri și mai departe. Erau camioane care mergeau în direcția aia, pe gheață sau prin râuri, că nu mai sunt râuri și ne-am zis: ”Hai, că mai e de văzut! Hai, că mai e până la capătul lumii!”.

Rep.: Poate că lumea mai are și alte capete?! Te gândești la noi destinații?
M. T.: De ce nu? Acum mă tentează Tibetul sau alte zone de genul acesta, interesante și nepopulate, sau nevizitate de turiști.

Rep.: Ți-e frică de oameni sau de ce?
M. T.: Nu frică, dar acolo parcă sunt mult mai prietenoși decât în Occidentul nostru acesta civilizat. Am fost cu familia și în Grecia, în Europa, dar mă atrage mai mult partea asta de lume. Parcă oamenii aceia sunt mai atenți unii cu alții, acolo nu prea există că nu-i problema mea, eu îmi văd de treaba mea. În zona asta mai răsăriteană lumea este un pic mai prietenoasă., parcă sunt mai umani decât Occidentul care s-a răcit. Parcă e mai cald în zona aia.

Rep.: Chiar și la minus 50 de grade Celsius.
M. T.: Cu ssiguranță, am găsit nene oameni care ne primeau zâmbind, ne ajutau. În limba asta iakută nu există cuvântul mulțumesc. Acolo, să ajuți pe cineva este firesc și înțelept, o obligație care vine din interior, nu aștepți recunoștință pentru așa ceva. Te ajută și pa, ai plecat.

Rep.: Ți-a fost frică vreodată?
M. T.: Nu frică, am avut un stres, ca să-i spun așa. Ne gândeam să nu se strice două din cele trei mașini, că rămâneam cu una și atunci era riscul mai mare. Ce probleme am avut le-am reparat la fața locului și am pornit mai departe. Și relațiile dintre noi erau o temere. Ne știam patru de demult, restul erau veniți în ultima clipă. Și au fost momente când nu puteai să spui: ”Băi, eu mă duc acasă! Mi-e frig și am plecat!”. Trebuia să ne bazăm unul pe altul. Îmi era teamă că poate apar probleme mai mari, dar nu a fost cazul. Vorba aia, suntem toți băieți, cocoși, fiecare e mai șmecher și mai deștept decât celălalt.

Rep.: În concluzie, ți-ai văzut visul cu ochii.
M. T.: Nu e un vis pe care l-am avut și acum gata. E doar o parte a unui vis, visul de vedea lumea și de a simți ce se întâmplă acolo, de a vedea cum trăiesc oamenii ăia, de a cunoaște oamenii ăia. Am fost și în Pamir, în Tadjikistan, niște colțuri de lume foarte frumoase. Capeți alte repere și atunci poate vezi și lumea de aici cu alți ochi. Nu te mai grăbești. Aici parcă toți ne grăbim, ne agităm. Nu e chiar așa.

Alături de Mihai Țucă, în expediția Tiksi 2015 au mers opt alți români, din Hunedoara, Sinaia, Buzău și Burești: Andrei Nistor, Cornel Zamfirescu, Andrei Mușețeanu, Sebastian Popescu, Florentin Tufă, George Oprea și Andrei Rădulescu. Din cauza conflictelor din Ucraina au ieșit din țară pe la Oradea și au mers pe traseul Ungaria, Slovacia, Plonia, Belarus. Destinația finală a fost Tiksi, (Тикси), un orășel situat în nordul extrem al Republicii Sakha Yakutia, Siberia, la mai bine de 550 km nord față de Cercul Polar, așezat pe malul Marii Laptev, sau cu alte cuvinte, al Oceanului Arctic.

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim

Comentarii

comentarii

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

Turnul Sfatului Online
  • Interviu
  • Contact