X
Fabrica 3_Fabrica 3_Camera9_20151213172055_20151213172106_464687

VIDEO Băiețel de 11 ani, lovit grav de mașină în timp ce încerca să fugă de o haită de câini

Un copil de 11 ani a fost lovit, duminică seară, de un taxi, pe strada Henri Coandă din Sibiu. “Traversare neregulamentară”, au spus polițiștii, după primele cercetări. Aveau să afle, la scurt timp, că băiatul trecea strada în fugă pentru că s-a speriat de o haită de câini agresivi. Animalele sunt hrănite de angajații de la firmele din Zona Industrială Est și, spun oamenii, atacă trecătorii în fiecare zi.

Andrei se întorcea acasă, duminică la ora 17.00, de la un antrenament de fotbal. Era portar la clubul Alma. Se afla pe trotuar, împreună cu doi colegi. La un momentdat, din curtea fostei balastiere ies trei câini, în fugă, lătrând agresiv către copii. Cel mai tare se sperie Andrei, care înceracă să fugă pe trotuarul opus. Este lovit, însă, de o mașină, al cărei șofer nu a mai apucat să frâneze.

Incidentul a fost surprins pe camerele de supraveghere ale fabricii Trans Agape, care se află chiar vizavi.


Poliția din Sibiu a deschis o anchetă în acest caz, iar în dosar vor fi atașate și imagini de pe camerele de supraveghere. În primă fază, însă, cel vinovat de producerea accidentului părea să fie copilul. “Copilul în vârstă de 11 ani s-a angajat în traversarea străzii neregulamentar și a fost surprins și accidentat de un autoturism. În continuare, polițiștii Biroului Rutier Sibiu efectuează cercetări pentru a stabili cu exactitate toate împrejurările în care s-a produs acest eveniment rutier”, spune Luciana Balteș, purtător de cuvânt al IPJ Sibiu.

Drumul spre casă a ajuns, la propriu, un coșmar pentru băiatul de 11 ani. A ajuns la spital cu multiple fracturi, la umăr și mandibulă. Dinții din față îi sunt rupți, iar fața și buzele îi sunt pline de echimoze. Andrei a fost operat ieri, dar are în continuare dureri mari. Cel mai mult îl doare, însă, că se vede nevoit să renunțe la pasiunea sa. Medicii i-au spus că nu va mai putea juca niciodată fotbal. “A rămas cu traume, îi e frică de orice, nu poate să doarmă. Probabil că n-o să mai joace fotbal, i-a zis medicul că nu mai are voie, a zis că să joace șah, nu fotbal. Și asta era pasiunea lui. Plânge într-una că nu mai poate juca”, spune tatăl copilului, Viorel Marinoiu.

andrei marinoiu OK

Părinții băiatului cred că taximetristul care l-a lovit pe băiat nu are nicio vină, dar cer să se rezolve problema câinilor agresivi din zonă. “Nu numai la el au sărit acești câini. Au fost mai multe persoane care au avut de suferit. Și aici, în bloc, sunt mai mulți oameni la care au sărit”, mai spune bărbatul.

Spusele tatălui lui Andrei sunt confirmate și de patronul Trans Agape, Vasile Presecan, a cărui fabrică se află chiar vizavi. “Problema câinilor din Zona Industrială Est este o certitudine. Orice locuitor al Sibiului cunoaște că seara, mai ales, nu se poate circula în această zonă. Dar, mai nou, nu se poate trece nici măcar ziua. Orice biciclist este atacat, orice om care trece prin dreptul acestor întreprinderi este atacat de câinii vagabonzi. Sunt, de fapt, câinii care sunt hrăniți de portarii acestor întreprinderi, care funcționează… mai mult sau mai puțin”, mai spune acesta.

Imaginile de pe camerele de supraveghere, puse la dispoziție de Trans Agape, vor fi atașate și la dosarul care se află la Inspectoratul Județean de Poliție.

