X
marginime

Cadastrul angajează vorbitori de limba ”țărănească”. ”În Mărginime sunt convins că o să avem probleme”

Oficiul de Cadastru și Publicitate Imobiliară Sibiu începe în luna ianuarie înregistrarea gratuită și sistematică a imobilelor din comunele Cristian și Gura Râului. Totul face parte dintr-un program național planificat să se desfășoare până în 2023 și care va cuprinde toate orașele și comunele din România.

Pe lângă experți în domeniu, precum specialiști în cadastru sau registratori, OCPI Sibiu caută și oameni care să reușească să le explice locuitorilor din mediul rural că nu vrea nimeni să le ia proprietățile, ci doar se face o actualizare concentrată la nivel național. Pentru care trebuie s[ coopereze, inclusiv cu documente.

”Este nevoie la nivelul localităților de un om care să le explice localnicilor ce vrem noi să facem cu adevărat. Sunt mulți care zic: Eu, domnule, din tată-n fiu am fost proprietar aici, ce vii dumneata acum să-mi iei actele? Avem nevoie de oameni în care localnicii au încredere și care pot explica foarte clar că vrem să facem o treabă bună. În Mărginimea Sibiului sunt convins că vor fi probleme de genul acesta”, a declarat Puiu Fesan, directorul OCPI Sibiu.

Conducerea de la Cadastrul sibian a mai spus că au luat deja legătura cu preoții din sate, primari și polițiști, adică oameni cu autoritate și care se bucură de încredere în rândul localnicilor, pentru a face cât mai mult lobby în favoarea proiectului lor.

”Am vorbit să punem anunțuri la piață, la primărie, la finalul slujbelor preotul să le vorbească oamenilor. Sunt mulți care se întreabă: Ăsta nu vrea să-mi ia pământurile?”, a mai spus Puiu Fesan.

Programul Naţional de Cadastru şi Carte Funciară (PNCCF) se desfășoară în perioada 2015-2023 şi are ca obiectiv înregistrarea sistematică a imobilelor în 2337 UAT-uri (unități administrativ teritoriale) situate în mediul urban şi rural. PNCCF a fost instituit în scopul înregistrării gratuite a imobilelor în sistemul integrat de cadastru şi carte funciară şi al eliberării certificatelor pentru înscrierea în cartea funciară a posesorilor ca proprietari şi, după caz, a dezbaterilor succesorale. Finanţarea pentru lucrările de cadastru general va fi asigurată din veniturile proprii ale ANCPI.

Principalii beneficiari ai rezultatelor directe, corespunzătoare acţiunilor din Programul naţional, sunt proprietarii, posesorii ori alţi deţinători ai imobilelor identificați în unitățile administrativ-teritoriale în care se desfășoară serviciile de înregistrare sistematică. Primele două UAT-uri din județul Sibiu, selectate să facă parte din program, sunt Gura Râului, cu o suprafaţă de 10.524 ha şi Cristian, cu o suprafață de 7.103 ha.

Costurile pentru cele două comune se ridică la aproximativ 700.000 de euro și vor fi suportate din programul național. Lucrările concrete vor începe în luna ianuarie.

Sursa foto

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim

Comentarii

comentarii

6 opinii

  1. Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

    Mimi

    În alte localități din Sibiu, nu mă exprim, că nu cunosc situația.
    La Sibiu la O.C. P. I. este un dezastru general.
    Actele se procesează cu foarte mari întârzieri(nu mă refer la un extras C.F. de informare)!!!
    Este delăsare, prist management, salarii mici ????
    Nu știu, dar poste mesajul meu, alături de altele poate fi un alt semnal tras !!!!
    De ce nu se poate obține un extras C.F. de informare din biroul meu, prin internet așa cum de exemplu pe baza unei taxe obțin informații de la O.N.R.C. ????
    Si aș mai putea da exemple !!!
    Cu respect !!!

  2. Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

    ...

    Fesan asta nu-i din Gu’a ‘aului? Eu cred ca da, si atunci nu exista altul mai competent ca sa dea startul acestui proiect pilot. 😀 Oameni potriviti la locurile potrivite sunt, totul este sa stii sa-i identifici.

  3. Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

    pt mimi

    eu zic sa ii intrebi pe smecherii din bucuresti care au monopol la tot: lucrari, contracte etc. cei din teritoriu au ramas cu raspunderea, cu personalul lipsa iar smecheriile CARE NE AFECTEAZA PE TOTI (INCLUSIV PE TINE) la capitala .

  4. Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

    Mimi

    Răspuns :
    M-am săturat de stat la uși, la cozi interminabile și nu mai întreb pe nimeni. Am plecat din țară. Departe.
    La cadastru, chiar cu bonul în mână, când îți venea rândul, parcă îți făcea cineva un favor. Si grav și urât este faptul că făceam parte din persoanele care mergeau cel puțin de două ori pe săptămână acolo.
    Si programul e groaznic.
    Ce să facă Nana Lucreție , care are proces cu Badea Ion și vrea ectras C.F. ?!?!? Femeia vine dintr-un sat(Broșteni-sau altul) când și cu ce poate !!!?!? Orarul o lasă mască. România e o tara cu populație rurală, care nu se descurcă cu hârtiile și birocrația.
    Și iarăși grav și urât, cei din spatele ghișeelor au un aer de superiorirate netă, cu care nu scapă ocazia să-ți dea peste nas.
    Unele treburi, pricep că nu țin de teritoriu. DAR, nici cei din teritoriu nu fac nici un efort să schimbe ceva-le convine.
    Ce să întreb la București : UNDE E BUNUL SIMȚ DE LA SIBIU ????
    De ce când programul e de la 8 angajați sosesc cu 10-15 minute întârziere ??? Pentru că li se permite.
    La ora 8 computerul angajatului trebuia să fie logat la sistem iar el să stea zâmbitor să te primească. De aceea e pus să lucreze cu publicul. Ar trebui examinați si altfel. Unele persoane sunt asa “botoase” și urâcioase, că parcă mereu le deranjezi.
    Cu același respect !

  5. Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

    senzatie

    7 sute de mii de euro pt doua localitati?! Cred ca e o greseala. Pai inmultind suma asta cu toate orasele si comunele din Ro ar putea inchiria sateliti de la NASA

    • Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

      pt senzatie

      nu e greseala. lucrarea se face de catre firme particulare ca asa e “economic” acum. de obicei se face licitatie si castiga o firma de la capitala, care apoi subcontracteaza lucrarea la o firma din judetul respectiv. nu mai zic de calitatea lucrarii. si astfel statul iese in paguba

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

Turnul Sfatului Online
  • Sibiu
  • Contact