Joi,
28.03.2024
Innorat
Acum
11°C

Promovabilitate de analfabeti: 3,77% dintre soferi isi iau carnetul “din prima"

 

Statistica promovabilității la examenul pentru permis auto este aiuritoare. Cifrele arată că, în județul Sibiu, sunt, într-adevăr, mulți chemați și puțini aleși. 
 
Potrivit datelor oferite de Serviciul Permise Auto din cadrul Prefecturii Sibiu, anul acesta, au susținut examenul auto 5.910 candidați. Dintre aceștia, doar 1.678 (adică 28,39%) l-au și promovat. Doar 223 de persoane au reuşit să promoveze după prima examinare (atât proba teoretică, cât şi cea practică), mai arată cifrele oficiale. Dacă ne raportăm la numărul total de candidați, procentul de promovabilitate pentru învățăceii care dau pentru prima oară examenul este halucinant: doar 3,77%.
 
Nu-i obligatoriu să știi să scrii
 
Examenul pentru permisul auto s-a simplificat mult, în ultimii ani. În afară de faptul că testele sunt publice, proba practică se dă pe calculator, pe o aplicație general-valabilă la nivel național.
“Candidații nu se mai bat cu nimeni, nu pot da vina pe examinator… Se bat cu calculatorul. Nici măcar nu trebuie să știi să scrii, trebuie doar să știi să citești. Calculatorul e cu touch-screen, așa că pui doar degetul pe răspunsul corect”, spune şeful Serviciului Public Comunitar Regim Permise de Conducere şi Înmatriculare a Vehiculelor din cadrul Prefecturii, Nicolae Neghină.
În plus, candidații au și avantajul autocontrolului pe care îl oferă testul pe calculator: acesta, după ce înregistrează răspunsul, transmite dacă a fost corect sau greșit și chiar îl informează pe candidat la câte greșeli mai are “dreptul”.“De ce e promovabilitatea atât de mică? Păi la bacalaureat, de ce sunt cifrele așa cum sunt? Că nu învață”, este explicaţia şefului de la Permise Auto.
 
Candidaţi buni, şoferi proşti
 
Instructorii auto au, însă, şi o altă explicaţie pentru rezultatele învăţăceilor lor. “Sigur, unii dintre ei nu se pregătesc cum trebuie. Dar eu le mai spun ceva: promovabilitatea este o sumă între partea teoretică şi cea practică. Dacă, la teoretic, depinde doar de tine, la practic, examenul este influenţat de mai mulţi factori. E greu când există 50 de participanţi la trafic care NU respectă regulile de circulaţie şi tu, ca şi candidat, încerci să le respecţi, în timpul examenului”, este de părere instructorul de legislaţie Sorin Popa, de la şcoala de şoferi Prima. Întrebat dacă asta înseamnă că şoferii din Sibiu nu sunt tocmai printre cei mai civilizaţi, instructorul a răspuns, scurt: “dar asta nu-i o noutate”.
 
Poliţiştii le iau apărarea şoferilor
 
Faptul că tinerii trebuie să înveţe de mai multe ori ca să îşi ia permisul nu înseamnă, neapărat, că aceştia devin şi mai bine pregătiţi. Poliţiştii spun că sunt tot mai multe accidente rutiere provocate de şoferi cu vârste cuprinse între 18 şi 25 de ani.Totuşi, statisticile arată o scădere a ratei deceselor în urma accidentelor rutiere, în ultimii ani. În 2012, faţă de anul 2006, s-au înregistrat cu 35 de morţi mai puţin, pe şoselele din judeţ.
“Nu aş spune că şoferii din Sibiu sunt necivilizaţi, nu ne ridică probleme deosebite. Se înscriu în limitele normale, aş putea spune. Desigur, şi la nivelul şcolilor de şoferi s-ar putea aduce îmbunătăţiri. Dar noi pornim de la premisa că şoferii cunosc regulile de circulaţie, odată ce sunt posesori de permis auto”, îndulceşte situaţia şeful Serviciului de Poliţie Rutieră din cadrul IPJ Sibiu, comisarul Alin Pahonţu.
 
Topul şcolilor de şoferi
 
Direcţia Regim Permise de Conducere şi Înmatriculare a Vehiculelor a dat publicităţii rezultatele obţinute de fiecare şcoală de şoferi în parte, la examenele pentru permise auto susţinute în anul 2012. Dintre şcolile din Sibiu care au înscris peste 1.000 de candidaţi într-un an,  clasamentul arată în felul următor:
1. PRIMA TRANS – 1.781 admişi, 1.133 respinşi – promovabilitate 61,12%
2. TARCEA IOAN SNC – 616 admişi, 527 respinşi – promovabilitate 53,89%
3. COMBI BUCUR – 911 admişi, 829 respinşi – promovabilitate 52,36%
4. AMSO – 1.880 admişi, 1.735 respinşi – promovabilitate 48,25%
5. LEVY CAR – 615 admişi, 703 respinşi – promovabilitate 46,66%

Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Comentarii

14 comentarii

vai!