Fabrica 3_Fabrica 3_Camera9_20151213172210_20151213172411_467906
Deși locuitorii din zonă susțin că au făcut numeroase sesizări la Primărie, administrația locală se dezice de eveniment și spune că Serviciul de Ecarisaj nu are competențe decât în cazul câinilor comunitari. “Ne putem pronunța asupra unei eventuale responsabilități după ce se cunosc în detaliu circumstanțele exacte și starea de drept și de fapt. Respectiva curte, de unde se văd pe imagini ieșind acei câini, este o proprietate privată și deci proprietarul are obligația să se îngrijească de aceasta”, spune purtătorul de cuvânt al Primăriei Sibiu, Mirela Gligore.

Câinii agresivi sunt și acum tot în curtea din care au sărit acum două zile, la trecători.

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim

Comentarii

comentarii

47 opinii

  1. Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

  2. Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

    Bai taranilor, cainii se tin deslegati?

    Bag ceva in caini vostrii! Li se prepara ceva bun in curand! Delicios pt ei, ca moartea!
    NU! Nu am inima pentru animale nenorocite si blestemate! Asa ca, ascundeti-i bine!
    De asemenea, aviz celor cu caini in curte ce latra toata noaptea!

    • Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

      • Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

        A

        Daca era copilul tau nu cred ca mai ziceai asta….Ba sa dispara toti cainii fara stapan care umplu strazile si ziua si noaptea, cand urla de nici nu poti dormi!

      • Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

      • Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

      • Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

        • Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

          Cei care sunt numiti “iubitori de animale ” sunt de fapt in realitate niste oameni cu grave probleme mintale care nu trebuie lasa-ti in libertate . Din punctul meu de vedete acesti oameni sunt niste criminali si sunt la fel ca teroristi ISIS dornici sa vada oameni omoriti de maidanezii lor . Maidanezii trebuie eutanasiati pana la ultimu picior de caine conform legii 258/2013 .

    • Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

      a

      Si uite asa iti dai seama ce fel de oameni are Sibiul. Vedeti ca nu e coada la Gh. Preda, puteti sa va aliniati acolo si sa va faceti niste consultatii. Daca era copilul meu, il invatam SA NU FUGA IN STRADA. Mai bine stai si incerci sa il sperii sau ii dai o piatra in cap (nu trebuie sa il omori) decat sa risti sa te loveasca 1.5 tone cu viteza destul de mare. Sau daca fugi, macar fugi pe trotuar ca tot treaba aia e, nu e ca si cum esti in piua daca ai trecut strada si cainele te lasa in pace.

      Pentru autistii ceilalti 3, cititi treaba cu Gh. Preda si luati-o in considerare. Nu prea aveti ce cauta pe strada.

      A si sa nu uit: uitati-va la comportamentul cainilor; s-au oprit si nu stateau in pozitie agresiva sau pregatiti sa sara sa atace, ba mai mult, unul dintre ei dadea din coada. Aia e doar o reactie de intimidare, daca copilul fugea spre ei, in 2 minute cainii erau pe Balea pe langa casa lui Iohannis.

      • Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

        • Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

          • Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

            @a

            Nu avem loc de aia care pupă javrele pe bot si sunt in tratament la nr. 3!!!!! Da bine stii locatia. Probabil ai fost sau esti cazat si tu !!!!!!

          • Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

            a

            Sunt convins ca faptul ca unei persoane ii plac animalele e o problema psihica. Faptul ca unii vor sa otraveasca (sa omoare fara mila) niste animale e perfect acceptabil si normal. Bune argumente. Se vede nivelul de educatie si cat de dezaxati sunt unii. Bravo.

          • Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

            @a

            Se numeste supravietuire. Si mai lasa textele oligofrenilor din vest cu ocrotirea javrelor. Primeaza ocrotirea fiintei umana inaintea ocrotirii animalelor….restul e un fas prelung!!!!!

        • Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

          alunelu

          @a: “Faptul ca unii vor sa otraveasca (sa omoare fara mila) niste animale e perfect acceptabil si normal.”, spuse el, ronțăind niște jumeri și caltaboși…

  3. Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

  4. Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

    alex

    In toate zonele cu foste fabrici sau platfome indistriale e plin de caini foarte jucausi si prietenosi le place sa se joace mai ales cu oamenii. Zona unde a fost incidentul e aventura sa o traversezi pe jos ba te halesc aia de la santier ba aia de la service sau Trans Agape. Mie mi-au muscat spoilerul la masina cred ca o fi facut spoilerul vreun gest gresit :)). Singura solutie e eutanasiera tuturor cainiilor vagabonzi iar cei care vor sa tine catel sa-l inregistreze la primarie si sa plateasca pt el o garantie de 500 eur pe o perioada de 1 an de zile ca nu-l abandoneaza. Nu cred ca 500 de eur e mult pt iubitorii de patrupede iar cei care au caini de paza sa fie obligati sa ii tina legati nu sa iasa pe sub gard sa se infrupte din picioarele vreunui copil.

  5. Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

    karl

    Primaria sau Politia Comunitara, au obligatia sa sanctioneze intreprinderile care “gazduiesc” sau hranesc acesti caini si care “locuiesc” in curtile lor. Tatal copilului ar trebui sa dea in judecata propritarul curtii respective si Primaria Sibiu.

  6. Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

    sibian

    …cei care sunt super iubitori de cainii comunitari ce scuza mai aveti?E mai presus un caine decat un om?E plin de cazuri de acest gen….oameni fugariiti de caini.Sa raspunda penal firma si portarul ce tine cainele in curte si eutanasierea cainelui.Punct

  7. Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

    mihai

    Politia comunitara are alta treaba sa stea la pândă la sensurile interzise care se montează în oraș sa dea amenzi dar nu știu nici măcar un proces verbal sa îl completeze rușine

  8. Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

  9. Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

  10. Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

  11. Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

    radu

    Iar apar unii care cer cu ardoare si efervescenta maniacala eutanasierea cainilor vagabonzi? Daca aceste eutanasieri s-ar face in conditii normale, nu as avea nimic de obiectat, dar aceste biete animale sunt pur si simplu urâte de unii. Sunt chinuite, schingiuite si lasate sa moara in chinuri groaznice. Mentalitatea oamenilor nu s-a schimbat cu nimic, au trecut revolutii si regi peste ei, dar tot in evul mediu au ramas cu mintea. Ucid tot ce ii inconjoara, daca nu le convine, ca de, e mai usor sa ucizi si sa urăsti decat sa faci ceva cu cap.

    • Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

      Catre linge dosuri de javre

      Pai ar trebui dusi pupatorii de dosuri canine sa fie hapaiti putin de javrele pe care le apara, eventual pusi cu fata in excrementele pe care le lasa javrele lor pe domeniul public. Ce eutanasiere frate un ciocan sau zbor liber de pe bloc. Pupu caca javra matii !!!!

    • Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

      Da

      Da ba, saracii caini, ar trebui omorati cu compasiune si dragoste. Cu injectie letala, sa nu simta nimic. Si sa le dea si o masa buna inainte, ca de, asa e normal, ca la puscariasii condamnati la moarte. N-ar strica nici sa ii lasi sa muste un copil, asa pentru ultima data, ca stii cat le place. Si eventual sa aduci si o prostituata ieftina sa le faca o muie la masculi. Asa, sa se simta si ei bine inainte sa moara.

      Nu da acu, serios, hai sictir cu empatia voastra pentru animale, nu ajuta la nimic. Da, e mai usor sa omori cainii vagabonzi decat sa le faci hoteluri. Ca traim intr-o tara in care pensionarii mor de foame, beblusii mor in spitale din cauza lipsei de fonduri, copiii din zonele rurale nu au cum sa se duca la scoala si asa mai departe. Dar tu, cretin fiind, te axezi pe o problema minora, ca nu sunt cainii vagabonzi fericiti. Ca ai impresia ca esti un om mai bun daca iti pasa de javre. Hai sictir!

