X
pont afise panou electoral alegeri presedinte 2014 piata cibin (Copy)

Care va fi pensia aleșilor. Un primar de comună ajunge la o pensie specială de peste 3.000 de lei

Primarii, viceprimarii, preşedinţii şi vicepreşedinţii Consiliilor Judeţene care îndeplinesc condiţiile vârstei standard de pensionare au dreptul, la încetarea mandatului, la indemnizaţie pentru limită de vârstă, dacă nu sunt realeşi pentru un nou mandat, a decis, luni, Senatul.

Plenul Senatului a adoptat legea privind pensiile aleşilor locali cu 86 de voturi “pentru”, un vot “împotrivă” şi nicio abţinere, informează Mediafax. Legea, în forma adoptată de plenul Senatului, prevede că primarii, viceprimarii, preşedinţii şi vicepreşdinţii Consiliilor Judeţene care îndeplinesc condiţiile vârstei standard de pensionare eşalonate au dreptul la încetarea mandatului la indemnizaţie pentru limită de vârstă dacă nu sunt realeşi pentru un nou mandat.

Pentru mandate incomplete, indemnizaţia pentru limită de vârstă se calculează proporţional cu perioada de mandat efectiv exercitată, dar nu mai puţin de un mandat de primar, viceprimar, preşedinte sau vicepreşedinte de Consilii Judeţene. Primarii, viceprimarii, preşedinţii şi vicepreşedinţii Consiliilor Judeţene care beneficiază de indemnizaţia pentru limită de vârstă şi care au ocupat până la vărsta de pensionare şi alte funcţii pentru care este stabilită indemnizaţia pentru limită de vărstă, prin alte acte normative, au obligaţia să opteze pentru una dintre indemnizaţii.

De indemnizaţia pentru limită de vârstă benficiază şi primarii, viceprimarii, preşedinţii şi vicepreşdinţii Consiliilor Judeţene care au avut anterior intrării în vigoare a acestei legi calitatea de primar, viceprimar, preşedinte sau vicepreşedinte de Consiliul Judeţean.

 Răcuciu: Sunt alții care ar merita…

Primarul orașului Săliște, Horațiu Răcuciu, susținea în urmă cu patru luni, atunci când se discuta de acest proiect de lege că sunt alți funcționari care ar merita un bonus la pensii. ”Sunt de părere că sunt alte categorii sociale care ar merita acest spor înaintea primarilor. Nu cred că este oportună o astfel de lege. Pe de altă parte, la cei 36 de ani ai mei e greu să mă gândesc la pensie, ca să nu mai vorbesc că resursele acestei țări ar trebui împărțite mult mai echitabil”, a declarat Răcuciu,

 Iancu Beschiu: Sunt ciobani cu salariul mai mare

Primarul comunei Jina, Iancu Beschiu spunea la rândul său că primarii ar trebui să primească în primul rând un salariu mai mare, urmând ca la vremea pensiei să primească mai mulți bani. ”Nu mă pronunț. Dacă se face pensia mai mare pentru pensionari e bine, dacă nu o face, iarăși bine, oricum nu mă întreabă pe mine. Poate am merita până la pensie un salariu decent. Eu până acum câteva luni luam 1700 de lei salariu. Sunt ciobani cu salariu mai mare, așa e”, spune primarul.

 Nicolae Dancu: Da toți primarii sunt la fel de stresați?

Primarul comunei Păuca, Nicolae Dancu nu era împăcat în primul rând cu situația prezentată de parlamentarii care au propus legea. Ei motivează proiectul susținând că primarii sunt stresați. ”Dar sunt toți stresați?”, întreabă primarul PNL. ”Unii pot fi stresați, alții nu sunt. De ce ar fi aceeași pensie pentru toți primarii? De ce să fie altfel la primari, decât la restul populației? Nu cred că primarii ar trebui să fie privilegiați. Poate că un funcționar de la impozite și taxe e mai stresat decât primarul, nu cred că e o lege potrivită. După mine, ar fi destul un salariu decent, care să asigure o pensie decentă, așa cred că e cel mai bine”, a declarat primarul pentru Turnul Sfatului.

La cât va ajunge pensia specială:

Minim un an/lei Un mandat/lei Două mandate/lei Trei mandate/lei
Președintele Consiliului Județean

 

436 1746 3492 5238
Vicepreședinte Consiliul Județean 392 1569 3138 4707
Primari municipiu cu mai mult de 150.000 de locuitori (Sibiu) 411 1646 3293 4940
Primar municipiu cu mai puțin de 150.000 de locuitori (Mediaș) 376 1506 3013 4519
Viceprimar municipiu cu mai mult de 150.000 de locuitori (Sibiu) 361 1446 2892 4338
Viceprimar municipiu cu mai puțin de 150.000 de locuitori (Mediaș) 326 1304 2608 3912
Primar oraș cu populație între 10.000 și 30.000 de locuitori 323 1292 2585 3877
Viceprimar oraș cu populație între 10.000 și 30.000 de locuitori 258 1034 2058 3102
Primar oraș cu populație de sub 10.000 locuitori 307 1229 2458 3680
Viceprimar oraș cu populație de sub 10.000 locuitori 246 985 1970 2955
Primar comună cu populație între 3000 și 7000 de locuitori 265 1061 2122 3183
Viceprimar comună cu populație între 3000 și 7000 de locuitori 234 937 1875 2812
Primar comună cu populație de sub 3000 de locuitori 252 1009 2018 3027
Viceprimar comună cu populație de sub 3000 de locuitori 222 891 1783 2674

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim

Comentarii

comentarii

7 opinii

  1. Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

    mihai

    Sigur, cum nu exista nici o prevedere expresa ca condamnatii nu primec pensie Maricuta va primi pensia speciala indiferent ce se intampla… Si hey… nimeni nu iese in strada acum, pentru ca nimeni nu vrea sa scoata lumea in strada, sa organizeze chestii ca dupa Colectiv… Poate ca acum devine mai evident ca a fost o manipulare ca la carte…

  2. Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

    Solomon

    Lucrurile nu au cum sa ramana asa!Ar insemna legalizarea mitei si cea mai mare batjocura pentru mult umilitul si naivul popor roman!Acesti nemernici,deghizati in politicieni sunt cei care au distrus o tara, au furat tot ce se putea fura,au strans averi colosale pentru ei si copii lor, au gonit romanii ca sa devina slugile altora!Pentru asta vor rasplata?Vor primi-o cu siguranta!In mod sigur dusmanii cei mari ai tarii sunt aceste gunoaie din aceasta adunatura pompos numita parlamentul Romaniei!

  3. Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

    ...

    Playlist pentru alesii nostri (in caz ca asculta altceva decat manele): “Just Can’t Get Enough”, “Don’t stop ’til you get enoygh”, “Money”, “Money, Money, Money”, “Who Gon Stop Me?” …

  4. Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

  5. Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

  6. Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

    PENSI NESIMTITE PENTRU PERSONALITATI NESIMTITE,ce au facut asa de special sa le merite????nu mai punem la cat au pradat, eu cred ca tare o sa ii bata Dzeu ….ASA DUPA MARIMEA AVERILOR!

  7. Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

    ionescu ciprian

    ACUM , CA NU MAI POT SA FURE ASA DE USOR CA INAINTE,ISI VOTEAZA SALARII SI PENSII NESIMTITE !!! LA VREMURI NOI…TOT EI… CIPI

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

Turnul Sfatului Online
  • Politica
  • Contact