Acum 10 ani

Decesurilor, succesurilor...ziarista de 2 lei.
Raspunde

#

Acum 10 ani

Bani aruncati pe geam. De ce nu se da o lege ca sa raspunda si scoala de soferi daca elevul nu isi ia permisul? In America dai in judecata scoala de soferi daca nu iei permisul.
Raspunde

gheorghe gheorghe

Acum 10 ani

@ #: zi zău cu limba scoasă! dau \'ricanii şcoala în judecată? care şcoală? aia la care ai învăţat tu?
Raspunde

Permis de Conducere

Acum 10 ani

Parca procentul era mai mare... Echipa ***www.permis-de-conducere.ro
Raspunde

unu\'

Acum 10 ani

Ma bosumfla risul cind ascult explicatiile!Pai dragilor,nici instructorii si nici politistii n-au prea multe tangente cu practica conducerii.Semnalizarea e facultativa,rosul semaforului asemenea,prioritatea obligatorie biciclistilor o fantezie.Ca sa inveti ceva practic,trebuie sa ai de la cine!Si,de la cine invatati,viitori clienti ai tinichigeriilor?De pe bloguri,de pe Turnul Sfatului sau de pe www.permis-de-conducere.ro?Sau de la dl Popa care bate cimpii?Cum vine asta,\'\'daca ceilalti nu respecta regulile,mi-e greu sa le respect\'\'?Asta-i instructor?Mai sunt multi ca el sau,Doamne fereste,toti sunt ca el?Legendele urbane vorbesc de o alee,in Cimitir, a nu-stiu-carui chirurg.Sper sa nu \'\'botezam\'\' alei ale instructorilor auto!Sau sensuri giratorii!
Raspunde

eu

Acum 10 ani

vai! esti prost! nu a scris decesurilor a scris deceselor!chiorule
Raspunde

alamicu\'

Acum 10 ani

Bai unu in articol se referea la indisciplinaritatea conducatorilor auto, daca sa zicem tu esti pe drumul cu prioritate si vine unu si iti taie calea cand el are cedeaza trecerea sau nu iti acorda prioritate in sensul giratoriu, in timpul examenului cum ai reactiona cand ai auzi ca din cauza unui cocalar care nu a respectat legislatia nu ai putut lua carnetul!!Si in cazul prezentat se testeaza prudenta la volan si conduita preventiva!
Raspunde

@alamicu

Acum 10 ani

indisciplinaritatea ?? wtf?
Raspunde

Gigi

Acum 10 ani

Ar fi interesant citi dintre cei care au avut permisul anulat pentru o infractiune au mai reusit sa treaca examenul.Va spun eu sub 10 la suta ,si in cazul acesta vorbim de persoane care au condus un autovehicul poate zeci de ani.Deci despre ce vorbim?-Despre sensuri giratorii unde la orele de virf este care pe care,sau despre parcari create exact linga trecerea de pietoni(bineinteles cu acordul Politiei Rutiere),si ar fi multe de spus.Oras de doi lei unde cuvintul de ordine este Fluidizare de trafic si se fac blocaje mai mari ca in Bucuresti.
Raspunde

gheorghe de gheorghe

Acum 10 ani

@2 - te uiti prea mult la filme americane... tanti adela, ar\'metica e grea, ai? daca amso are mai multi admisi decat respinsi, cum pana ta de ziarista are procentul de admisi mai mic de 50%?
Raspunde

adolf

Acum 9 ani

procentul scazut se datoreaza celor doi \"renumiti\"examinatori : Sova si Soare.Daca sunt indispusi te pica pe nedrept.Ascultati opinia candidatilor.Majoritatea se plang de cei doi
Raspunde

Anonymous

Acum 8 ani

Adolf ai dreptate, si nu numai daca sunt indispusi. Poti fi nefericitul ghinionist care nimereste in masina la examen cu elevi care au dat spaga pt carnet unuia din celor doi examinatori mentionati de tine care dealtfel sunt si renumiti pt asa ceva. Atunci ai sanse foarte mari sa pici. De ce? Deoarece esti singurul care n-a cotizat. Cum se face cotizarea? Pai de obicei spaga o dai instructorului (2-300 euro) iar el, dupa ce-si ia partea, restul ii ofera examinatorului. Unde se face cotizarea? Fie in carciuma de peste drum, fie la Hilton sau in oricare alt local de pe traseu. Cum se face? Pai examinatorul si instructorul au si ei nevoile lor (sa mearga la baie, sa bea o cafea) si DA poate fi chiar si in timpul orelor de examinare, asa ca te inarmezi cu multa rabdare si te rogi sa nu fi singurul din masina care nu a dat spaga, altfel sansele tare de a fi ADMIS tind catre 0. Stai linistit, poti sa iei permisul si in Sibiu si fara spaga, dar nu cu unul din ei. Nu mai dau si numele scolilor si a instructorilor pentru ca s-ar putea sa nu fie singurii si atunci nu vrem sa fie discriminare. Dati mai departe sa afle toata lumea!!!
Raspunde

Cineva

Acum 8 ani

Costea îi întrece pe toți, e atât de nesimțit, vorbește foarte urât, ca și când ai fi ultimul om, Costea îți dă permisul doar dacă e în toane bune și dacă i-ai umflat buzunarul, degeaba îi conduci excelent, vrea bani! Șova umblă numai după fete.
Raspunde

karla

Acum 7 ani

ce se poate face in cazul acesta? adica daca 2 instructori spun ca te descurci excelent la conducere iar ceilalti doi elevi din masina de examen sustin ca tu ai fost cel care a calcat frana nu D/nul Costea,cum se face totusi ca acest domn deosbit i pica pe toti cei 3 copii si pleaca linistit acasa? chiar nu face nimeni nimic? Eu va rog sa ma ajutati cu o adresa unde se poate depune plangere impotriva acestui demn domn politist,de avocat,ma descurc singura,multumesc mult.
Raspunde
Anuleaza raspuns

Lasa un comentariu

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim. Adresa ta de email nu va fi publicată.

Sus