  12. Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

    mai raducule

    Cand esti muscat de caine, apoi in fiecare zi te alearga altii fix in aceeasi zona, tu ce faci? Eu chiar te invit sa mergi cu mine, si cand vine cainele, te pun in fata, ca scut! Ce zici? Batem palma?

  13. Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

    trebuie gasita o solutie

    Aceasta nu e singura curte cu problema cainilor. Problema nu e ca sunt caini acolo, ci ca nu sunt tinuti in curte. Proprietarul e vinovat si trebuie sa plateasca. Si Primaria trebuie sa ia o hotarare prin care sa sanctioneze aceste cazuri si sa reglementeze cum poti tine caini de paza.

  14. Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

    Eu

    Doamna primar!!! Numai la taiat de panglici va Place? Ce spuneti un pic de responsabilitate ar merge? Poate sttiati ca este responsabilitatea dumneavoastra sa va ocupati de caini vagabonzi in domeniul piblic! Acei patrupezi au trecut granita din propietatea privata in domeniul public exact cum arata filmuletele! Atentie doamna primar santeti responsabila!!! Cer acestor parinti sa dea in judecata primaria ! Trebuie sa fie vreun avocat cara sa aiba curajul! In majoritatea cazurilor CAINII NU SANT DE VINA! Noi oameni santem! In cazul de fata propietarii firmei respective care nu sia educat cainii cum trebuie si primaria care nu ia atitudine la astfel de cazuri precedente! Noi santem inteligentii mapamondului, deci trebuie sa educam acele animale care vrem sa convietuiasca cu noi! Nu sa omoram totul ca nu suntem Dumnezeu! O zii buna va doresc si insanatosire grabnica baiatului! Iar acel doctor sa se lase de comentarii de acel gen in acest stadiu….. Nu are de unde sa stie daca acel copil mai poate juca sau nu fotbal!

  15. Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

    ovidiu

    Aia nu sunt caini de paza ci maidanezi. Un caine de paza este de rasa, are un stapan pe acte, carnet de sanatate si este dresat. Maidanezii nu mai au ce cauta pe strazi si prin curtile unor societati comerciale. Stransi toti si eutanasiati.
    In toata Europa maidanezii de dupa WW2 reprezentau o problema. I-au adunat pe toti si i-au eliminat. In paralel au implementat niste legi bune si dure. Asa trebuie inceput si la noi, eliminare totala si legislatie pentru prevenirea aparitiei altora pe strazi. Punct.

  16. Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

    Lavinia

    Cateii astai au ajuns maidanezi sau javre cum zic unii idioti din cauza iresponsabilitatii asa zisilor oameni. Sunt rai tot din cauza oamenilor. Nu trebuie pusi inaintea oamenilor, trebuie egalitate. Altfel noi suntem javrele!! Iar voi cei care tot amenintati, aveti grija ca cineva citeste toate comentariile si posibil hauitul vostru la luna sa lase urmari negative pt voi!!

    • Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

      un cititor

      Draga Lavinia, daca vrei egalitate cu javrele, hai sa iti pun zgarda, lesa si sa stai in 4 labe. Ce zici?? Iti place? Sunt convins ca ai astfel de fantezii ascunse …

  17. Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

    tio dau

    @ Ovidiu .Pun pariu ca nu esti arian 100% asa ca ar trebui sa te eutanasiem ca distrugi rasa umana .E o gluma nu te agita.
    Sigur nu esti de acord.
    Daca nu esti de rasa ca si caine nu inseamna ca vine orice si iti decide viitorul, ca acela are frustrari in zona genitala.
    Inca odata radem glumim .
    Proprietarii sanctionati si portile inchise .
    Va agitati toti dar nimeni nu vrea sa eutanasiem violatarii si criminalii .
    De ce as eutanasia un caine si un pedofil nu .

