Joi,
28.03.2024
Cer Senin
Acum
10°C

Biserica Evanghelică din România a decis, la Sibiu, susținerea imigranților sirieni. Încep strângerile de fonduri

Biserica Evanghelică din România a decis, la Sibiu, susținerea imigranților sirieni. Încep strângerile de fonduri

Peste 50 de delegați și invitați din România și din străinătate, dar și de la alte Biserici, au participat în weekend, la Sibiu, la cel de-al 83-lea Congres General al Bisericii.

Agenda congresului a inclus, printre altele, dezbateri și hotărâri legate de colaborarea între Biserica Evanghelică C. A. din România şi asociațiile sașilor din Republica Federală Germană și adoptarea unei rezoluții privind criza refugiaților.

Referitor la acest ultim capitol, Biserica Evanghelica C. A. din România a decis primirea și susținerea refugiaților care vor ajunge în țara noastră.

”Urmându-l pe Domnul nostru Iisus Hristos, noi ca Biserica Evanghelică C.A. din România suntem chemaţi să ne ridicăm glasurile şi să ne angajăm pentru oamenii care suferă din cauza persecuţiilor, violenţei şi foametei. Având certitudinea că Dumnezeu iubeşte la fel toate făpturile şi în baza credinţei noastre creştine şi a responsabilităţii noastre ca oameni şi creştini totodată, nu putem întoarce privirea, atunci când atât de mulţi oameni se refugiază în Europa în căutarea unui adăpost şi a siguranţei. Suntem recunoscători că strămoşii noştri au fost bine primiţi în secolul al XX-lea peste tot, unde s-au refugiat sau au ajuns în vremuri de război sau răstrişte, devenind cetăţeni devotaţi ai ţării care i-a primit”, se arată în Declarația semnată la finalul Congresului.

”Ca biserică suntem pregătiţi să ne asumăm o parte din responsabilitate şi sprijinim Statul Român la primirea şi integrarea de refugiaţi, după puterile şi posibilităţile noastre. Prin colectarea de bani, îmbrăcăminte, alimente, medicamente şi alte ajutoare cât şi prin punerea la dispoziţie de locuri de cazare în clădirile şi locuinţele libere din parohiile noastre, dorim să dovedim solidaritate şi omenie. Suntem conştienţi de grija şi teama, care se răspândesc în societate, şi rugăm toate bisericile şi comunităţile religioase cât şi instituţiile de stat şi cele publice, de asemenea, politicienii şi oamenii de afaceri, dar şi mediile, asociaţii şi ONG-uri, angajaţi şi voluntari, să facă posibilă primirea şi integrarea refugiaţilor”, a mai decis conducerea Bisericii.
Sursa foto

Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Stefan Dobre

de Stefan Dobre

Administrație
Telefon:
0724 605 815

Comentarii

14 comentarii

Zorro

Acum 8 ani

Da ce fel de fonduri mai vreti si voi? Nu luati bani destui pe chiriile imobilelor pe care i-ati primit inapoi? Sau banii astia sunt doar pentru cei de la forum si pentru campaniile electorale? Ce faceti cu banii? Ajutoare din vest primiti, sasi in toata Transilvania daca mai sunt 5-10000 maxim, bisericile sasesti le-ati lasat sa decada. Zau ce mai vreti? Sa sponsorizeze Ciolhannis, c-a lasat primaria Sibiu fara sute de mii de €, prin tunul tras cu casele sale. Eu am o casa cu trei camere care sta nelocuita intr-o stare buna cu apa curenta si WC in casa, cu bazin pluvial, as primi o familie de refugiati cu 1-2 copii la mine, fara chirie, doar sa-si plateasca intretinerea. Voi gest faceti, crestinesc sau omenesc?
Raspunde

ue_ue

Acum 8 ani

asa-i directiva de la frau merkel? sa umpleti europa de refugiati? daca ii vrea germania sa-i tina acolo nu sa-i imprastie in est. destul suntem colonia germaniei (piata de desfacere, forta de munca slab platita, preturi ca in vest). asa ca STOP! daca asa-i gandirea nu m-ar mira sa apara un nou hitler chiar in germania!
Raspunde

Soros

Acum 8 ani

a aparut deja un nou hitler - doar asta n-are mustata si este inalt ! ((:
Raspunde