  18. Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

    Dani

    Gand la gand cu Ovidiu mai sus. Dar trebuie sa vem grija la niste aspecte: iubitorii de animale, maniacii desigur, nu pot procesa aceste lucruri. Si desigur clare sunt urmatoarele lucruri, dupa discutiile avute cu un tampit:
    – copilul este de vina;
    – parintii desigur- pe el l-a dus mamica de mana pana la 14 ani;
    – taximetristul care sigur nu circula cu 50.
    Amin.

  19. Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

    Dani

    Dupa WW2 au curatat Europa de cainii fara stapan prin impuscare. Asa a fost atunci. Dupa aceea cand nivelul de trai a crescut, cand nivelul de dezvoltare sociala s-a ridicat, oamenii au inceput sa detina animale de companie DAR sub o legislatie foarte dura. Romania este dpdv al dezvolatarii sociale foarte departe de ceea ce este UE. Oricum dupa acest eveniment iarsi poterele de cartier au sa le dea in cap si au sa-i otraveasca. Nici asta nu-i o solutie pentru secolul 21 dar oamenii asta au sa faca. Au mai facut-o. Repet nu-i bine dar ce naiba sa faca oamenii?? Adica totusi oameni buni nu consider ca este normal ca in secolul 21 sa te alerge cainii cand te duci sa-ti arunci gunoiul, cand cobori in parcare sau cand te dai cu bicla. Pana mea nu suntem in comuna primitiva!

  20. Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

    @.@

    Cat timp a fost in constructie noul pavilion de la Spitalul TBC pe Filozofilor multi au fost atacati de cainii tinuti acolo, eu si un bun prieten inclusiv. Cainii erau tinuti pe post de paza de catre muncitori, inclusiv ziua ieseau pe sub gard si atacau lumea. Ar trebui interzis sa se foloseasca astfel de ”sisteme” de paza. Sunt un real pericol. PS cei de la spital, atunci, nici nu au recunoscut ca au caini in incinta….in timp ce la distanta se auzeau latraturi !

  21. Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

    CALIN

    Recomand parintilor sa isi ia avocat si sa dea in judecata firma care detine locatia unde erau cainii – vor obtine macar despagubirile necesare spitalizarii si tratamentelor post-operatorii.

  22. Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

  23. Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

  24. Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

    kiki

    Si cainii sunt schingiuiti de jigodiile de romani mai rau ca in epoca primitiva.Unii romani merita beregata sfasiata de caini.Animalele n-au nici o vina.Sunt un popor pagan si imputit.In vest Animalele sunt tratate uman.Rusine romani jigodiile pupati-mi dosul cu sloboz!

  25. Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

    kiki

    Mania lui Dumnezeu a lovit si in arsii AIA de la Colectiv
    Au primit c’è au invocat adica semnul Satanei.Suntem un popor cu cruzime si pagan.Inca o data Rusine popor roman!!!

  26. Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

    kiki

    Aaaaa,dar s-a uitat atunci cand la Braila niste jigodii ordinare au taiat coada la o catelusa,saraca,cè mila imi e de ea si au dat pe NET,dobitocii dracului!!!Muri-le-ar copii taiati de tren!Mie Nu IMI e mila de acest copil.Putea sa si crape IMI era egal.Roata s-a intors.Primariile ISI baga fondurile in buzunar,de aceea lasa maidanezii liberi pe strazi,expusi.E vorba de legea strazii.Si cainii acestia trebuie sa se apere de cruzimea jigodiilor de romani.Autoritatile sunt vinovate de acest fenomen.Romanii si cainii!!!!

  27. Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

Lasă un răspuns către tio dau Anulează răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

Turnul Sfatului Online
  • Contact