Elisabeta

Acum 8 ani

Felicitari ptr initiativa! Acestia sunt adevaratii crestini, care se orienteaza dupa cele invatate din vorbele domnului nostru, Isus Cristos. Ptr cine nu stie, sa citeasca in Evanghelia dupa Matei, capitolul 25.
Raspunde

gabriela

Acum 8 ani

Este perfect. Chiriasilor entitatii mai sus li s au majorat chiriile de pana la trei ori. Inclusiv mamei mele, imobilizata la pat de 5 ani. N am gasit intelegere la entitatea amintita. Acum nu mai e cazul. A decedat. Aduceti sirieni.
Raspunde

elena

Acum 8 ani

sa ne mai scuteasca acesti evanghelisti care nu stim ce ascund sub sutana care o poarta si de ca vrea sa primeasca tara imigranti nu-i vad pe acesti evanghelisti sa poarte grija copiilor si batrinilor nostri din tara care saracii nu au casa si mincare .de ce nu se ofera sa primeasca acesti copii si batrini fara nici un ajutor si vor sa ne aduca pe cap imigranti printre care sint si criminali care nu stiu decit sa ucida cetateni nevinovati.oare de ce ar trebui sa ne fie mila noua de acesti criminali care vin in tara noastra cu un singur scop doar sa ucida si sa ne dea viata si linistea peste cap.
Raspunde

Huffy

Acum 8 ani

Fonduri pentru refugiati? De ce naiba nu strangeti fonduri pentru familiile cu venituri foarte mici, pentru copiii abandonati, sau pentru batranii care abia au bani de medicamente?
Raspunde

vasile

Acum 8 ani

de ce nu stringeti fonduri pentru saracii din sibiu AFARA CU SIRIENII DIN SIBIU SINTE BISERICA SLUGA A LUI ANGELA!
Raspunde

Doina

Acum 8 ani

Nu dorim sirieni in Transilvania !
Raspunde

George Boja

Acum 8 ani

Buna ziua, eu fac naveta aproape saptamanal de la cluj si tg.mures de cativa ani, din 2011 mai précis,nu am vazut niciunde in tara ca in autogara Sibiu oameni sarmani care abia asteapta sa plece calatorii,noaptea , ca sa ocupe ei bancile de afara de langa peroane si sa-si faca patul pentru dormit,indiferent de anotimp,am votat cu actualul presedinte ca sa nu iasa celalalt, dar ma indoiesc de capacitatea lui de a conduce o tara cand in Sibiu se intampla asemenea lucruri.unde a fost anii astia biserica, indifferent de ,,culoare'' ..., acum 2 saptamani dormea o batranica in parcul de la gara si erau zero grade afara...
Raspunde

Rapidinha

Acum 8 ani

Stimati domni, De ce domnia voastra nu decide sustinerea si adunarea de fonduri pentru oamenii anevoiasi, de pe strazile, autogarile .... din Sibiu? Pentru copiii romani abandonati? Oare de ce nu vi se face mila de acestia? De ce atata solidaritate cu acesti imigranti? Stim bine ca printre acestia, pot fi zeci de persoane cu intentii razboinice, asupra unor cetateni nevinovati.
Raspunde

Vicent

Acum 8 ani

Asa o fi ordonat Merkela !!! Si atat, se conformeaza tot nemtalaul ca doar este disciplina, ce naiba !!!1
Raspunde

Localnic

Acum 8 ani

Urmariti binele cetatii (Sibiu ) ,...si rugati-va Domnului pentru ea, pentru ca fericirea voastra atarna de fericirea ei ! Eu sper sa nu vina refugiati razboinici !!!... Poate Biserica Evanghelica sa controleze asta ???? II poate aduce la Cristos ? Este nevoie de intelepciune in situatia asta.De ce nu trimiteti fondurile/ajutoarele unde sunt ei asa nu e nevoie atata drum lung si limbi straine ?!...Pentru ca daca vin aici le trebuie si un loc de munca si educatie pentru integrarea in cultura noastra , respectarea valorilor noastre . Sau poate ii puteti "Biserica Evanghelica " intretine ani buni si lungi pe contul vostru .
Raspunde

adi

Acum 7 ani

Politica la noi in tara se pare ca este facuta doar pentru interese de grup si pentru Europa. Pentru asta nu iesim in strada? Ce ne opreste sa ne spunem pasul ori ne e rusine? Ar trebui sa ne fie rusine pentru ceea ce am ajuns. Suntem un popor cu capul plecat, dispus mereu la compromisuri de orice natura si fara verticalitate in fata strainilor. A devenit in Sibiu o moda sa te dai cunoscator al limbii lui Goethe, insa uitam sa fim romani. Pentru asta o sa platim cu educatia precara a copiilor nostri. Semnul care nu lasa dubii e ca tara asta e a lor. Asta ne spune, si nu voalat U.E.
Raspunde
Anuleaza raspuns

Lasa un comentariu

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim. Adresa ta de email nu va fi publicată.

Sus